— Sunt hidoase. Un trol s-a strecurat în camera mea noaptea, mi-a luat picioarele mele normale și m-a lăsat cu picioarele astea grosolane de trol.
Gat își îndeasă picioarele sub un prosop, ca să nu i le văd.
— Acum știi adevărul.
Mă simt ușurată că vorbim despre nimicuri.
— N-ai decât să porți pantofi.
— Nu port pantofi pe plajă – își împinge picioarele afară de sub prosop. N-arată rău. Trebuie să mă prefac că totul e în regulă, până dau de trolul ăla. Apoi o să-l omor și o să-mi iau picioarele normale înapoi. Ai ceva arme?
— Nu.
— Haide.
— Hm. Există un vătrai la Windemere.
— Perfect. Cum dăm cu ochii de trol, îl omorâm cu vătraiul ăsta al tău.
— Dacă ții morțiș.
Mă întind pe spate și îmi acopăr ochii cu brațul. Rămânem tăcuți pentru un moment.
— Trolii sunt nocturni, adaug.
53
— Cady? șoptește Gat.
Îmi întorc fața ca să mă uit în ochii lui.
— Da?
— Credeam că n-o să te mai văd niciodată.
— Cum?
Stă atât de aproape de mine, încât am putea să ne sărutăm.
— Credeam că n-o să te mai văd niciodată. După tot ce s-a întâmplat, apoi când nu te-ai mai întors aici vara următoare…
De ce nu mi-ai scris? îmi vine să-i spun. De ce nu m-ai sunat tot timpul ăsta?
Îmi atinge fața.
— Sunt atât de bucuros că ești aici, spune el. Sunt atât de bucuros că am șansa asta.
Nu știu ce e între noi. Chiar nu știu. Ce nesimțit.
— Dă-mi mâna, îmi spune.
Nu sunt sigură că asta vreau să fac.
Dar apoi desigur că asta vreau să fac.
Are pielea caldă și plină de nisip. Ne împletim degetele și închidem ochii ferindu-ne de soare.
Stăm pur și simplu întinși acolo. Ținându-ne de mâini. Mă mângâie în centrul palmei cu degetul mare, cum făcea cu două veri în urmă sub lumina stelelor.
Și mă topesc.
27.
Camera mea de la Windemere are lambriuri de lemn și e zugrăvită într-o nuanță de crem. Am o cuvertură în carouri pe pat. Carpeta de pe jos seamănă cu preșurile zdrențuite pe care le vezi prin hanurile de țară.
Ai fost aici cu două veri în urmă, îmi spun singură, în această cameră, în fiecare noapte. În această cameră, în fiecare dimineață.
Să presupunem că citeai, te jucai pe iPad, îți alegeai hainele. Ce-ți amintești?
Nimic.
Pereții camerei sunt plini cu planșe de botanică, făcute cu gust, pe lângă alte câteva tentative artistice de-ale mele: o acuarelă cu arțarul care străjuia pe vremuri peluza de la Clairmont și două desene în creion, una cu bunica Tipper și câinii ei, Prințul Philip și Fatima, iar celălalt cu tata. Trag afară din dulap coșul de rufe din răchită, dau jos toate desenele și le pun în coș.
54
Am un raft de bibliotecă plin cu ediții de buzunar, cărți pentru tineret și povești, pe care le citeam cu câțiva ani în urmă. Cărți de basme pentru copii citite și răscitite. Le dau jos și le așez într-un teanc afară pe hol.
— Vrei să dai volumele astea? Dar ție îți plac cărțile, spune mami.
