— A, nu, îmi place întunericul.
Și iarăși o ia din loc, cu pas greoi, în susul dealului.
30.
Mami e în bucătăria de la Noua Clairmont împreună cu bunicul. Îi văd prin ușile de sticlă care se deschid automat.
— Ce devreme te-ai trezit, îmi spune când intru. Te simți mai bine?
Bunicul e îmbrăcat într-un halat de baie în carouri. Mami poartă o rochie de plajă decorată cu niște homari micuți și roz. Face cafea espresso.
— Vrei niște tartine? Bucătăreasa a prăjit și niște șuncă. Sunt în sertarul de încălzit mâncarea.
Traversează bucătăria și lasă câinii înăuntru, Bosh, Grendel și Poppy își bâțâie cozile și le curg balele. Mami se apleacă și îi șterge pe labe cu o cârpă umedă, apoi, cu mintea în altă parte, șterge podeaua unde au lăsat urmele labelor murdare de noroi. Câinii stau ca niște prostuți scumpi ce sunt.
— Unde-i Fatima? întreb. Unde e Prințul Philip?
— Nu mai sunt, zice mami.
— Cum?
58
— Vorbește frumos cu ea, spune bunicul. Se întoarce spre mine: Au murit de ceva vreme.
— Amândoi?
Bunicul dă din cap.
— Îmi pare rău.
Mă așez lângă el la masă.
— Au suferit?
— Puțin.
Mami aduce o farfurie de tartine cu zmeură și una cu șuncă prăjită și le așază
pe masă. Iau o tartină și întind unt și miere pe ea.
— Era o fetiță atât de blondă. O Sinclair din cap până în picioare, i se plânge bunicul lui mami.
— Am vorbit despre părul meu când ai fost la noi în vizită, îi amintesc eu. Nu mă aștept să-ți placă. Bunicilor nu le place niciodată părul vopsit.
— Tu ești părintele. Tu ar trebui s-o obligi pe Mirren să-și schimbe părul ca să
fie cum era înainte, îi spune bunicul maică-mii. Ce s-a întâmplat cu fetița cea blondă care alerga peste tot?
Mami scoate un oftat.
— Am crescut, tată, spune ea. Am crescut.
31.
DE DAT: tentativele artistice din copilărie, planșele botanice.
Îmi iau coșul de rufe de la Windemere și mă îndrept spre Cuddledown. Mirren mă întâmpină pe verandă, țopăind de colo-colo.
— E atât de mișto pe insulă! spune ea. Nu-mi vine să cred că sunt din nou aici!
— Ai fost aici vara trecută.
— N-a fost același lucru. Nicio idilă de vară, ca pe vremuri. Se construia Noua Clairmont. Toată lumea se simțea mizerabil și eu te tot așteptam, dar până la urmă n-ai mai venit.
— Ți-am zis că o să plec în Europa.
— A, da, știu.
— Ți-am scris o groază, spun.
Cuvintele mele sună ca un reproș.
— Nu pot să sufăr e-mailurile! se plânge Mirren. Le-am citit pe toate, dar nu te supăra pe mine că nu ți-am răspuns. Dacă trebuie să tastez și să mă holbez la telefon sau la calculator, încep să mă simt de parcă aș avea teme de făcut.
59
— Ai primit păpușa pe care ți-am trimis-o?
