Și ce se întâmplase între mine și Gat? Ne-am certat? I-am făcut ceva rău?
A încetat să mă mai iubească și s-a întors la Raquel?
Iau hotărârea ca tot ce aflu în următoarele patru săptămâni să ajungă pe peretele de deasupra patului meu de la Windemere. Voi dormi sub toate aceste însemnări și le voi studia în fiecare dimineață.
56
Poate că dintre toți pixelii ăștia va ieși la iveală, până la urmă, o imagine.
•
În spatele meu stă de ceva vreme o vrăjitoare, așteptând un moment de slăbiciune. Ține în mână o statuetă de fildeș reprezentând o gâscă. Este o sculptură foarte complicată. Mă întorc și o admir doar pentru o clipă, înainte ca vrăjitoarea să o legene în direcția mea cu o forță uluitoare. Conexiunea se produce, statueta pocnindu-mă în frunte și lăsând în urmă o gaură. Simt cum mi se desprinde osul. Vrăjitoarea leagănă statueta din nou și mă pocnește deasupra urechii drepte, făcându-mi zob craniul. Îmi aplică lovitură după lovitură, până
când așchii de oase împroașcă tot patul, amestecându-se cu cioburile frumuseții ăleia de gâscă.
Îmi găsesc pastilele și sting lumina.
— Cadence? mă strigă mami de pe hol. E momentul să mergem la cină la Noua Clairmont.
Nu pot să mă duc.
Nu pot. N-o să mă duc.
Mami îmi promite o ceașcă de cafea, ca să mă ajute să rămân trează câtă
vreme își fac efectul medicamentele. Îmi spune că a trecut așa de mult timp de când nu m-au văzut mătușile, și nici verișorii mei, de altfel. Am obligații de familie.
Nu sunt în stare să simt decât spărtura din craniu și durerea care îmi săgetează
creierul. Orice altceva se pierde în fundal.
În cele din urmă, pleacă fără mine.
29.
Spre miezul nopții, casa începe să huruie – exact lucrul de care se speriase Taft la Cuddledown. În toate casele de aici se aud zgomote. Sunt case vechi și insula e bătută de vânturile mării.
Încerc să adorm la loc.
Nu.
Cobor pe verandă. Mi-a trecut durerea de cap.
Mătușa Carrie merge pe pasarela de lemn, cu spatele la mine, îmbrăcată în cămașă de noapte și având în picioare o pereche de cizme îmblănite. Pare foarte slabă, cu oasele pieptului ieșite în afară și pomeții obrajilor găunoși.
Se întoarce spre pasarela care duce la Red Gate.
Mă așez, uitându-mă după ea. Respirând aerul nopții și ascultând valurile.
Câteva minute mai târziu, apare din nou, pe poteca dinspre Cuddledown.
57
— Cady, îmi zice, oprindu-se și încrucișându-și brațele la piept. Te simți mai bine?
— Îmi pare rău că am pierdut cina, spun. M-a durut capul.
— O să avem parte de câte o cină în fiecare seară, toată vara.
— Nu poți să dormi?
— Ei, știi și tu – Carrie se scarpină pe gât. Nu pot să dorm fără Ed. O prostie, nu-i așa?
— Nu.
— Am început să bântui de colo-colo. Îmi face bine ca exercițiu. L-ai văzut pe Johnny?
— Nu în toiul nopții.
— Uneori se trezește când mă trezesc și eu. Îl vezi pe undeva?
— Poți să te uiți dacă are lumina aprinsă.
— Will are niște coșmaruri îngrozitoare, spune Carrie. Mă trezește țipând și apoi nu mai pot să adorm.
Simt cum mă ia cu tremurat pe sub bluza de trening.
— Vrei o lanternă? o întreb. E una înăuntru, chiar lângă ușă.
