Cayce analizează cauza tuturor necazurilor omenirii:
Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima iar peaproapele tău, ca pe tine însuţi: este aici întreaga Lege, toaterăspunsurile întrebărilor pământești şi pentru fiecare suflet. Aicieste cheia problemelor mondiale actuale [...]. Or răspunsul Omului afost întotdeauna voinţa de putere prin bani, forţă, posedareapământului etc. Acest lucru n-a fost niciodată în linia divină şi nicinu va fi vreodată. Acţiunea mai degrabă progresivă, pas cu pas, îngrija respectului faţă de ceilalţi este atitudinea care a avut un efectprotector în istoria lumii acolo unde au fost zece sau mai multeoraşe sau naţiuni protejate de distrugere. În ciuda faptului că avemimpresia că istoria lui Abraham nu este decât o parabolă, o povestede speriat copiii, când el vedea acele oraşe din câmpie ameninţatede distrugere şi pleda pentru cruţarea lor [...], trebuie tot şi să
înţelegem în inima noastră că suntem răspunzători de vecinii şifraţii noştri [...]. Şi cine este vecinul nostru? Cel care locuieşte la uşade alături sau cel care trăieşte în celălalt capăt al lumii? Nici unul,nici celălalt, ci acela care are nevoie de înţelegerea noastră, cel carea făcut un pas greşit, cel care a căzut. (Lectura 3976-8).
Într-o zi vom fi profeţi cu toţii
„La capătul timpurilor, fiii şi fiicele voastre vor profeţi”, spune Apostolul Pavel. Dar Evanghelia semnalează în altă parte înmulţirea profeţilor mincinoşi care va marca „sfârșitul Timpurilor”. când ne dezvoltăm sistematic puterile psi, ajungem în mod necesar la etapa previziunii... sau profeţiei: simţim dinainte anumite evenimente. Presimţim viitorul şi dacă o catastrofă
trebuie să se întâmple, suntem anunţaţi interior... ceea ce este foarte util! Cayce a încurajat deci puternic pe consultanţii săi să-şi dezvolte această percepţie a evenimentelor viitoare.
CUM POT SĂ-MI DEZVOLT FACULTĂŢILE PSI PENTRU A PREVEDEA DIFICULTĂŢILE CARE VOR APĂREA ŞI SĂ-MI CUNOSC ŞANSELE DINAINTE? ACEASTA PENTRU MINE,
PENTRU COPIII MEI, PENTRU CEILALŢI.
Lăsaţi să se întâmple mai mult ca o revenire a dorinţei deprogres spiritual decât să începeţi prin tehnici materiale. Căci estesigur că aceste manifestări fac parte dintr-un tot. Dar dacă darurilede profeţie sunt căutate numai pentru avantajele materiale, pentrusatisfacţiile terestre, atunci îşi pierd creativitatea şi mor. (Lectura1947-3).
Cuiva care punea aceeaşi întrebare, dar dorea mai exact să-şi dezvolte scrierea automată, Cayce îi recomanda:
Începeţi prin lectura Bibliei, pentru a găsi pasajele care dauavertismentul căutat, ca şi pregătirea cuiva care ar vrea să aducă
ceva omenirii. Odată făcut acest lucru, entitatea poate deveni de unmare ajutor celorlalţi datorită puterilor pe care a ales să le dezvolte
[...]. Şi studiind acele pasaje din Biblie, nu vă mulţumiţi doar să lecitiţi, ci încercaţi să înţelegeţi semnificaţia lor profundă în planuliubirii universale. (Lectura 5124-1).
Se ştie că unii credincioşi protestanţi au recurs la divinaţie prin Biblie: după ce se pune o întrebare, se deschide la întâmplare o pagină. Şi în acea pagină, se găseşte versetul care dă răspunsul.
Am greşi dacă neam bate joc de această practică: este exact ceea ce fac chinezii care consultă oracolul Yi-Jing! Personal, am încercat de două ori cu succes. Pe Cayce, dimpotrivă, spre deosebire de Kardec, nu-l entuziasmează comunicarea cu spiritele în general. Probabil că în epoca sa şi în anturajul său, se făcuse abuz: prea multe bătrâne se adunau ca să-şi alunge plictisul în jurul unei mese. Se puneau întrebări... oricăror spirite. Or dacă
nu s-au luat precauţiile necesare, în lipsa seriozităţii şi prudenţei, se riscă atragerea spiritelor din astralul de jos. Cayce - ca de altfel şi Allan Kardec, fondatorul spiritismului - crede că „pavăza” este credinţa în Dumnezeu, dorinţa adevărată şi cinstită de progres spiritual („ Pace oamenilor de bună credinţă”: adevărata bună
credinţă este ea însăşi o protecţie).
AR TREBUI SĂ MĂ ANTRENEZ ÎN SCRIEREA AUTOMATĂ
SAU SĂ RECURG LA UN MEDIUM?
Aşa cum am arătat deja, în loc să faceţi scriere automată sausă recurgeţi la un medium, încercaţi să vă ascultaţi vocea lăuntrică.
Dacă informaţia trece prin ceea ce aveţi în mână, prin scriereaautomată, foarte bine. Dar atenţie la anumite influenţe exterioare.
Nu uitaţi că Universul, Dumnezeu, se află în interioruldumneavoastră. Comunicarea cu Forţele Cosmice ale Naturii, adică
cu Creatorul, este dreptul dumneavoastră ca Om. Mergeţi cu El, nicimai mult, nici mai puţin! (Lectura 1297-1).
Aflaţi de unde vin aceste influenţe exterioare. Este foarteadevărat că vi s-a spus: „Încercaţi spiritele „. Aceasta este totul.
Încercaţi să trăiţi în propria dumneavoastră viaţă aplicarea Legiidivine şi atunci nu va mai exista îndoială în forul dv. interior .
(Lectura 3548-1).
A fi controlat sau dirijat de o entitate despre care nu ştim dacă
aparţine Spiritului Adevărului înseamnă să riscăm să ne distrugem
[...]. Lasă-te în mâinile Celui care a spus: „Eu sunt ceea ce sunt”.
(Lectura 1376-1).
Pentru a vă proteja de influenţele rele, de spiritele parazite: Adăpostiţi-vă sub haina, veșmântul protector al lui Christos.
Nu ca om, nici ca individ, ci ca Christos - Conştiinţă Universală deiubire pe care o vedem manifestată în cei care şi-au uitat eul [...].
Căci El a făgăduit: Dacă mă chemaţi, vă voi auzi. („Bateţi şi vi se vadeschide'). Aceasta este protecţia. (Lectura 1376).
Cayce s-a arătat mai favorabil viselor:
AŞ FI CAPABIL SĂ PROOROCESC PRIN VISELE MELE?
Spuneţi mai bine „să interpretez”...
AŞADAR, AŞ FI CAPABIL SĂ INTERPRETEZ?
Da, numai dacă doriţi cu adevărat să vă deschideţi eul ca să
deveniţi un „canal” (al graţiei)! (Lectura 262-5).
Odată protejat prin încrederea pusă în Christul Cosmic, oricine îşi poate găsi în el răspunsurile, poate auzi avertismentele necesare siguranţei sale. Ca în vindecarea psi, toată arta constă