Pământul vostru nu a fost singura planetă din sistemul solar care s-a bucurat de atenţie. În urmă cu 10 milioane de ani, au existat 3 planete care găzduiau forme de viaţă fizică în sistemul vostru solar: Pământul, Marte şi Maldek. Acestea erau a treia, a patra şi a cincea planetă de la soare, în acele timpuri. Mediile înconjurătoare ale celei de a patra şi a cincea planete erau mai reci şi mai puţin ospitaliere decât al Pământului, dar acest lucru nu a împiedicat diferite grupuri să colonizeze aceste lumi. Cei care au venit pe Marte şi pe Maldek erau genul aventurier, dispuşi să
îndure iernile aspre şi peisajele aride care punctau aceste planete – deşi existau păduri şi viaţă vegetală în regiunile ecuatoriale, precum şi apă şi gheaţă din belşug în apropierea polilor.
În plus faţă de Marte şi Maldek, exista de multă vreme viaţă eterică pe Jupiter şi pe Saturn şi, într-o anumită măsură, pe Uranus şi Neptun, dar această viaţă există
numai în densităţi foarte înalte. Dacă aveţi cunoştinţe de astronomie, atunci ştiţi că
formele fizice 3D nu pot exista pe planetele gigantice gazoase, din cauza gravitaţiei 62
lor enorme şi a atmosferei otrăvitoare.
Multe dintre acele suflete, care şi-au pierdut corpul în timpul marelui potop de pe Pământ, s-au reîncarnat pe Marte şi pe Maldek. Civilizaţiile care deja se dezvoltau în aceste lumi proveneau din multe sisteme stelare diferite, iar acum s-a alăturat amestecului şi rasa-rădăcină pleiadiană. Fiinţele care locuiau deja în acele lumi şi-au coborât vibraţia la densitatea a 4-a. Sufletele născute într-o lume de densitatea a 4-a nu au primit acelaşi tip de experienţă plină de iubire pe care şi-o pot permite sufletele în densitatea a 7-a. Aceste planete exterioare sunt, prin urmare, ca un depozit pentru o gamă bizară de entităţi, forme-gând şi creaţii, care determină un plan astral bogat şi variat – tărâmul creaţiei prin gând, al imaginaţiei şi al stării de vis.
În toată această perioadă de după potop, fiinţe din întreaga galaxie au remarcat experimentul de pe Pământ şi de pe planetele sale vecine. Un grup de suflete din sistemul stelar Draco (Dragonul) a trimis o navă-cercetaş spre Pământ în urmă cu circa 40 de milioane de ani şi, din nou, în urmă cu 12 milioane de ani (cu aproximativ 2 milioane de ani înainte de marele potop). Deşi nu au colonizat masiv, rapoartele lor către consiliile draconiene au pus planetele Pământ, Maldek şi Marte
„pe hartă”, pentru explorare şi posibilă cucerire.
Un alt grup, din Constelaţia Orion, a observat şi el sufletele tinere de pe Pământ şi compatrioatele lor de pe Marte şi Maldek. Noi, în densităţile a 7-a şi a 12-a, încă monitorizam îndeaproape experimentul de pe Pământ şi, prin urmare, aceste civilizaţii, cel puţin indezirabile, din Orion şi Draco nu au putut prinde rădăcini prea adânci pe Pământ, datorită atentei supravegheri şi intervenţiei noastre parţiale. Era ca şi cum ar fi mărşăluit în laboratorul nostru şi ar fi anunţat că preiau controlul experimentului. Am avut o vibraţie protectoare în jurul Pământului şi nu s-au întâmplat lucruri de genul acesta – cel puţin nu în acea perioadă.
Totuşi, Marte şi Maldek nu şi-au permis aceleaşi protecţii pentru că, sincer, nu erau pe terenul nostru. Aceste planete erau, mai curând, ceva de genul „gratuit pentru toată lumea”. Astfel că ei au venit – puţini la început – ca cercetaşi şi şi-au construit aşezări printre comunităţile existente. Odată ce a început împerecherea cu speciile existente pe Marte şi Maldek, sufletele de pe Orion şi Draco au început să se încarneze acolo. La fel ca pe Pământ, formei draconiene reptiliene i-a fost greu să se adapteze în mediile înconjurătoare ale lui Marte şi Maldek, astfel că reîncarnarea a devenit metoda lor preferată de a se infuza în aceste lumi.
Ambele sisteme solare, din Orion şi Draco, aveau o mare varietate de fiinţe conştiente, dar majoritatea exploratorilor care s-au stabilit pe Marte şi Maldek erau destul de agresivi şi războinici ca mentalitate. Scopul lor principal la venirea în sistemul solar al Pământului era cucerirea şi mineritul resurselor naturale. În esenţă, orice le dădea putere şi prestigiu devenea o ţintă uşoară pentru ei. Aceste suflete dăduseră demult uitării conexiunea lor cu Sursa şi, prin urmare, au simţit că trebuie să ia de la alţii ca să se simtă întregi şi compleţi.
63
Distrugerea planetei Maldek
Nu a durat mult şi războiul a izbucnit pe Marte şi pe Maldek. Din cauza distanţei mici dintre Marte şi Pământ, precum şi a supravegherii atente din partea membrilor noştri, orionienii şi draconienii erau mai puţin dispuşi să se încarneze masiv pe Marte, preferând distanţa relativă a planetei Maldek. Ei au început să vină
în număr record şi, destul de curând, civilizaţia maldekiană era de ordinul milioanelor. Ei au construit oraşe măreţe din piatră şi, pentru a se asorta cu conştiinţa lor, aceste oraşe aveau fortăreţe puternice şi turnuri care să permită
apărarea, în caz de atac.
Într-un anumit moment, oamenii de pe Maldek au descoperit tehnologia neutronică şi au început să fabrice bombe şi echipamente de război, capabile să
creeze multă distrugere. La acea vreme (în urmă cu câteva milioane de ani) nu existau măsurile de siguranţă cuvenite pentru a preveni consecinţele scăpate de sub control ale acestei tehnologii. Situaţia de pe Maldek a continuat să degenereze într-o serie de facţiuni beligerante. În acelaşi timp, fiinţe care părăsiseră Pământul în timpul potopului se încarnau încă acolo.
Facţiunile beligerante au atras atenţia atât grupurilor binevoitoare, cât şi celor răuvoitoare din diferite sisteme stelare din galaxie, dar, din cauza acordului de non-interferenţă şi protecţie a liberului arbitru, s-a intervenit foarte puţin.
În acest punct, sufletele de acolo formau o mixtură de draconieni şi orionieni, ambele conţinând gene agresive. Ambele facţiuni beligerante aveau o combinaţie asemănătoare de ADN draconian şi orionian. Fiecare tabără din acest conflict voia să o învingă pe cealaltă, iar armele au devenit mai puternice şi mai numeroase.
În urmă cu aproximativ 3.200.000 de ani, conflictele s-au înteţit şi au fost lansate bombele cu neutroni. Se credea că este un „schimb nuclear limitat” între două dintre facţiunile aflate în conflict.
Primul schimb a distrus numai câteva mii de umanoizi. Tabăra cea mai lovită
se reconstruia şi recurgea la represalii, de fiecare dată provocând şi mai multă
distrugere. Deşi părea o descoperire accidentală, a fost dezvoltată o bombă cu neutroni foarte puternică, folosindu-se o combinaţie rară de catalizatori elementari.
Oamenii de ştiinţă implicaţi în dezvoltarea sa nu şi-au dat seama de proporţiile capacităţii de distrugere a acesteia. Această armă a fost lansată în teritoriul inamic de la o bază militară ascunsă în subteran. În această bază existau sute de bombe cu neutroni. Inamicul, dându-şi seama că bomba era pe drum, a încercat să-şi lanseze armele din propria bază pe cale aeriană.
Dintre sutele de bombe, unele au fost lansate şi au explodat prematur în aer, creând o explozie strălucitoare. Totuşi, ele nu au putut intercepta bomba mai puternică aflată pe drum, iar aceasta a lovit buncărele inamicului şi a detonat simultan peste 200 de bombe îngropate în pământ. Combinaţia dintre explozia bombei mai puternice şi detonarea celor 200 de bombe nucleare convenţionale a 64
produs un cutremur foarte puternic, care a rupt planeta Maldek, în cele din urmă
spărgând-o în sute de fragmente, care au devenit centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.
Peste 10 milioane de suflete şi-au pierdut corpurile în explozie, iar majoritatea dintre ele s-au reîncarnat ulterior pe Marte. Noi şi celelalte grupuri binevoitoare am fost oripilaţi de ceea ce se întâmplase şi am făcut o petiţie la Dumnezeu pentru un nivel mai mare de intervenţie, pentru ca, pe viitor, să se împiedice să se mai întâmple aşa ceva. Explozia rezultată a modificat orbitele planetelor Marte şi Pământ şi a avariat grav bazele eterice de pe Jupiter şi Saturn. Din sistemul solar a ieşit un val de distrugere electromagnetică, care a fost remarcat de fiinţele din întreaga galaxie. A fost convocat un consiliu în sistemul Alcyone – reşedinţa Marii Frăţii Albe – şi s-a stabilit că nu vor mai fi permise distrugeri planetare complete nicăieri în galaxie.
Suntem încrezători că vedeţi discuţia de până acum plină de idei ciudate. Oare v-a trezit mai multe întrebări decât cele la care v-a răspuns? Dacă da, atunci este în regulă. Ţineţi minte că doar atingem cele mai importante evenimente şi situaţii, oferindu-vă perspectiva noastră asupra dansului dualităţii, aşa cum s-a desfăşurat el pe parcursul a milioane de ani.
Este de ajuns să spunem că experimentul nostru ADN original a cam luat-o razna, ca să folosim limbajul vostru pământean. A fost ca şi cum alţi tehnicieni şi inventatori, din alt laborator, au dat buzna în miez de noapte în laboratorul nostru, distrugându-ne echipamentul, furându-ne mostrele şi făcând propriile lor experimente. Vă place analogia noastră? V-am studiat limbajul şi obiceiurile mult timp şi părem să ştim să vă folosim jargonul timpurilor voastre, ca să ne facem înţeleşi.
Totuşi, experimentul de pe Pământ poate fi înţeles cel mai bine dacă ne continuăm epopeea înapoi în timp, imediat după distrugerea planetei Maldek.
Migraţia spre Marte
Peste 10 milioane de suflete şi-au pierdut corpurile în timpul distrugerii planetei Maldek. Majoritatea acestor suflete s-au stabilit pe Marte, unde se afla deja o civilizaţie în dezvoltare. În acea vreme, pe Marte se aflau suflete care erau produsul experimentării noastre, împreună cu grupuri din multe alte sisteme stelare, printre care Orion şi Alpha Draconis. Aceste grupuri şi-au pus amprenta de multe ori de-a lungul spiralei voastre evolutive, dar niciodată într-o proporţie suficient de mare, încât să vă altereze serios şablonul ADN – cel puţin nu încă, până în acel moment. Acest lucru avea să se schimbe.
Sufletele de pe Maldek s-au încarnat pe Marte în maniera obişnuită, prin încrucişarea cu seminţiile pleiadiene, orioniene şi draconiene de pe Marte.
Civilizaţiile de acolo au crescut numeric semnificativ, până când au fost întrupate 65
peste 100 milioane de suflete.
Până la Capitolul 5 nu vom intra în principiile fragmentării sufletului, dar este de ajuns să spunem că cele 10 milioane de suflete de pe Maldek s-au fragmentat în aproximativ 50% din populaţia planetei Marte, în decurs de numai câteva mii de ani.
Pe măsură ce populaţia de pe Marte a crescut, atmosfera fragilă a devenit suprasolicitată. Din cauza distanţei mari faţă de Soare, atât Marte, cât şi Maldek aveau atmosfere rarefiate şi delicate, care nu puteau susţine solicitarea unor populaţii numeroase (ca să nu mai amintim şi de armele nucleare).
