34 medie.
72
când nivelul general de conştienţă de pe Pământ a scăzut sub nivelul superior al densităţii a 4-a (450 pe scala de calibrare), sufletele din sistemele vecine au putut să
acceseze porţile stelare şi portalurile din jurul Pământului (care nu erau reglementate în acea vreme, decât prin legea atracţiei). Cine se aseamănă, se adună. Starea compozită de vibraţie a omenirii va tinde să atragă fiinţe de oriunde, care au o vibraţie similară. Deşi orionienii şi draconienii prinseseră deja rădăcini pe Pământ, ei au venit rapid, în salturi, de îndată ce vibraţia dominantă a conştiinţei umane a scăzut la nivelul inferior al densităţii a 4-a.
Până acum aproximativ 500.000 de ani pe linia voastră temporală, Pământul a continuat să atragă din ce în ce mai multe suflete, din tot universul. Nivelul de vibraţie al acestor suflete era, în general, densitatea a 4-a, iar aceasta înseamnă că ele erau supuse distorsiunilor astrale şi eterice, inerente acestui nivel de vibraţie.
Genetica Pământului era acum o mixtură formată din multe rase, dar orionienii au început gradat să domine. Războiul dintre Rigel şi Betelgeuse a făcut viaţa destul de insuportabilă pentru mulţi orionieni, iar Pământul a fost văzut ca un loc în care viaţa putea fi luată de la capăt. Spre deosebire de draconieni, orionienii putea ateriza cu uşurinţă direct pe Pământ, în plus faţă de venirea prin procesul reîncarnării, şi astfel numărul lor a crescut mult mai repede decât al draconienilor, ale căror corpuri reptiliene aveau mari dificultăţi cu adaptarea la atmosfera şi gravitaţia Pământului.
Noi, Fondatorii, priveam cu groază la ce se întâmpla, dar, pentru că nu aveam voie să interferăm, eram precum tehnicienii de laborator care priveau la un specimen care se înmulţea fără niciun control, fără să putem face nimic ca să-l izolăm.
Un grup de arhangheli şi fiinţe înălţate din densităţile a 7-a, a 8-a şi a 9-a urmăreau şi ei Pământul. Oamenilor de pe Pământ le sunt binecunoscute unele dintre aceste fiinţe, printre care se află şi Arhanghelul Mihail. O fiinţă înălţată, care mai târziu a fost numită „Lucifer”, se afla printre cei care urmăreau evoluţia Pământului.
Lucifer a conceput un plan ca să reducă haosul de pe Pământ, prin a le învăţa pe suflete cum să-şi controleze emoţiile şi să-şi utilizeze capacităţile intelectuale, astfel încât să nu fie influenţate atât de uşor de facţiunile polarizate negativ. Lucifer a atribuit, în mod greşit, situaţia de decadenţă de pe Pământ emoţiilor şi pasiunii nestăpânite.
Un grup de suflete, conduse de Lucifer, au venit pe Pământ şi au înfiinţat o serie de şcoli de mistere, menite să antreneze sufletele să-şi suprime şi să-şi controleze corpul emoţional. Planul a avut un rezultat neprevăzut, pentru că, pe măsură ce studenţii învăţau să-şi suprime emoţiile, sufletele lor se fragmentau din ce în ce mai mult, până când vibraţia lor a scăzut sub densitatea a 4-a, la a 3-a.
Suprimarea oricărei părţi a Sinelui cauzează o pierdere de putere şi de conştienţă.
Ridiculizarea emoţiilor la bărbaţi, suprimarea victoriană a dorinţei sexuale şi desconsiderarea sentimentelor – toate îşi au originile în filosofia lui Lucifer.
Arhanghelul Mihail, văzând ce se întâmpla pe Pământ, şi-a dat seama că nu mai putea sta fără să ia măsuri, astfel că a condus un grup de fiinţe înălţate, care şi-au coborât voluntar vibraţiile şi au venit pe Pământ, înfiinţând o şcoală de mistere 73
menită să ridice din nou vibraţiile sufletelor, întru lumină. Atunci când Mihail şi grupul său au ajuns pe Pământ, vibraţiile erau atât de dense, încât el şi ceata lui de ajutoare cereşti au fost prinşi în jocul dualităţii şi au început să vadă facţiunile orientate negativ ca pe forţe malefice pe care să le înfrângă. Astfel, aceşti arhangheli au reîntărit conceptul „lumină contra întuneric” în lumea voastră. Mihail s-a alăturat luminii, în timp ce mulţi membri ai Consiliului din Rigel, precum şi majoritatea draconienilor, au ales polaritatea întunericului.
În acest timp, Lucifer şi grupul său şi-au menţinut detaşarea rece, calmă, devenind „strategi din fotoliu”, privind cu interes bătăliile care se conturau. Lucifer a devenit atât de fascinat de această dramă a dualităţii, încât a început să clădească
ambele tabere, antrenând forţele luminoase şi pe cele întunecate ca să se lupte una cu cealaltă, fiind interesat să vadă cine va obţine victoria supremă.
Ingredientul lipsă în toate acestea era compasiunea. Lucifer şi-a învăţat soldaţii de pe câmpul de luptă să îşi suprime emoţiile şi să fie căliţi faţă de sărăcie şi suferinţă. Arhanghelul Mihail i-a învăţat pe soldaţi să fie puternici şi viguroşi în înfrângerea celor întunecaţi. Când Lucifer a văzut ce făcea Mihail, şi-a îndepărtat atenţia de la orionieni şi draconieni şi s-a războit cu forţele lui Mihail, a căror majoritate ajuta din tărâmurile astrale. A urmat o mare bătălie în planurile eterice şi astrale de deasupra Pământului. Aceasta a ajuns să fie cunoscută sub numele de Războiul din Ceruri. Forţele lui Mihail erau entuziasmate să devină victorioase asupra întunericului. Forţele lui Lucifer erau reci, calme şi intelectuale, şi s-au războit folosind strategii viclene. A treia forţă în toată această scenă – orionienii şi draconienii polarizaţi negativ – a proliferat, din moment ce inamicii lor cei mai importanţi se războiau acum între ei.
Războiul din Ceruri a durat aproximativ o mie de ani, având loc în aproximativ 500.000 î.e.n. În timpul perioadei 1.000.000 î.Ch. – 500.000 î.Ch., populaţia Pământului crescuse de la aproximativ 200 de milioane la aproape 1
miliard. Pentru că războaiele s-au purtat, în mare măsură, în afara Pământului şi nu au avut un impact semnificativ asupra suprafeţei Pământului şi asupra culturilor din subteran, populaţia nu a scăzut foarte mult în timpul Răzvrătirii Luciferiene. Cele mai multe lupte de la suprafaţă au fost regionale şi au implicat arme convenţionale.
După aproximativ 1.000 de ani de lupte s-a ajuns la un armistiţiu, iar Lucifer şi grupul său au fost de acord să nu mai promoveze agresiunea făţişă împotriva nimănui de pe Pământ. Mihail şi-a dat seama de inutilitatea luptei împotriva întunericului şi, de asemenea, de zădărnicia încercării de a înfrânge suprimarea energiei emoţionale cu forţa şi s-a retras în tărâmurile celeste, ca să integreze lecţiile învăţate.
Între 500.000 î.Ch. şi 200.000 î.Ch. viaţa a evoluat gradat pe Pământul tridimensional35. Câteva suflete şi-au recăpătat conştienţa de densitatea a 4-a şi au început să înveţe cum să trăiască în mod cooperant. În timpul aceleiaşi perioade, din 35 de densitatea a 3-a (3D).
74
toată galaxia au venit mult mai multe suflete, iar Pământul a devenit realmente un creuzet. Totuşi, cele mai mari grupuri erau încă orionienii veniţi din Betelgeuse şi Rigel. În timpul Răzvrătirii Luciferiene, Consiliile din Betelgeuse au fost de partea lui Mihail şi a „forţelor luminii”, iar Consiliile din Rigel au fost de partea „forţelor întunecate”. Deşi a existat foarte puţină ostilitate făţişă în perioada de tranziţie de după răzvrătire, ambele grupuri orioniene au limitat procreaţia în cadrul polarităţilor lor corespunzătoare, astfel conservând o mare parte din structura ADN-ului lor.
Facţiunile din Betelgeuse au rămas mai paşnice, în timp ce facţiunile din Rigel au continuat să fie despotice şi agresive. Apogeul creşterii populaţiei în aceste vremuri a fost de aproape 1 miliard şi jumătate de suflete încarnate, chiar înainte ca Ciclul Precesional din jurul anului 200.000 î.Ch. să aibă un impact serios asupra omenirii.
Ar trebui remarcat că potópurile, erele glaciare şi mişcările tectonice care au avut loc în jurul perioadei 200.000 î.Ch., au îngropat cea mai mare parte a omenirii sub kilometri de rocă şi dărâmături. Antropologii epocii moderne au dezgropat oameni care au trăit în acea perioadă. Aceasta a cauzat o animozitate destul de mare printre istoricii tradiţionalişti, care cred că forma umană a evoluat din maimuţe şi că
homo sapiens nu a apărut mai devreme de 30.000 î.Ch.
(Nota autorului: Civilizaţia înfloritoare care a existat între 500.000 î.Ch. şi 200.000 î.Ch. a fost numită Lemuria de unii erudiţi, chiar dacă s-a desfăşurat pe mai multe continente. Totuşi, Fondatorii au asociat numele „Lemuria” cu două civilizaţii ulterioare – aceea dintre 200.000 î.Ch. şi 122.000 î.Ch., şi cu alta, între 122.000
î.Ch. şi 100.000 î.Ch., aşa cum este prezentat mai jos)
Lemuria
Prima perioadă a Lemuriei a început în jurul 200.000 î.Ch., la scurt timp după
ce s-a încheiat unul din ciclurile precesionale de 25.920 de ani. Acest salt particular a măturat peste jumătate din populaţia Pământului, prin cutremure masive şi schimbări de climă. Modificarea electromagnetismului a făcut ca anumite părţi de uscat să se rupă şi să se despartă, iar una dintre masele de uscat a devenit teren deosebit de fertil pentru dezvoltarea unei civilizaţii destul de înfloritoare. Sufletele care au fost atrase spre această masă de uscat erau, în general, oameni paşnici, unii avându-şi originea în sectorul pleiadian, iar alţii pe Sirius şi Orion. Acest continent a devenit aproximativ de mărimea Australiei şi era situat la aproximativ aceeaşi longitudine, dar puţin mai spre nord. Ceea ce nu-şi dau seama majoritatea istoricilor este că civilizaţiile au continuat pe alte continente în timpul acestei prime perioade a Lemuriei, chiar dacă vibraţia celorlalte continente nu era atât de rafinată precum era în Lemuria.
Civilizaţia lemuriană a fost numită mai târziu Ţinutul Mu. La apogeul său, era compusă din aproximativ jumătate de miliard de suflete, sau aproximativ jumătate 75
din populaţia Pământului din acea vreme.
Circa trei cicluri precesionale mai târziu, fluctuaţiile EM au fost de asemenea natură, încât a urmat o altă catastrofă, iar toate masele de uscat, cu excepţia Lemuriei, au fost inundate. Majoritatea sufletelor care au pierit pe continentele înconjurătoare au migrat (s-au reîncarnat) în Lemuria, iar populaţia Lemuriei a început să crească într-un ritm foarte accelerat. Aceasta a fost a doua perioadă
lemuriană – aproximativ între 122.000 î.Ch. şi 100.000 î.Ch. La apogeul acestei a doua civilizaţii lemuriene, populaţia a atins circa 1 miliard de oameni. Aceste suflete nu erau orientate tehnologic, ci erau tribale ca natură, plăcându-le muzica şi ritmul, şi trăind în oraşe mari, de-a lungul coastelor.
În jurul anului 100.000 î.Ch., cometa Annanhutak s-a apropiat mult de Pământ, iar coada ei a atins atmosfera, determinând o răcire dramatică. Lemurienii erau obişnuiţi cu clima caldă, tropicală şi, deodată, temperatura a scăzut cu aproximativ 50 de grade Fahrenheit în numai câteva ore, îngheţându-i pe majoritatea dintre ei. Cei care ştiau ce urmează au fugit spre mare. Mulţi au intrat în mare şi s-au înecat. Câţiva au încercat să construiască oraşe subacvatice, dar au avut foarte puţin succes. Există multe legende ale mării care provin din această perioadă. În cele din urmă, masa de uscat lemuriană a fost scufundată în mare, din cauza furtunilor EM
care au urmat după trecerea cometei. Au fost numai o mână de supravieţuitori, iar ei au migrat spre ceea ce astăzi este India, Indonezia şi Australia, iar mai târziu, Hawaii şi Filipine.
La nivelul sufletului, principala lecţie de învăţat din Lemuria a fost că sinele emoţional, care a fost foarte dezvoltat în acea vreme, avea nevoie să fie echilibrat cu intelectul, care lipsea majorităţii lemurienilor. Dacă lemurienii şi-ar fi dezvoltat ştiinţa, logica şi capacităţile raţionale, ei ar fi avut tehnologia pentru a supravieţui scăderii de temperatură.
Ceea ce nu a fost dezvăluit în trecut şi a fost suprimat din răsputeri pe Pământ, este faptul că în spatele trecerii neobişnuit de apropiate a cometei s-au aflat alfa-draconienii (draconienii). Printr-o serie de explozii nucleare în spaţiu, ei au forţat intenţionat traiectoria cometei ca să fie mai apropiată de Pământ, pentru a distruge civilizaţiile de acolo. Planul a fost să măture tot ce înseamnă viaţă pe Pământ şi apoi să aterizeze şi să revendice Pământul pentru ei.
Au avut un succes parţial în această privinţă, dar aterizarea pe Pământ, în corpurile lor native, a fost mult mai dificilă decât încarnarea în milioane de corpuri deja existente. Este de ajuns să spunem că au avut mari dificultăţi de supravieţuire în corpurile lor reptiliene, din cauza gravitaţiei nefavorabile şi a compoziţiei de gaze din atmosferă. Corpurile lor native au suferit mutaţii şi au crescut ca mărime, pe măsură ce s-au adaptat, deşi numărul lor total a rămas mic. Aceasta a fost perioada târzie, care a dat naştere legendei dragonilor care umblau pe Pământ. (Draconienii încercaseră să preia controlul Pământului în urmă cu milioane de ani, dar nu au reuşit, din aceleaşi motive.)
