Cu aproape 2.000 de ani înaintea distrugerii Atlantidei, atlanţii au dezvoltat dispozitive radionice, folosind cristale de cuarţ. Ei erau capabili să genereze toată
energia de care aveau nevoie, practic, pentru toate domeniile civilizaţiei lor. Energia a fost îndeajuns de puternică, încât să ispitească pofta de putere în cadrul aspectelor indezirabile ale societăţii. Câţiva oameni de ştiinţă atlanţi au încheiat afaceri cu grupuri orioniene care orbitau în jurul Pământului, oferind tehnologie atlantă în schimbul sistemelor de propulsie orioniene. Aceşti oameni de ştiinţă egocentrici au încercat să câştige superioritate asupra colegilor lor. De asemenea, ei au încercat să
obţină echipament militar sofisticat, în speranţa că vor putea înfiinţa o facţiune rebelă, opusă consiliilor Atlantidei. Foarte curând, facţiuni orioniene lucrau cu ei la suprafaţa Pământului.
Insurgenţii, influenţaţi de orionieni, voiau din ce în ce mai multă energie de la cristalele generatoare şi au început să le modifice, pentru a fi folosite pe post de arme. Nu au avut niciodată şansa să poarte un război, pentru că unul dintre cristale, extrem de puternic, a explodat, scufundând continentul şi majoritatea locuitorilor.
Numai foarte puţini au scăpat cu ajutorul vehiculelor aeriene, şi un număr şi mai mic folosind vehicule acvatice. Peste 90% dintre cei ce au încercat să scape pe mare au 80
fost înecaţi de tsunami-uri uriaşe. Cei care au scăpat cu navele aeriene s-au relocat în ceea ce astăzi sunt America Centrală şi de Sud, precum şi în Egipt.
Acest medium a descoperit că aproape toţi oamenii cu care lucrează în sesiuni de vindecare au amintiri din vieţile anterioare în care sunt implicaţi în căderea Atlantidei.
(Notă: Până mai de curând, câteva din generatoarele de cristal care au fost scufundate sub Oceanul Atlantic încă transmiteau raze de energie prin apă, până la suprafaţă, determinând distorsiuni spaţio-temporale. Această zonă este cunoscută
sub numele de Triunghiul Bermudelor.)
Noi, Fondatorii, am rămas mai mult ca observatori în perioada Atlantidei – ca de obicei. Percepţia noastră a fost că ceea ce a distrus cu adevărat continentul a fost un dezechilibru între minte şi inimă – corpurile mental şi emoţional ale sufletelor de pe Pământ. Sufletele hibride ale perioadei atlante, orientate ştiinţific, îşi suprimaseră
emoţiile într-o manieră similară luciferienilor şi, făcând acest lucru, cea mai mare parte dintre atlanţi şi-au pierdut capacitatea de a discerne între energiile care sprijineau creşterea spirituală şi cele care, mai curând, au dus la acumularea de putere fizică, astrală şi eterică. Dacă locuitorii Atlantidei ar fi fost echilibraţi în ceea ce priveşte corpurile emoţional şi mental, atunci ar fi văzut ce se întâmpla şi ar fi fost capabili să ia măsuri de prevenire.
Vedem un scenariu similar desfăşurându-se azi, în lumea voastră modernă.
Sunteţi foarte aproape de punctul în care eraţi la momentul distrugerii Atlantidei.
Totuşi, există două diferenţe importante: Dispensa Divină curentă încurajează un mare număr de suflete să se trezească la stări mai înalte de conştiinţă, şi există multe grupuri de ET binevoitori care monitorizează îndeaproape starea de lucruri din lumea voastră, care vor acţiona, într-o fracţiune de secundă, ca să prevină un război nuclear la scară mare. În plus, aceste grupuri au tehnologii sofisticate care pot detecta arme exotice şi neobişnuite, înainte ca acestea să fie testate în mod extensiv.
Perioada post-atlantă
Au existat câteva culturi care au înflorit rapid după distrugerea Atlantidei, printre care cea egipteană, sumeriană, biblică (câteva culturi descrise în Vechiul şi Noul Testament ale Bibliei creştine) şi diferitele perioade ale Greciei antice.
În timpul acestor perioade, a intrat pe scenă un alt jucător important în drama cosmică, iar aceştia au fost siriusienii. Vom examina rolul siriusienilor în credinţele evreieşti şi creştine, precum şi în mitologia greacă. În plus, vom oferi perspectiva noastră asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pe vremea lui Isus – cine a fost, ce a făcut în realitate şi unde mint distorsiunile în relatarea istorică oficială. Într-o carte viitoare vom arunca o privire către culturile mayaşă, toltecă şi aztecă. Acestea au făcut şi ele parte din povestea post-atlantă.
De asemenea, promitem să intrăm în amănunte despre civilizaţiile care au 81
existat în alte părţi ale planetei înainte, în timpul Atlantidei şi după aceasta, printre care aborigenii australieni şi indienii sud-americani şi nord-americani. Toate acestea vor trebui să aştepte până la o dată ulterioară.
O cultură post-atlantă care merită să fie explorată în acest moment este cea a egiptenilor, deoarece elementele acestei poveşti pregătesc în mod adecvat fundaţia pentru discuţiile noastre ulterioare, despre transformările de pe Pământ.
Ridicarea şi căderea Egiptului
Aşa-zisa luptă dintre forţele luminii şi ale întunericului a continuat şi după
distrugerea Atlantidei. Lumea voastră părea să oscileze între perioade de scurtă
iluminare, urmate de perioade de corupţie şi întuneric relativ. Egiptul a fost unul dintre aceste cazuri.
Un grup de pleiadieni de densitatea a 7-a, hotărâţi să restaureze şablonul omenirii,
pierdut
în
favoarea
orionienilor,
draconienilor,
siriusienilor,
andromedanilor şi a altor grupuri renegate, au profitat de faptul că cei câţiva supravieţuitori ai Atlantidei erau relativ puri la inimă şi la minte. Cei care au aterizat în zona fluviului Nil au fost primii care urmau să fie vizitaţi de „comitetul pleiadian de întâmpinare”. Acest grup a fost condus de un învăţător numit mai târziu „Thoth”, care, contrar scrierilor antice, nu avea cap de pasăre sau de reptilă. Umanoidul descris astfel a fost un hibrid draconian / pleiadian / andromedan, care a apărut mult mai târziu şi a corupt învăţăturile lui Thoth.
Thoth era o fiinţă radiantă de lumină alb-albastră, un umanoid de culoare şi energie asemănătoare cu ale noastre, aşa cum ne puteţi vedea pe noi în tărâmurile înalte. A fost capabil să-şi coboare gradat vibraţia, suficient de mult, încât să
comunice cu descendenţii Atlantidei şi să-i înveţe căile adevărului, colaborării, armoniei şi ale matematicilor înalte. Aşa cum vor confirma multe dintre scrierile transmise prin channel, Thoth a fost inginerul din spatele Marii Piramide. Acest dispozitiv servea mai multor scopuri, dar funcţiile sale principale erau cea de cameră
de înălţare şi de dispozitiv de reglare a reţelei electromagnetice a Pământului.
Aşa cum a fost evidenţiat corect de către „egiptologii” voştri, Marea Piramidă
era aliniată cu Mintaka – o stea din centura lui Orion. Mintaka a devenit steaua centrală a guvernării iluminate de pe Orion, care a urmat după încheierea războaielor dintre Rigel şi Betelgeuse – în urmă cu aproximativ 100.000 de ani. Alinierea cu Mintaka avea o semnificaţie geografică, prin faptul că indica un punct central în precesia axelor Pământului, care are loc la fiecare aproximativ 25.920 de ani.
Sistemul grilei EM a Pământului a fost corelat şi proiectat de către pleiadieni în concordanţă cu precesia, cu punctul de la Gizeh 37 ca centru al grilei, cu liniile de 37 „ Giza” sau „ el-Gīzah”.
82
câmp EM şi vortexurile care ieşeau de acolo sub diferite unghiuri ale geometriei sacre. Marţienii, în timpul apogeului lor, aveau un sistem asemănător al grilei EM, construit la aceeaşi latitudine şi longitudine pe planeta lor, de asemenea proiectat de pleiadieni de densitatea a 7-a, dar, din păcate, nu şi-a atins niciodată potenţialul ca portal al înălţării, din cauza interferenţei din partea facţiunilor orioniene şi draconiene.
