Draconienii, ca să nu se lase învinşi atât de uşor, au petrecut mulţi ani în 76
laboratoarele de la bordul navelor lor, încrucişând şi transmutând diferite mostre de ADN, până când au obţinut un hibrid uman/draconian. Secretul a implicat injectarea de ADN reptilian în secţiunea cerebelului din creier, de unde transmuta rapid întregul organism.
Astăzi, această parte a omului încă se numeşte creier reptilian. În timp ce caracteristicile acestei părţi implică un comportament agresiv şi competitiv, precum şi sindromul „luptă sau fugi”, menit să protejeze organismul, aceste caracteristici, atunci când sunt combinate cu ADN orionian, devin extrem de puternice, dominând întregul organism.
Astăzi, aproximativ 80% din ADN-ului oamenilor este orionian ca origine, sau poate ar trebui să spunem hibrid orionian / draconian. Ceea ce în mod obişnuit se consideră a fi natura umană este rezultatul acestei manipulări a ADN-ului, de către draconieni şi de către încarnări ulterioare ale orionienilor. Aşa cum s-a afirmat în primele lucrări ale acestui medium, şablonul original al ADN-ului nostru pleiadian, de care eram atât de mândri, a fost, până la urmă, redus la mai puţin de 20% din compoziţia fiinţelor umane.
Din cauza ratei mici de supravieţuire a draconienilor, după distrugerea Lemuriei procentul de oameni cu ADN reptilian veritabil a rămas destul de mic. Cea mai mare parte a colonizării Pământului, după 100.000 î.Ch. şi înainte de Atlantida, a fost făcută de Consiliile din Rigel şi Betelgeuse, din Orion.
La multă vreme după ce războaiele din constelaţia Orion s-au încheiat (în urmă cu peste 100.000 de ani), multe dintre facţiunile care au migrat pe Pământ au rămas prizoniere ale unei mentalităţi războinice, până în ziua de azi. După cum puteţi vedea dacă vă uitaţi peste tot pe planeta voastră, această trăsătură variază de la militarism civilizat şi patriotism fervent, la ostilitate făţişă şi obiceiuri barbare.
Ca răspuns la diferite întrebări puse de studenţi, vom da câteva detalii suplimentare despre lemurieni. Există relatări eronate cum că lemurienii se hrăneau direct cu lumina soarelui, fără să mai aibă nevoie de mâncare. Această informaţie este neconformă cu realitatea. Fiinţele care trăiau în Lemuria depindeau foarte mult de ocean, în privinţa mâncării. Au existat numai câteva fiinţe în Lemuria care au învăţat cum să trăiască fără să mănânce. Foarte, foarte puţine. Probabil că unii dintre voi vă amintiţi unele vieţi când aţi acţionat ca ghizi spirituali pentru sufletele încarnate acolo. Dacă este aşa, atunci nu aveaţi un corp, caz în care aţi avea dreptate că nu aveaţi nevoie de mâncare.
Este eronată şi informaţia că lemurienii s-au împerecheat cu creaturile mării.
Lemurienii au procreat la fel ca orice civilizaţie umană care a existat după
interzicerea împerecherii între specii. Sirenele erau de pe vremea Pangeei.
Ca să recapitulăm în privinţa Lemuriei : a fost o civilizaţie care a început să se organizeze aproximativ în anul 200.000 î.Ch. şi a continuat până aproximativ în anul 100.000 î.Ch. Nu a fost o societate care să posede tehnologie avansată, ci a fost o societate tribală, dar oamenii de acolo s-au ridicat la nivele înalte de realizare artistică. Ei erau ceea ce aţi numi o societate bazată pe emisfera dreaptă a 77
creierului, un popor de oameni spontani. Aveau ritualuri. Aveau ritm de tobe, instrumente muzicale, dans, iar artele constituiau o preocupare esenţială. Erau, în general, oameni paşnici şi iubitori, dar au fost naivi în multe privinţe şi nu au văzut semnele de avertizare asupra a ceea ce urma să se întâmple cu civilizaţia lor.
Un grup de fiinţe din sectoarele Orion şi Draco36 au invadat societatea lemuriană şi au contribuit la distrugerea ei. Efectiv, i-au împiedicat pe lemurieni să
evolueze mai repede şi, probabil, să se poată salva. Apoi a venit coada cometei, care a coborât foarte mult temperatura în Lemuria, îngheţându-i pe majoritatea locuitorilor.
În timpul civilizaţiei lemuriene, fiinţele umane se aflau încă la ceea ce numiţi densitatea a 3-a şi a 4-a. În unele cazuri, ei erau ghidaţi de spirite din densităţile a 5-a, a 6-a şi a 7-a, iar multe dintre aceste spirite i-au învăţat o mulţime de lucruri.
Totuşi, vălurile din jurul Pământului i-au împiedicat pe majoritatea dintre ei să
obţină adevărata iluminare.
Lemuria a fost distrusă parţial din cauza ignoranţei oamenilor şi parţial din cauza manipulării din partea a ceea ce numiţi forţe întunecate. Dacă oamenii din Lemuria ar fi fost mai echilibraţi înlăuntru, nu ar fi atras niciodată forţe dezechilibrate din afara lor.
Civilizaţiile din Pământul interior
Există un număr de motive pentru care sufletele s-au mutat în subteran, dintre care cel mai evident este faptul că au existat multe perioade la suprafaţa Pământului când locuirea a devenit imposibilă sau aproape imposibilă. După Pangeea şi Lemuria au fost fondate 3 oraşe majore în planurile densităţii a 4-a: Telos, Shambala şi Poseidon.
Vibraţia Pământului interior este foarte asemănătoare cu aceea a tărâmurilor zânelor şi există multe asemănări între Pământul interior eteric şi lumile zânelor.
Civilizaţiile Pământului interior există până în ziua de azi, în părţile subterane ale lumii voastre. Ele nu vibrează la un nivel dens, fizic, ci imediat mai sus, în frecvenţele de sus ale densităţii a 4-a şi cele de jos ale densităţii a 5-a, şi astfel, majoritatea civilizaţiilor nu vor fi vizibile pentru niciun om de ştiinţă de-al vostru, care încearcă să le dezgroape, chiar dacă ar putea ajunge atât de departe în camerele subterane. Există exerciţii de meditaţie pe care le puteţi face, care vă vor duce în unul din aceste oraşe subterane.
Vom mai avea lucruri de spus despre aceste civilizaţii altădată.
Permiteţi-ne să spunem câteva lucruri despre vălurile şi nivelele de distorsiune care existau deasupra lumii voastre în perioada tranziţiei de la Lemuria la Atlantida.
Atât alfa-draconienii, cât şi orionienii aveau, în această perioadă, flote de nave pe orbită în jurul Pământului. Majoritatea acestor nave se afla în densitatea a 4-a. Cele 36 Constelaţia Dragonul.
78
două grupuri aveau o alianţă lejeră, bazată pe schimburi de tehnologie în schimbul evitării ostilităţilor.
Una din tehnologiile pe care le dezvoltaseră a fost o rază electromagnetică de mare intensitate, capabilă să distrugă câmpurile eterice din jurul Pământului. Pentru a-i împiedica pe duşmanii lor să vină pe Pământ, ei au creat un câmp de forţă
folosind această tehnologie. Acest câmp nu numai că a împiedicat venirea altor grupuri de ET, dar a creat o distorsiune suplimentară în câmpurile akashice care înconjurau Pământul. Deşi biblioteca akashică principală nu are o locaţie în timp şi spaţiu, această zonă de deasupra atmosferei Pământului a constituit un portal în akashic. Acesta este unul din motivele pentru care obţinerea informaţiei din această
perioadă a fost atât de dificilă pentru clarvăzătorii voştri.
Un alt factor important de luat în considerare aici – despre care s-a scris în multe din cărţile voastre – este carantina care a fost instaurată după distrugerea Lemuriei. Din cauză că nivelul de vibraţie al oamenilor scăzuse semnificativ faţă de începutul colonizării, Pământul nu mai era considerat un loc sigur şi dezirabil, pe care să se stabilească grupuri paşnice, iubitoare. Ca să-i împiedice pe orionieni şi pe draconieni să corupă civilizaţiile astrale şi eterice din lumile vecine, pleiadienii din densitatea a 7-a au instalat un câmp de forţă, ca să reţină treburile Pământului pe Pământ. Vălul a fost ridicat abia aproximativ în anul 1987, în timpul perioadei cunoscute sub numele de Convergenţa Armonică. În ciuda carantinei, problemele de pe Pământ au persistat.
Odată ce instabilitatea Pământului s-a amortizat după distrugerea Lemuriei, draconienii au aterizat şi au încercat să prolifereze din nou, dar au avut dificultăţi cu corpurile lor reptiliene. Au recurs atunci la încarnarea prin lemurienii supravieţuitori, care se aflau pe o falie relativ stabilă, în ceea ce astăzi este Oceanul Atlantic. În acelaşi timp, grupurile de pleiadieni au văzut ocazia de a stabiliza din nou Pământul şi au venit şi ei, în ciuda carantinei. Membrii consiliilor din Rigel şi Betelgeuse, din Orion, s-au întors şi ei, considerând că atmosfera Pământului era încă ideală pentru proliferare rapidă. Şi ei au fost capabili să treacă de carantină.
ADN-ul supravieţuitorilor era acum, în primul rând, orionian, având şi nişte influenţe siriusiene, andromedane şi draconiene. Procentul de ADN pleiadian era încă de circa 20%. Pe măsură ce noua civilizaţie a început să apară, ADN-ul pleiadian, orionian şi draconian a început să se transmute, iar energia sufletelor încarnate pe Pământ a devenit mai ştiinţifică şi mai intelectuală, ca natură. Aceşti oameni încă aveau creierul reptilian, dar cortexul lor cerebral conţinea şi elemente ale virtuţilor şi înţelegerii superioare a pleiadienilor. Astfel, a început prima perioadă
a Atlantidei.
79
Ridicarea şi căderea Atlantidei
Civilizaţia care a început să se dezvolte la scurt timp după 100.000 î.Ch. era foarte asemănătoare cu cea care se dezvoltă astăzi, cu tot felul de realizări tehnologice. Mintea superioară pleiadiană, combinată cu înflăcărarea orionienilor şi competitivitatea draconienilor au produs o lume structurată a maşinilor şi o arhitectură măreaţă. Mihail şi legiunile sale, fiind afectaţi de greşelile lor din trecut, au încercat încă o dată să influenţeze sufletele mai evoluate din Atlantida. Consiliile din Rigel (orionienii întunecaţi), dat fiind că se retrăseseră în timpul instabilităţii Pământului, au fost din nou interesate de ceea ce se întâmpla. În plus faţă de populaţia lor numeroasă care se încarna în formă umană, ei şi-au menţinut prezenţa şi prin nave spaţiale, dispuse deasupra continentului atlant. Evident, carantina nu a funcţionat, şi încă o dată Pământul devenise un magnet pentru tot felul de personaje, mai mult sau mai puţin dezirabile.
Prima perioadă a Atlantidei s-a încheiat parţial la sfârşitul unui ciclu precesional, aproximativ în 50.000 î.Ch. Totuşi, civilizaţia a fost reconstruită şi a început perioada finală a Atlantidei. Există foarte multă informaţie, destul de precisă, despre această perioadă, în câteva din scrierile voastre, printre care se află
lucrările lui Alice Bailey şi Edgar Cayce. Nu vom reproduce travaliul lor aici. Vom spune, totuşi, că prăbuşirea celei de a doua Atlantide a avut loc aproximativ în 23.200 î.Ch. şi a fost din cauza folosirii greşite a sistemelor de generare a energiei bazate pe cristale, nu din cauza celui mai recent salt precesional, care avusese loc cu 700 de ani înainte – salt care a fost unul minor.
Vom oferi o scurtă relatare despre cum s-a petrecut distrugerea Atlantidei.
