facă ravagii în planurile astrale şi eterice ale Pământului. Astăzi, asemenea entităţi încă accesează tărâmurile astrale ale Pământului în scopuri răuvoitoare.
Aceste entităţi polarizate negativ au combinat aspecte ale codurilor ADN
proprii cu codurile sufletelor de pe Pământ aflate în evoluţie, atât în mod direct –
prin transmisii de energie folosind implanturi eterice, astrale şi fizice – cât şi prin posedare astrală, astfel corupând intenţia iniţială a Ordinelor mistice secrete şi nu-atât-de-secrete. Toate şcolile de mistere menţionate mai sus, precum şi alte câteva, au fost infiltrate de facţiuni ET polarizate negativ şi, în consecinţă, conducătorii acestor organizaţii sunt controlaţi, în mare măsură, de dorinţa egotică de putere şi de a-i controla pe alţii. Această poftă de putere îşi are originea în şablonul orionienilor şi draconienilor întunecaţi (dar şi al siriusienilor întunecaţi, până la un anumit punct). Neputând să controleze Pământul în mod direct, aceste grupuri se mulţumesc cu sentimentul de putere şi euforia care rezultă din posedarea oamenilor care se află
în poziţii de putere pe Pământ. Conducătorii umanoizi de pe Pământ nu ar fi putut să
fie corupţi de ET negativi dacă ar fi învăţat cum să-şi integreze şi să-şi echilibreze ego-ul, sau simţul sinelui individual.
Această poftă egotică de putere şi control poate fi foarte sinuoasă şi subtilă, mascată sub formă de „avansări în funcţii” şi mândrie spirituală că ar fi atins nivelul cutare sau cutare în societatea secretă sau în organizaţia spirituală. Cu fiecare nivel atins, individul acumulează un grad mai mare de responsabilitate pentru 69
funcţionarea organizaţiei şi reglementarea membrilor săi. Acest lucru este deosebit de periculos atunci când ego-ul se află la comandă. Au existat numeroşi lideri mondiali bine intenţionaţi, care au fost prinşi în aceste câmpuri de energie polarizată
negativ, în timp ce ei credeau că fac „lucrarea lui Dumnezeu”. Acesta e unul din motivele pentru care anumite elemente ale acestei informaţii nu au fost dezvăluite până în acest moment. Noi, Fondatorii, suntem încrezători că acum există suficient de multe suflete pure la inimă şi la minte, care nu ar folosi greşit, sub NICIO formă, informaţia pe care o oferim, simultan, prin mai multe mediumuri – inclusiv prin acesta.
Nu dăm configuraţiile reale ale codului ADN în această transmisiune, dar dăm modelele energetice necesare pentru străpungerea vălurilor. Unele suflete care se acordează la aceste mesaje vor fi suficient de evoluate, încât să poată străpunge vălurile în mod direct. Altele vor avea nevoie de cheile şi codurile ADN potrivite, care vor fi date mai târziu. Nu avem intenţia să ascundem informaţii care sunt dorite de către lucrătorii întru lumină 31 ai planetei voastre. Totuşi, chiar şi la nivelul nostru de conştienţă şi vibraţie, am făcut ceea ce voi numiţi „erori de judecată” în trecut, ceea ce, parţial, a condus la situaţia prezentă de pe Pământ. Din câte ştim, nu există
grupuri ET, sau entităţi ce transmit prin mediumuri, care să fie imune la aceste „erori de judecată”. Liberul arbitru este un principiu complicat şi provocator, ca să fie abordat de fiinţe aflate la toate nivelele evoluţiei. În timp ce înţelegem pe deplin mecanismele liberului arbitru, avem maxim de atenţie şi respect atunci când luăm decizii care afectează liberul arbitru a milioane de suflete de pe Pământ.
Până prin anul 1950, practic, nu funcţiona niciun fel de supraveghere pe Pământ, care să împiedice facţiunile „luminoase” şi „întunecate” să se lupte până în pânzele albe (altele decât prevenirea distrugerii planetare complete, aşa cum a fost hotărât de Consiliile din Alcyone, după incidentul Maldek). Toate acestea s-au schimbat de la apariţia armelor nucleare pe Pământ, iar Dumnezeu a invocat Dispensa Divină despre care ştiţi majoritatea dintre voi, permiţând intervenţia directă în anumite treburi, atunci când s-a constatat că o asemenea intervenţie ar împiedica violarea liberului arbitru al unui număr mare de suflete de pe Pământ. De îndată ce sufletele de pe planeta voastră ating o vibraţie interioară de conştienţa densităţii a 5-a, bunăstarea lor este protejată automat prin Dispensă Divină.
Noi, Fondatorii, în colaborare cu Consiliile din Alcyone şi cu alte structuri guvernatoare, îndeplinim multe sarcini necesare pentru susţinerea Dispensei prezente şi acţionăm cu credinţă, conform cu Principiul Divin.
Nivele vibratorii
Unul dintre oamenii voştri de ştiinţă, Dr. Hawkins, a conceput o scală de vibraţii care este destul de primitivă, dar întrucâtva utilă, şi vom folosi această scală
31 „ lightworkers”, în lb. engleză.
70
ca să ne facem înţeleşi aici. Dr. Hawkins foloseşte o scală de calibrare care este aproximativ echivalentă cu starea vibratorie compusă a unui suflet, înmulţită cu 100.
Starea vibratorie compusă a unui suflet este definită ca starea de conştiinţă
medie a sufletului, împărţită la un interval de timp specificat.
De exemplu, dacă starea vibratorie compusă a unui suflet se află la jumătatea distanţei dintre densitatea a 3-a şi a 4-a, atunci acel suflet are un număr de calibrare Hawkins de 350. Puteţi delimita starea de conştiinţă şi starea de vibraţie a corpului fizic, folosind numere de calibrare separate.
Vorbind în general, corpul fizic, faţă de nivelul total compus al conştiinţei, are un decalaj de o densitate. Prin urmare, un suflet cu nivelul de conştiinţă 350 are un nivel de circa 250 în cadrul formei fizice.
Sufletele al căror nivel de calibrare interioară este mai sus de un anumit punct, intră automat într-un câmp protector de energie, generat de Sinele Divin şi de grupuri de înaltă densitate implicate în implementarea Dispensei Divine. În acest moment 32, pe planeta voastră există aproximativ 16 milioane de suflete care vibrează
la sau deasupra nivelului necesar pentru înălţare, care înseamnă 450 în conştiinţă şi 350 în fizic.
Ţineţi minte, iubiţi Creatori, că aceasta NU este o ierarhie bazată pe dominare sau un mijloc prin care să vă simţiţi mai merituoşi sau mai puţin merituoşi. Toate creaţiile lui Dumnezeu sunt valoroase. Toţi cei de pe planeta voastră merită Iubirea lui Dumnezeu. Nu există suflete nedemne de a fi „salvate”. Totuşi, nu este vorba de a fi salvate. Este vorba despre înălţare – proces pe care îl vom detalia în Capitolul 5.
Este, de asemenea, vorba despre a primi accesul la porţile stelare şi portalurile necesare pentru a ridica vălurile Pământului şi de a ajuta omenirea să se elibereze de efectele Răzvrătirii Luciferiene (pe care o vom discuta în câteva momente) şi de stratagemele de interferenţă orioniene / draconiene.
De asemenea, scala Hawkins nu este lipsită de erori inerente. Metodele folosite pentru testarea nivelului de vibraţie al sufletelor sunt adesea defectuoase, iar majorităţii oamenilor le este dificil să obţină valori precise. Deşi starea voastră
vibraţională este importantă în timpul tranziţiei Pământului, în cele din urmă este lipsită de semnificaţie, pentru că sunteţi şi aţi fost întotdeauna 100% din Dumnezeu.
Sufletelor cu inimi şi minţi pure, care au lăsat deoparte judecata şi comparaţia, li se permite să acceseze cheile şi codurile sacre ale ADN-ului şi să treacă prin porţile stelare şi prin portalurile necesare pentru a se elibera de vălurile iluziei de pe planeta voastră. Orice suflet care doreşte sincer să fie liber poate şi va fi liber.
Aceasta este Legea Divină.
Cum accesaţi această stare de perfecţiune? „Cere şi ţi se va da”. Acest adevăr este la fel de valabil astăzi, precum a fost şi pe vremea lui Isus. Ceea ce doriţi cu toată fiinţa voastră, trebuie să se întâmple. Totuşi, există anumite măsuri de 32 Ianuarie 2008.
71
siguranţă construite în eteruri şi în regiunile astrale ale planetei voastre, care au fost necesare pentru a se respecta liberul arbitru al sufletelor care evoluează pe planeta voastră. Prin urmare, dacă cereţi ceva ce violează liberul arbitru al altor suflete, acest lucru va fi reţinut de propriul Sine Dumnezeiesc33 şi de către ghizi. Vom avea mai multe de spus despre acest lucru mai târziu, dar permiteţi-ne să mergem mai departe cu istoria voastră.
Răzvrătirea Luciferiană (Invazia Orioniană)
Răzvrătirea Luciferiană este discutată pe larg în unele dintre scrierile voastre religioase, incluzând aici o carte foarte distorsionată, numită „Urantia”, care a fost adusă pe Pământ de către Consiliile din Andromeda. Informaţiile conţinute în acea carte au fost oferite de diferite entităţi din consiliile andromedane, care au încercat să acceseze înregistrările akashice din perioada 10.000.000 î.Ch. până în vremea lui Isus Christos. Unele informaţii sunt exacte şi folositoare, dar entităţile andromedane nu au putut străpunge multe dintre vălurile care înconjurau Pământul în perioada detaliată în discursurile lor. Prin urmare, multe dintre entităţi s-au bazat pe informaţii „la mâna a doua”, date de diverşi membri ai Consiliilor din Betelgeuse, Sirius A şi Sirius B, care au participat la experimentul de pe Pământ în perioada aflată în discuţie.
Majoritatea arhanghelilor şi maeştrilor înălţaţi din planurile celeste au avut informaţii exacte ce aparţin de acea perioadă temporală, dar nu au avut voie să
disemineze informaţia, din cauza politicii de non-interferenţă. Transmisiunile de energie ale grupului nostru (Fondatorii) şi ale altor grupuri de densitate înaltă sunt suficient de puternice încât să străpungă vălurile, fără să conteze cine sau ce le-a instalat acolo. Datorită Dispensei actuale, suntem acum autorizaţi să dezvăluim aceste informaţii.
Perioada pre-lemuriană de pe Pământ
Perioada post-Pan, pre-lemuriană, corespunde aproximativ cu intervalul dintre 10.000.000 î.Ch. – 500.000 î.Ch. În timpul acestei perioade, lumea voastră şi-a revenit încet după marele potop, iar formele de viaţă au început să prolifereze încă o dată. După distrugerea planetei Maldek şi a atmosferei lui Marte, multe dintre acele suflete s-au îndreptat spre Pământ şi s-au reîncarnat aici, populaţia crescând foarte mult. Pământul era din nou o junglă tropicală, în cea mai mare parte, acoperit aproximativ 90% de apă, numai regiunile polare fiind reci, prin comparaţie.
Pe măsură de sufletele de pe Maldek şi Marte au continuat să vină pe Pământ, frecvenţa de vibraţie compozită 34 a scăzut, ca să se adapteze la frecvenţa lor. Atunci 33 „ God Self”, în lb. engleză (sau „ Sine Divin”).