ajutorul lui Dumnezeu şi să se izbăvească de boală. De prima dată bolnavul a fost încăpăţânat, mult timp se îndreptăţea pe el, iar pe tatăl său îl învinuia, însă în cele din urmă şi-a manifestat acordul de a împlini tot ce l-a îndemnat stareţul. Stareţul l-a spovedit, iar bolnavul, după împărtăşirea cu Sfintele Taine a mai stat la schit încă trei zile, după care a plecat acasă la tatăl său complet sănătos. Acum, în linişte şi pace sufletească, se ocupă în Moscova de treburile lui negustoreşti, mulţumind lui Dumnezeu şi stareţului Ilarion.
Izbăvirea de frica inconştientă
Fiul unui negustor din oraşul Belev, pe nume P. M., care se ocupa cu comerţul pe lângă tatăl său, suferea mult de
indispoziţie sufletească.
S-a gândit că suferă de frică inconştientă, pentru că adesea lucrurile văzute lui nu i se păreau aşa cum erau ele în realitate. În cele din urmă a început să-i slăbească mintea. Ajungând la schit ca să facă ceea ce l-au sfătuit părinţii, bolnavul s-a dus la stareţul Ilarion. Stareţul l-a spovedit şi l-a ajutat cu sfaturi. Bolnavul a rămas de tot la schit din anul 1870 şi trăieşte în el şi azi ca monah, deşi înainte nu-şi dorea şi nici în gând nu avea vreo atracţie spre viaţa monahală.
Bolnavii de nervi sau cu alte boli sufleteşti nu sunt singurii care au primit vindecare de la stareţ prin ajutorul lui
Dumnezeu; stareţul a acordat ajutorul său multor oameni care se aflau şi în alte situaţii şi împrejurări ale vieţii, când cei care veneau la stareţ ajungeau să împlinească cu conştiinţa curată învăţăturile primite de la el.
Izbăvirea de necredinţă
Un student la universitatea din Moscova, moşierul, A.P.A. din Tul a ajuns aproape de totala necredinţă în
Dumnezeu. Fiind în trecere pe la schit, a avut convorbiri lungi cu stareţul. Fiind pline de sinceră simpatie şi bunătate sufletească, cuvintele stareţului l-au mişcat pe tânăr. El a consimţit şi şi-a recunoscut rătăcirea, a petrecut câteva zile în schit la propunerea stareţului, s-a spovedit, a făcut pocăinţă, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi a plecat la Moscova ca un creştin credincios şi evlavios.
Clarviziunea stareţului Ilarion
Mama unei familii evlavioase (gubernia Tul, judeţul Bogorodiţki), T., care respecta adânc sfaturile stareţului –
părintelui ei duhovnic, a venit la schit să-i ceară sfatul cu privire la căsătoria fiicei ei. Aceasta e cerută în căsătorie
de trei tineri, iar ele au hotărât ca alegerea să se facă după cum va sfătui stareţul. Trei zile au tot mers la stareţ, dorind să audă ce le va spune. Se părea că stareţul alesese deja unul din cei trei tineri, însă în cele trei zile nu le-a arătat hotărârea lui. La întrebarea lor: „Cum ne blagosloviţi, părinte?“, a răspuns: „Of, fetiţă, fetiţă! Milă îmi e de tine, însă cum să mă port cu tine? Să mai aşteptăm!“. În a patra zi le-a spus: „Uite, fetiţă! Când înoţi, înoţi aşa! Eşti om dacă traversezi apa înot. E clar că lui Dumnezeu aşa îi place“.
Din aceste cuvinte ale cuviosului Ilarion se subînţelegea că prin căsătorie tânăra va avea parte de multe necazuri. La început cuvintele stareţului s-au arătat a fi misterioase, însă, după ce tânăra s-a căsătorit, s-au adeverit. Încă din start i-a fost foarte greu în familia soţului; a îndurat multe necazuri şi supărări, încât sănătatea ei s-a zdruncinat şi a început să slăbească şi sufleteşte. Amintindu-şi cuvintele stareţului, T. s-a întărit cu ele şi a aşteptat să se schimbe împrejurările în altele mai favorabile. Situaţia ei grea a continuat încă trei ani. În cele din urmă, totul s-a schimbat pe neaşteptate: sănătatea ei s-a îndreptat iarăşi şi de atunci şi până azi trăieşte fericită, binecuvântând amintirea stareţului.
Un tânăr dintr-o familie de negustori a rămas văduv după patru ani de căsnicie şi cei apropiaţi au început să peţească
o nouă logodnică pentru el. Când fratele lui a plecat la schitul Optina, el l-a rugat să-i ceară stareţului Ilarion
binecuvântare pentru a doua căsătorie. Stareţul i-a dat următorul răspuns: „Spune-i fratelui tău să mai aştepte un an, apoi să vină la mine şi mai vedem noi“. Tânărul nu şi-a făcut timp să se ducă personal la stareţ, a tot amânat, şi între timp i-au petit o logodnică. Pentru că nu s-a văzut personal cu stareţul, nu a împlinit sfatul pe care l-a primit şi s-a căsătorit a doua oară. Însă peste trei săptămâni şi jumătate i-a murit şi a doua soţie. După aceea rudele i-au propus să
se gândească la a treia căsătorie. Atunci a mers personal la schit să ia de la stareţ binecuvântare. Stareţul l-a primit cu simpatie şi i-a spus: „De ce nu ai ascultat? Iată cum ţi-a fost în căsătorie“. Petrecând câteva zile la schit, tânărul, la spovedanie, şi-a manifestat dorinţa ca în loc de căsătorie să intre în monahism. Stareţul l-a întrebat dacă i-a apărut demult această dorinţă. Acela a răspuns: „De câteva ore“. Stareţul a răspuns: „Trebuie, mai întâi, să fii pus la probă
câtva timp“. După ce a încheiat spovedania, zâmbind, a zis: „Hai, vino, vino, te voi îndruma eu“. În scurt timp,
tânărul şi-a părăsit familia şi în anul 1865 a intrat în schit unde şi acum trăieşte ca monah.
Nepoata protoiereului catedralei din Belevski, Ivan Vasilievici Glagolev, care se afla în relaţie de prietenie cu
schimnicii Leonid şi Macarie, şi era binefăcătorul mănăstirii de maici din Belevsk (Monografia mănăstirii de maici
Belevska, anul 1863, p. 97–98) de şase ani trăia în mănăstire ca egumena Paulina, împreună cu nepoata ei, monahia
M. Slujea la strană pentru că avea o voce plăcută. La un moment dat, două surori din cele care cântau la strană au
plecat din Belev la una din mănăstirile din Moscova, iar mai târziu au tras-o cu ele şi pe Maşa. Însă la Moscova n-a avut pace mult timp, conştiinţa ei nu a fost liniştită şi a ajuns la crize de nervi. Câteva surori din Belev i-au cerut stareţului să se roage pentru ea. Stareţul a spus că Dumnezeu o va îndrepta şi se va întoarce la obştea dinainte cu căinţă. Cuvintele stareţului s-au adeverit: în luna iunie a anului 1871 ea s-a întors la mănăstirea Belevskaia.
Când a venit la stareţ, în hibarcă era multă lume; a plâns la picioarele stareţului, care a primit-o cu dragoste, ca de obicei, şi i-a zis: „Maşa, eşti încă vie? Slavă Domnului! Cu adevărat rugăciunea maicii egumene a ajuns la
Dumnezeu!“. Ea i-a spus stareţului: „Milostive părinte! Dacă este şi pentru mine, păcătoasa, milă la Dumnezeu,
izbăviţi-mă! Toată nădejdea mea după Dumnezeu este în sfinţia voastră şi în rugăciunile sfinţiei voastre, cărora eu m-am încredinţat demult“.
Stareţul a spus: „Milostiv e Domnul! Nu deznădăjdui, ai credinţă şi nădejde; să aduci numai pocăinţă sinceră pentru tot ce ţi-a împovărat conştiinţa şi cu ajutorul lui Dumnezeu să pui început bun!“. Stareţul voia fără amânare să se ocupe de sora bolnavă însă ea a mai făcut o criză. Surorile care erau cu ea, crezând că nu-şi va veni în fire curând, i-au explicat stareţului că ea are des astfel de crize şi au spus că n-ar fi potrivit ca stareţul să rămână cu ea până în ziua următoare. Însă stareţul, care urmărea criza cu atenţie şi preocupare a hotărât să nu amâne.
El i-a poruncit ucenicului să-i dea apă sfinţită, a binecuvântat-o pe bolnavă şi i-a dat să bea; bolnava a băut şi a devenit mai liniştită, iar în cele din urmă s-a liniştit de tot. Trebuia să fi văzut cu câtă căldură sufletească s-a îngrijit stareţul de ea. Pentru câteva minute, bolnava a dormit într-un somn uşor. Stareţul i-a poruncit unei surori să aibă
grijă de ea ca imediat ce-şi revine să se spovedească. Între timp, el a continuat să primească alte vizitatoare care de data aceasta au fost multe. După câtva timp bolnava şi-a revenit. Stareţul părăsindu-le pe celelalte, a întrebat-o:
„Cum îţi este acum?“. Ea a răspuns: „Pentru rugăciunile sfinţiei voastre a trecut aproape totul, numai înaintea
ochilor văd negru“. „Îţi aminteşti totul? Poţi să te spovedeşti?“, a întrebat stareţul: „Îmi amintesc totul, milostive părinte!“. Şi i-a cerut, dacă se poate, să se spovedească. Stareţul s-a ocupat de ea timp de 2 ore. După spovedanie a
mângâiat-o ca pe un copil mic, i-a dat metaniile lui, apă sfinţită şi artos sfinţit. I-a dat, de asemenea, blagoslovenie să bea aghiasmă atunci când apare criza. La plecare a binecuvântat-o şi i-a spus: „Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu: de acum vei fi vie şi dacă s-ar întâmpla să mori, căci milostiv e Domnul, facă-se voia Lui cea sfântă! Să ţii minte că e mai bine să fii ucenica ucenicului, decât să trăieşti bazându-te pe mintea ta şi după voia ta“ şi, îndreptându-se către surorile care o însoţeau, le-a poruncit să nu o părăsească pe cea bolnavă.
După plecarea bolnavei, stareţul a fost foarte mulţumit pentru faptul că a putut să se pocăiască din toată inima şi a zis: „Surorile ei se gândesc că ea nu se află chiar în pericol, însă numai Dumnezeu ştie! Şi cei sănătoşi mor uneori dintr-o dată, dar cea bolnavă, aflându-se într-o situaţie aşa de chinuitoare, cu atât mai mult e fără de apărare. Dar nu avem de unde să ştim ce ni se poate întâmpla în noaptea ce vine sau în ziua următoare. Dacă se poate numai să îl
ajutăm pe cel sărman – atunci aşa să fie. În astfel de cazuri nu trebuie să amânăm, ci să ne folosim de fiecare minut, ca să nu pierdem sufletul ce caută mântuirea, fără ajutor“.
Întorcându-se în camera de oaspeţi, cea bolnavă le-a spus surorilor: „Prietenele mele! Cât de uşor îmi e în suflet
acum! Demult n-a mai simţit inima mea păcătoasă o aşa linişte mângâietoare în suflet şi asemenea sentimente
inexplicabile ca cele pe care le-am simţit când am venit de la părintele stareţ. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!“.
