"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „Patericul de la Optina”

Add to favorite „Patericul de la Optina”

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Nichitici a fost ales ca ucenic în chilia acestuia şi în această ascultare faţă de stareţul Macarie a trăit timp de 20 de ani, până la fericitul său sfârşit care a avut loc pe 7 septembrie, anul 1860.

Ca şi ceilalţi fraţi, Rodion Nichitici se spovedea cuviosului Macarie şi împreună cu acesta, mergea zilnic la cuviosul

Leonid din mănăstire ca să-şi mărturisească gândurile. Lecţiile smereniei, dragostei şi blândeţii, Rodion Nichitici le-a primit de la cuviosul Leonid până când acesta a murit. Pentru că în lume s-a îngrijit de problemele credinţei şi evlaviei, fiind un exemplu şi învăţător pentru mulţi, Rodion Nichitici a început de acum încolo nevoinţa grea a

curăţirii inimii de cele mai subtile acţiuni interioare ale iubirii de sine, ale trufiei şi ale celorlalte patimi. Pentru acest lucru a luat asupra lui crucea ascultării, predându-şi pe deplin voinţa şi gândurile în supunerea faţă de părintele duhovnic, învăţătorul său modest.

Învăţăturile stareţului Macarie, viaţa şi activitatea lui au pătruns adânc în inima tânărului călugăr şi i-au fost de folos pentru începutul său de ocârmuitor în îndelungata viaţă monahală.

Stareţul Macarie se purta cu începătorii aspru, serios şi îi educa pe fraţi în duhul ascultării necondiţionate. Nu-l lăsa pe nici unul nepedepsit chiar şi când în cea mai neînsemnată întâmplare nu asculta de stareţ.

După cum relatează cuviosul Ilarion, el se străduia să „păstreze pacea între ucenici; se îngrijea să-i înveţe dragostea către aproapele şi să-i deprindă să suporte necazurile cu răbdare“. În afară de ascultările pe care cuviosul Ilarion le ducea ca ucenic în chilia stareţului, privind trebuinţele personale şi liniştea stareţului – mai avea şi alte ascultări, care îi dădeau cuviosului Ilarion ocazia şi posibilitatea de a vedea şi asculta multe lucruri care nu puteau fi auzite şi văzute de alţii. Cu răbdare şi dragoste a dus multe alte ascultări. Din ziua stabilirii sale în schit şi până la primirea funcţiei de ierodiacon, care a avut loc după 12 ani (1839–1852), Ilarion s-a ocupat cu trebuinţele obştii – şi cu gospodăria, a fost şi grădinar, şi pomicultor, a preparat cvas şi a copt pâine, s-a ocupat cu albinăritul. Nu mai

socotim celelalte domenii ale gospodăriei în care a avut ascultări temporare sau permanente.

Această realitate exterioară a vieţii de nevoitor a cuviosului Ilarion era evidentă pentru toţi, însă nevoinţele şi realizările vieţii interioare erau ascunse în Dumnezeu. Ele aveau totuşi, un cunoscător experimentat şi atent; erau cercetate cu înţelepciune sfântă de către învăţătorul care a şi mărturisit acest lucru, de fericitul stareţ Macarie.

Acesta, în ultimele zile înainte de a muri i-a predat cuviosului Ilarion şi unui alt ucenic al său, schimnicului Ambrozie, continuarea ocârmuirii duhovniceşti, încredinţându-le îndrumarea spirituală a multor fii duhovniceşti de-ai lui.

Primind de la stareţul său această ascultare, cuviosul Ilarion a dus-o până în ultimele zile ale vieţii sale – până în 18

septembrie 1873.

Fiind mult timp cel mai apropiat ucenic al cuviosului Macarie, cuviosul Ilarion a devenit stareţul schitului şi duhovnicul obştii după 2 ani şi jumătate de la moartea cuviosului Macarie. S-a străduit ca atât în administrare, cât şi în ocârmuirea duhovnicească să menţină acele rânduieli care au fost stabilite de învăţătorul său drag.

De cinci ori pe an, în toate posturile, îi spovedea pe toţi cei care veneau la el – spovedania nu era generală, ci punea întrebări fiecăruia din cei care i se spovedeau, cerând amănunte despre interesele acestuia până ajungea la cele

despre viaţa şi structura interioară. Fiecare, după trebuinţă, primea învăţătură pentru mai departe. Neţinând cont de greutăţi şi de sănătatea şubredă, stareţul stătea în picioare la toate slujbele bisericeşti şi în special, la cele foarte lungi din prima şi a şaptea săptămână a Postului Mare. După ce termina de spovedit obştea, începea cu persoanele

de sex feminin. Veneau la el surorile de la grajdul mănăstirii, călugăriţe sau mirence, toate spre a-şi mărturisi

păcatele. Adesea spovedania ţinea până la citirea rugăciunii „înainte de culcare“. În zilele de sâmbătă dinaintea

sărbătorilor veneau pentru spovedanie ieromonahi şi ierodiaconi, la rând.

Îndeosebi după masa de seară călugării mai bătrâni sau cei care aveau vreo trebuinţă deosebită aproape zilnic

veneau la stareţ, după rânduiala stabilită, pentru a-şi curăţa conştiinţa prin mărturisirea gândurilor şi pocăinţă. De asemenea veneau pentru a fi primiţi de stareţ sub îndrumarea lui duhovnicească şi să le dea sfaturi potrivite cu

structura fiecăruia. În cea mai mare parte, stareţul nu vorbea de la sine, ci arăta cuvinte şi exemple din Sfânta

Scriptură sau din scrierile Sfinţilor Părinţi sau amintea ceea ce spunea, sfătuia sau poruncea stareţul Macarie în cazuri asemănătoare. Cuvintele de învăţătură ale stareţului Ilarion erau scurte, clare, simple şi aveau putere de convingere, deoarece el însuşi îndeplinea mai întâi ceea ce îi sfătuia pe fraţi şi trecuse prin întâmplări şi experienţe diferite, putând să dea învăţături corespunzătoare fraţilor.

Deşi se ocupa cu fraţii din mănăstire, stareţul nu refuza nici unul din vizitatorii străini, care veneau să vorbească cu el despre problemele lor sufleteşti. De fiecare dată, la el intrarea era liberă şi pentru cunoscuţi şi pentru necunoscuţi, şi pentru bogaţi şi pentru săraci şi pentru apropiaţi şi pentru cei de departe, şi pentru monahi şi pentru mireni.

Stareţul îi primea pe toţi şi era cu toţi deopotrivă amabil, şi atent. Pe bărbaţi îi primea în chilia lui de oaspeţi, iar pe

femei le primea în aşa-zisa „hibarcă“, o clădire separată, alcătuită din tindă şi o chilie mică, cu o singură fereastră, cu intrare separată din afară, lângă porţile schitului.

În colţişorul din tindă, înaintea icoanelor Mântuitorului Hristos şi a Sfântului Apostol Petru stătea o candelă, o

cruce, un îndrumar pentru spovedanie şi un epitrahil pentru cei care doreau să se spovedească.

Mulţi dintre vizitatori veneau la schit pentru a împărtăşi stareţului Ilarion problemele lor sufleteşti ca unui învăţător experimentat. După salutul obişnuit stareţul, prin întrebări iscusite, îl provoca pe vizitator să explice deschis ţelul vizitei sale şi ca să înţeleagă situaţia sufletească a aceluia. Când considera că e necesar, îi recomanda vizitatorului să

se pregătească pentru curăţirea conştiinţei lui prin spovedanie. Pentru acest lucru era nevoie de nu mai puţin de 3

zile ca să-şi cerceteze toată viaţa dinainte, începând cu vârsta de 7 ani, să-şi amintească şi să-şi redescopere mai ales păcatele uitate, pentru care nu a făcut pocăinţă şi în care deseori se ascunde cauza bolii sufleteşti. Dacă vizitatorul, din anumite motive, nu atingea acest scop, stareţul însuşi la spovedanie, prin întrebări iscusite, îşi dădea seama cum stăteau lucrurile şi îl provoca pe vizitator să-şi aducă aminte păcatul pentru care nu s-a căit şi care îi intrase în obişnuinţă datorită neatenţiei.

Trezind conştiinţa şi mâhnirea pentru păcate, uneori, stareţul, după măsura şi importanţa lor, îi dădea celui pocăit canon, potrivit cu felul de viaţă, profesia, situaţia, ocupaţia, sănătatea, vârsta vizitatorului. Trebuia ca cel ce se pocăieşte să îndeplinească acel canon cu exactitate şi fără întrerupere.

Canonul (epitimia) consta în rugăciuni, canonul de pocăinţă, citirea catismelor, metanii, fapte de milostenie, iertarea jignirilor şi ocărilor, împăcarea cu cei supăraţi, înapoierea datoriilor sau a celor însuşite pe nedrept, renunţarea la tot ce era necuviincios pentru un creştin, la distracţii şi plăcere, la trecerea zadarnică a timpului şi altele. După

spovedanie dădea voie la primirea Sfintelor Taine.

Mulţi dintre aceia care dobândeau la spovedanie un însemnat folos sufletesc, continuau şi după aceea să trăiască

după învăţăturile stareţului, izbăvindu-se de bolile sufleteşti. Astfel, prin rugăciunile stareţului, trăiau cu evlavie şi fericire şi îl păstrau ca duhovnic şi învăţător permanent. De asemenea, la stareţ veneau mulţi care sufereau cu nervii sau aveau alte boli sufleteşti şi pe care îi vindeca în chip minunat cu puterea darului care sălăşluia în el.

În afară de legăturile bazate pe discuţii verbale, mulţi oameni se adresau în scris. În acest fel, ultimul deceniu din viaţa lui activă şi multroditoare, cuviosul Ilarion şi l-a petrecut nu în linişte şi odihnă, ci în activităţi neîntrerupte atât externe, cât şi interne.

După moartea stareţului său a rămas principalul ascultător şi împlinitor al sfaturilor acestuia şi al învăţăturilor înţelepte primite de la el. Cuviosul Ilarion a fost şi continuatorul activităţii de constructor a stareţului său. După

moartea cuviosului Macarie, a participat activ la reconstruirea bisericii schitului. Ultima încercare la care a fost supus stareţul cu voia lui Dumnezeu spre a ajunge la măsura desăvârşită a vârstei sale duhovniceşti a fost o boală

grea, care a ţinut aproape doi ani. Multe greutăţi a îndurat stareţul în această încercare nouă şi dureroasă a forţelor duhovniceşti, sporind şi înmulţind talanţii daţi de Dumnezeu. În timpul bolii, stareţul nu i-a cerut lui Dumnezeu să-l uşureze prin îndepărtarea ispitei, ci să-i dea răbdare Tatăl Ceresc în această încercare. Stareţul i-a primit pe doctori, fiind constrâns numai de dragostea către fiii săi duhovniceşti şi s-a supus dorinţei şi sârguinţei lor.

Având smerenie din belşug, mult păcătosul înaintea Tatălui său Ceresc se considera demn de pedeapsa pomenită de

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com