toate vinovat şi ultimul dintre toţi,
decât să alergi către autojustificare
(decât să-ţi găseşti scuze).
A. Viaţa
CuviosulIlarion, în lumeRodion Nichitici Ponomarev, s-a născut în noaptea de Paşti din 8 spre 9 aprilie 1805, în Kliuceah. Părinţii erau Nichita Filimonovici şi Eufimia Nichiforovna, stăpâni de iobagi.
Ziua naşterii stareţului a fost socotită cea de 8 aprilie, închinată cinstirii Sf. Apostol Irodion şi aşa a fost numit şi noul născut. Rodion a fost al treilea fiu al Ponomarevilor. După el s-au mai născut încă un fiu şi o fiică, iar aceasta a murit, fiind încă mică. Rodion l-a văzut puţin şi rar pe tatăl său până la vârsta de 15 ani, deoarece acesta era croitor şi, în afară de activitatea din oraş, avea multe comenzi şi din partea moşierilor din împrejurimi, unde trebuia să
meargă des. Supravegherea familiei şi a gospodăriei se afla, în special, în mâinile Eufimiei Nichiforovna.
Eufimia Nichiforovna era o femeie respectabilă şi cu frică de Dumnezeu şi pe copiii ei i-a educat într-un astfel de duh.
Rodion Nichitici, în copilărie, a fost tăcut, cu o fire blândă. Se juca rar cu cei de vârsta lui, adesea se îndepărta de jocurile şi veseliile lor. Odată a încercat să se balanseze pe scândură, unde se distrau ceilalţi colegi, dar n-a avut succes. Scândura s-a răsturnat şi Rodion s-a lovit; a rămas pentru totdeauna cu cicatrice la degetul mijlociu al mâinii drepte. Asemenea lovituri au dus mai târziu la o sănătate şubredă. Cei mai mari îl tachinau pe Rodion pentru
neîndemânarea lui. Văzându-l concentrat şi neînţelegând unde se îndreaptă gândurile tânărului, mulţi dintre cei ai
casei îl tratau cu nepăsare şi răceală; el nu a fost răsfăţat, cu duioşie şi atenţie, iar acest lucru l-a făcut să se concentreze cât mai mult în el însuşi. Fără îndoială, Dumnezeu Se hotărâse asupra lui pentru un ţel bun şi înţelept; în acest fel a educat şi a pregătit în el un viitor propovăduitor şi împlinitor al învăţăturilor sfinte.
În anul 1820, Rodion s-a mutat cu familia sa în judeţul Novohoperski, gubernia Voronej, unde a locuit până la
vârsta de 20 de ani. A fost un ajutor folositor pentru tatăl său, deoarece s-a deprins treptat cu meseria de croitor.
Tatăl nu vroia ca el să înveţe această meserie şi nici mama lui nu dorea acest lucru. Ea i-a prevestit încă de la
împlinirea vârstei de 17 ani că va fi călugăr. Tânărul dorea să se ocupe cu meşteşugul tatălui, deoarece încă din
copilărie a simţit în el năzuinţa de a intra în mănăstire şi se gândea că acolo, în mănăstire, această ocupaţie îi va
prinde bine. În zilele de sărbătoare el mergea împreună cu familia la biserică, la Liturghie. De două ori a mers în pelerinaj la Lavra din Kiev.
Conform cu înclinaţia lui Rodion spre însingurare, desfătarea lui preferată în Novohopersk era vânătoarea. Pentru a învăţa mai bine meseria de croitor, Rodion s-a hotărât să plece la Moscova. Plecând din Novohopersk pe 2
decembrie în anul 1824, Rodion a ajuns la Moscova. Despre şederea lui la Moscova stareţul a povestit următorul
lucru: „În Moscova nu mi-a fost uşor la început. Sosind fără mijloace de trai, fără bani, m-am străduit mult spre cele de trebuinţă; mi-am căutat o locuinţă, însă nimeni nu m-a primit. În general mi-a fost dat să suport în Moscova
multe necazuri, lipsuri şi ispite“.
A căutat câţiva croitori, însă din cauza eforturilor intense şi a diverselor necazuri nu a mai putut să lucreze şi s-a îmbolnăvit: „Sărăcia şi boala de piept m-au scăpat de multe vicii şi m-au ajutat să-mi menţin direcţia cucernică a
gândurilor. Însă, în cele din urmă, am observat că gândurile mele, din cauza ispitelor necontenite, au început să
slăbească în evlavie şi eu, cunoscând îndeajuns meseria, am hotărât să plec din Moscova acasă“.
După ce a stat trei ani şi jumătate în Moscova, Rodion s-a întors acasă şi apoi s-a mutat cu familia în Saratov în anul 1829. Acolo Ponomarevii şi-au deschis propriul atelier şi o cooperativă de producţie.
În perioada în care a stat la Saratov lui Rodion i s-au făcut două propuneri de căsătorie, însă în planurile lui
Dumnezeu era altceva hotărât dinainte. Acele propuneri nu au fost onorate: una, datorită acţiunii deosebite a voii lui
Dumnezeu pentru că tânăra a murit pe neaşteptate după o boală scurtă; iar cealaltă, datorită refuzului pe care l-a manifestat însuşi Rodion.
Condiţiile de viaţă religioasă din această localitate în care Rodion se mutase, au avut o influenţă însemnată pentru îndreptarea vieţii lui interioare. Oraşul fusese invadat de rascolnicii tuturor sectelor şi erau mulţi de alte credinţe: catolici, luterani, evrei, chiar şi închinători la idoli. Câteva persoane deosebite şi-au îndreptat eforturile împotriva dezbinării. La cercul acestor luptători împotriva dezbinării a aderat şi Rodion Nichitici. El a găsit pentru sine în acest domeniu un câmp larg de activitate, în care a avut necazuri şi amărăciuni.
Printr-o încurcătură, a fost chemat împreună cu tovarăşii lui de luptă la judecată. A fost eliberat numai după ce i s-a dat un canon greu de penitenţă pentru suflet, pe 40 de ani. În acest fel, prin necazurile şi ispitele pe care le-a îndurat, voia lui Dumnezeu l-a educat pe viitorul învăţător şi stareţ.
Activitatea misionară a lui Rodion Nichitici a avut, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, rezultate bune. I-a întors la sânul Bisericii mame pe cei mai mulţi care se rătăciseră şi îşi uciseseră sufletele.
Între timp, studiul atent al Bibliei şi al scrierilor Sfinţilor Părinţi experimentat în viaţă, au deschis treptat sufletul delicat al lui Rodion Nichitici şi a înţeles că deşi în viaţa lumească se ocupa cu lucruri duhovniceşti şi se dedicase credinţei în Hristos, totuşi, exista pe pământ şi o altă viaţă, mai bună şi mai înaltă decât cea pe care a trăit-o el până
atunci. Aceasta era viaţa monahală şi dorinţa puternică pentru ea, pe care a recunoscut-o în el încă din copilărie, s-a accentuat şi mai mult. Ca să se apropie mai mult de ce-şi dorea şi să se lămurească la care din mănăstiri să se ducă, Rodion Nichitici a petrecut o parte din anul 1837 şi tot anul 1838 vizitând cea mai mare parte din mănăstiri.
A fost în Sarov la mănăstirile Suzdalsk, Rostovsk, Belozersk, Tihvinsk, Ladojsk, Oloneţki, Soloveţki, Moscova, Voronej, Kiev, Poceaev, la schiturile Sofroniev, Glinsk, Plosceansk. Şi, în cele din urmă, sufletul lui a încetat să mai caute, deoarece a găsit în Pustia Kozelsk schitul Optina, care i s-a părut lui a fi desăvârşit. La începutul şederii sale în schit, Rodion Nichitici a trăit alături de chilia marelui om duhovnicesc, fostului egumen al mănăstirii Valaam,
părintele Varlaam, care vieţuia acolo „spre a muri în pace“.
Schimnicul Ilarion mai târziu şi-a amintit cu dragoste şi recunoştinţă de egumenul Varlaam şi de influenţa binefăcătoare pe care au avut-o sfaturile acestuia asupra lui şi de exemplele lui de puternică trezvie şi nevoinţă atât de importante mai ales pentru tinerii începători.
Rodion Nichitici a povestit mai târziu: „Dacă se întâmpla să mergi la el şi începeai să-i transmiţi: părinte, am auzit aceasta, am văzut aceasta“, egumenul răspundea: «Ce foloase reies din aceasta? Mai bine nu vezi şi nu auzi nimic;
sârguieşte-te numai să-ţi verifici gândurile şi inima». Astfel de observaţii corespunzătoare au însemnat pentru
Rodion Nichitici unul dintre mijloacele deprinderii lui cu viaţa monahală. Nevoitorul rugăciunilor şi al tăcerii,
stareţul Varlaam a murit în pace pe 26 decembrie, anul 1849. După ce stareţul Antonie a fost mutat la Maloiaroslaveţki (1 decembrie 1839), în locul lui a fost numit duhovnicul obştii, schimnicul Macarie. Rodion
