răul se spulbera prin cuvintele lui. Şi cum te grăbeai să ajungi pe pragul chiliei lui, vedeai imediat acel chip luminos.
El ştia ce să spună fiecăruia şi prin ce să aline, deoarece avea darul clarviziunii.
Odată am venit la el, fiind tulburată de câteva gânduri şi cu o oarecare tristeţe în suflet, însă nu i-am vorbit stareţului despre acest lucru, deoarece nu eram singură cu el. Stareţul, conducându-ne pe toţi, a pus mâna pe umărul meu şi a
spus: „Nu te întrista! Voia Domnului zideşte totul spre mai bine, supune-te Lui!“
Şi totul s-a spulberat, eu am simţit o linişte inexplicabilă în suflet; şi nu îi spusesem ce vreau. În mod evident, stareţul însuşi a ştiut ce am în suflet.
Am mai fost odată uimită de clarviziunea lui, când l-am vizitat împreună cu fratele meu şi cu sora mea. Discuţia a
început şi a continuat despre lucruri străine, neinteresante pentru mine. Eu încă de la început m-am plâns de fratele meu că vorbeşte despre atâtea fleacuri cu un aşa schimnic şi că îl sâcâie pe părintele bolnav. Însă, văzând că nici părintele nu schimbă discuţia, am cutezat să cârtesc şi împotriva lui. Ce înseamnă asta? am gândit eu. Doar părintele ştie că nu putem să stăm mult aici; mai bine ne-ar spune ceva de folos în locul acestor discuţii. Când am început să
ne luăm rămas bun, părintele ne-a binecuvântat pe toţi, iar când eu m-am apropiat şi i-am făcut metanie, mi-a zis:
„Să mă iertaţi dacă n-am vorbit ce trebuie“. Eu am fost uimită de aceste cuvinte, însă el a adăugat cu blândeţe.
„Veniţi la mine după vecernie“. Cu adevărat multe au fost întâmplările în care s-a dovedit clarviziunea stareţului: uneori vrei să întrebi ceva dar nu ştii cum, iar el ştiind aceasta începe să vorbească direct despre gândurile ascunse.
Despre rugăciunile stareţului Antonie
Unul din fiii duhovniceşti ai părintelui Antonie a povestit următorul lucru: „Când am ieşit la pensie, pentru că nu aveam casă pe moşie, a trebuit să locuiesc în Kaluga, într-un apartament închiriat. Deşi trăiam cu foarte mari
restricţii, totuşi având o familie mare, nu ne ajungeau veniturile moşiei pentru întreţinere, nici pensia pe care o primeam, aşa că am făcut datorii şi de aceea era neapărat nevoie să construim o casă la ţară. Pentru aceasta m-am
dus la părintele cu rugămintea: „Părinte, binecuvântaţi să construim o casă la ţară“.
„– Bine“, a răspuns el. Dumnezeu să vă binecuvinteze.
„– Vă rog să faceţi şi rugăciuni ca să ne ajute Dumnezeu“.
„– Voi face şi rugăciuni“.
Trebuie să ştiţi că în acea vreme aveam cu totul 400 de ruble de hârtie şi pregătisem o sută de bârne. Cu aceste
mijloace modeste am început să construiesc o casă cumsecade. Dar ce să văd? Prin rugăciunile şi binecuvântarea
părintelui Antonie, Dumnezeu ne-a trimis pe neaşteptate, în chip minunat cele de trebuinţă încât pe timp de vară
casa a fost proiectată, construită şi acoperită. În vara următoare au fost făcute podelele, sobele, ferestrele, uşile şi către toamnă am putut deja să ne mutăm şi să locuim în ea. Făcând un calcul complet, fără construcţia grajdurilor,
numai casa, ne-a costat mai mult de 2000 de ruble iar cu acareturile mai mult de 3000 de ruble de argint. Casa s-a
dovedit a fi călduroasă, liniştită, spaţioasă şi frumoasă. E clar că Dumnezeu ne-a ajutat pentru rugăciunile şi binecuvântarea părintelui Antonie“.
„În anul 1860, înainte de săptămâna brânzei, eu am răcit şi m-am îmbolnăvit la ţară de o boală grea: pe spinare mi
se formase un furuncul uriaş. M-am spovedit şi m-am împărtăşit cu Sfintele Taine.
Din Kaluga a fost adus un doctor, care, examinându-mă, a poruncit să fiu dus imediat la Kaluga. În această călătorie am suferit groaznic din cauza hopurilor straşnice, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns. În această perioadă, vecina noastră s-a dus la Optina ca să postească. Eu am rugat-o să transmită schimnicilor optineni despre boala mea şi să-i roage pe părinţii Moisei, Macarie şi Antonie să facă rugăciuni pentru însănătoşirea mea. Ei au manifestat cu toţii un viu interes pentru mine, iar părintele Antonie a spus direct: „Să ne rugăm, fraţilor, ca Dumnezeu să se milostivească şi el să se însănătoşească“. Şi într-adevăr, Dumnezeu a ascultat rugăciunile lor. Eu aveam 70 de ani şi mă luptam cu o aşa boală grea; doctorii aveau puţine speranţe, mi-au făcut operaţie şi Dumnezeu, pentru rugăciunile cuviosului părinte Antonie şi pentru rugile fierbinţi şi cu lacrimile mele, ale familiei mele, m-am ridicat, dacă se poate spune, chiar am înviat de pe patul de moarte“.
„Ocolind şcoala, odată, într-o noapte, am ieşit din fabrica Zindinov pe drumul mare, în satul Maklaki. Când mergeam pe drum s-a pornit un viscol straşnic şi s-a făcut frig; locurile, fiindu-mi necunoscute, au început să mă
deruteze şi m-am rătăcit; nu am mai văzut nici case şi drumul nu-l mai găseam; am ajuns la deznădejde şi am
început să îngheţ. În sinea mea mă rugam lui Dumnezeu ca să mă scape de necaz şi să-mi arate drumul, pentru rugăciunile robului său, ale părintelui Antonie. Dintr-o dată au apărut doi oameni. Eu i-am rugat să-mi arate drumul spre satul Maklaki şi le-am promis o recompensă. Unul era birjar, iar celălalt mergea lângă căruţă; eu am mers în
linişte cu ei. Unul se tot uita la ceea ce se afla în căruţă. Lângă mine se aflau puşti încărcate şi săbii, chiar am luat o puşcă în mână. Am mers cam un ceas împreună cu cei doi. Apoi ei au cotit cu carul dintr-o dată într-o parte; eu i-am propus vizitiului să coboare şi să conducă în aşa fel încât vântul să bată din partea dreaptă.
Atunci însoţitorii mei m-au abandonat brusc şi au fugit. După aceea am aflat că erau tâlhari. În scurt timp am auzit lătrat de câine şi m-am apropiat de hotarul satului Maklaki şi mulţumind lui Dumnezeu, am ajuns cu bine la han, unde am înnoptat. Acolo am aflat că în sat, înaintea mea, năvăliseră tâlharii şi prădaseră o casă. Dumnezeu, pentru rugăciunile părintelui Antonie, îmi trimisese bandiţi ca să-mi arate drumul. Multe întâmplări asemănătoare au avut loc în viaţa mea: să mă rătăcesc din drum noaptea, să mă rog cu mintea lui Dumnezeu ca, pentru rugăciunile părintelui Antonie să-mi arate drumul şi să-mi apară imediat ajutor: ori un trecător, ori întâlneam un convoi“.
„Odată, din sat am trimis un om în Kaluga după cumpărături şi să aducă scrisori, ziare şi 50 de ruble de argint. Era toamnă. În următoarea zi, seara, omul trebuia să se întoarcă, însă spre seară a început ploaia şi bătea vântul; s-a aşternut întunericul, drumul s-a înrăutăţit, podeţele erau rele; omul nu venea şi eu eram foarte îngrijorat. Trecuseră
opt ore, apoi nouă, iar ploaia era tot mai tare; calul era slab, iar omul nu era de toată încrederea; a trecut şi ora 11
noaptea; toată lumea s-a dus la culcare, iar eu am rămas la rugăciune, rugându-L cu lacrimi pe Bunul Dumnezeu, ca pentru rugăciunile părintelui Antonie să-l ajute pe acest om să se întoarcă cu bine. Vă vine să credeţi? Cinstit vă
încredinţez că am făcut numai trei metanii şi am auzit că uşa se deschide în cerdac; am luat lumânarea, am ieşit şi –
câtă bucurie şi uimire am avut! Omul, ud până la piele, se întorsese cu bine şi adusese totul, fără să strice ceva.
Atunci lacrimile de mulţumire mi-au inundat ochii. Asemenea întâmplări au avut loc de multe ori în viaţa mea şi am
primit ajutor grabnic pentru rugăciunile părintelui Antonie“.
„Fiica mea, domnişoara E., a fost bolnavă mult timp; a răcit, a început să tuşească şi medicamentele nu o ajutau; a slăbit; abia mai putea merge. Se îmbolnăvise de tuberculoză. Noi l-am rugat pe părintele Antonie să facă rugăciuni pentru ea; el ne-a făgăduit că se va ruga şi de atunci fata a început să se însănătoşească în mod evident. Dumnezeu a
înviat-o, ea s-a însănătoşit complet şi acum e sănătoasă“.
