ale stareţului Moisei
Cu mare mâhnire în sufletul meu vă voi spune greaua ispită prin care am trecut. Acest lucru nu mi s-a întâmplat în
42 de ani şi să dea Dumnezeu să nu mi se mai întâmple niciodată.
Iată cum a fost: Pe 1 martie, de dimineaţă, tânăra Nadejda, luând apă fierbinte din cazan pentru spălarea rufelor
murdare, a alunecat şi a căzut în cazan şi s-a opărit toată în apa clocotită, dar prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, a mai trăit două zile fără să-şi piardă cunoştinţa şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. În ziua de duminică, 3 martie, s-a sfârşit în pace. Eu, când am auzit despre o aşa întâmplare îngrozitoare, am plâns cu lacrimi amare şi până în ziua de azi m-am tot gândit la acest lucru şi mă căinez pentru că de 26 de ani sufăr din cauza picioarelor, însă boala mea în comparaţie cu boala dinaintea morţii tinerei Nadejda nu presupune decât să ung şi să frecţionez picioarele. Nadejda, ca o mare muceniţă, a îndurat groaznica ei durere fără urlete şi tânguieli, iar eu trăiesc în belşug, mă hrănesc cu de toate şi nu fac decât să mă întorc de pe o parte pe alta.
Iată o întâmplare minunată: într-o zi, părintele M. a venit de la utrenie în chilia sa şi culcându-se, a adormit şi l-a văzut în vis pe părintele arhimandrit Moisei, care i-a poruncit să alerge imediat la grajdul vitelor unde era nevoie de ajutor grabnic. Părintele M., care s-a trezit brusc, a alergat cu uimire la grajdul vitelor şi acolo a fost întâmpinat cu o veste tristă. Din aceasta puteţi să înţelegeţi că părintele arhimandrit Moisei şi după moartea sa se îngrijea de toate şi de toţi – slavă Domnului!
Vă mai spun că înaintea îngropării tinerei Nadejda, o îngrijitoare de vaci l-a văzut în vis pe părintele arhimandrit în schimă, cu un toiag, intrând în biserică unde era aşezată cea care murise. Primind binecuvântare, ea l-a întrebat:
„Unde vă grăbiţi, părinte?“. El a răspuns: „Merg să o conduc pe Nadejda“. Vedeţi, aşadar, cât de îmbucurătoare erau visele cu sfântul părinte.
9 martie, anul 1863
Neputrezirea moaştelor stareţului Moisei
După moartea cuviosului Moisei, i-a venit rândul fratelui său să guste din cupa morţii, egumenului Antonie.
Consiliul eparhiei a hotărât ca rămăşiţele pământeşti ale acestuia să fie îngropate în cavou comun cu fratele său şi au deschis mormântul arhimandritului Moisei fără să ia seama la umezeala pământului dinăuntru; capacul mormântului se ridicase numai puţin. Egumenul Mark îl iubise foarte mult pe părintele arhimandrit, iar inima lui ardea de dorinţa de a vedea în neputrezire moaştele marelui său avva şi de a lua ceva din veşmântul cu care acesta a fost îngropat ca să aibă amintire. Zidarii care au făcut cavoul au plecat iar părintele Mark, profitând de acest moment, a intrat în cavou şi cu ajutorul unui foarfece a reuşit să bage mâna pe sub capacul coşciugului şi a pipăit trupul neputrezit,
chiar moale şi aproape cald al cuviosului Moisei şi îndată ce a început să taie o bucată din schima mortului, capacul coşciugului s-a închis puternic şi i-a strivit mâna egumenului Mark. Atunci egumenul s-a rugat: „Iartă, sfinte
părinte, îndrăzneala iubirii mele; eliberează-mi mâna“.
Şi mult s-a rugat egumenul Mark pentru iertare până când capacul coşciugului s-a ridicat iarăşi singur şi a eliberat mâna care îndrăznise, chiar dacă era din dragoste, să se atingă de moaştele dreptului, fără binecuvântarea Bisericii.
Ca amintire despre această întâmplare, părintele egumen a rămas pe toată viaţa cu degetul arătător de la mâna
dreaptă vătămat.
Din scrisorile cuviosului Moisei
Către verişoara sa primară, monahia Maximilla de
la Mănăstirea Boznesensk Moscova
Preacinstită între monahii, iubită surioară, Maximilla Ivanovna. Să te bucuri în Domnul!
Am primit la timp scrisoarea ta plăcută mie şi am fost mulţumit în inima mea pentru toate. Să nu te mai sfieşti de
acum încolo să-mi scrii şi să nu-ţi mai fie greu: scrie-mi cât mai simplu, numai ce simţi, aşa cum vorbeşti. Nu am
nevoie de explicaţii despre simpatia şi iubirea ta pentru mine; ştiu şi fără să-mi spui, de mult timp.
Mie să-mi scrii mai mult decât toate despre tine, în ce neputinţe şi necazuri te afli cu sufletul pentru ca eu să pot să
cuget la folosul tău sufletesc, nu la dezmierdări deşarte.
Eu, neputinciosul, nu pot să discut cu tine despre nevoinţe aspre şi virtuţi înalte, ci numai despre neputinţe şi
necazuri ale vieţii. Scrisoarea primită azi de la tine m-a mulţumit: este aşa cum trebuie să fie întotdeauna. Îmi scrii
cu sinceritate adâncă despre neputinţa ta. Această exprimare îmi e plăcută, deoarece şi Sf. Apostol Pavel a mărturisit înaintea întregii lumi că dacă este puternic, e prin darul lui Hristos, căci el este neputincios: „eu mă laud numai în neputinţele mele, căci blestemat sunt; cel care mă izbăveşte de moartea trupului vede că binele nu locuieşte în trup“.
Ascultă, surioară! Să nu-ţi tremure sufletul la gândul că eşti neputincioasă şi că nu te poţi îndrepta.
Desigur, poţi avea îndreptări mari şi totuşi nu ai; sper că ai unele mici pe care nu le vezi, dar care se pot aduna destul. La vedere nu sunt mari, însă ele pot fi pentru mântuire nu numai mici, ci şi folositoare.
Eu ţi-am arătat parţial acele lucruri care nu îţi sunt străine, dar care îţi folosesc exact în anumite cazuri:
Dacă vei da cuiva ceva anume de pomană, pentru aceea vei fi iertată.
Dacă vei suferi împreună cu cei necăjiţi (ceea ce nu e mare lucru), te vei număra printre mucenici.
Dacă îl vei ierta pe cel ce ţi-a greşit pentru aceasta, nu numai că ţi se vor ierta păcatele, ci vei fi fiica Tatălui ceresc.
Dacă te vei strădui din toată inima spre mântuire, chiar dacă e puţin, te vei mântui. Dacă te vei mustra, învinui şi condamna pentru păcate înaintea lui Dumnezeu prin conştiinţă, pentru aceasta vei fi îndreptată.
Dacă-ţi vei mărturisi păcatele înaintea lui Dumnezeu – pentru aceasta vei avea iertare şi răsplată.
Dacă te vei nevoi pentru păcate sau te vei umili sau vei plânge cu lacrimi sau vei suspina atunci duhul tău nu va mai putea sta ascuns de El: „Nu se poate ascunde de Dumnezeu – spune Sf. Simeon – picătura de lacrimă“. Iar Sf. Ioan Gură de Aur cuvântează: „Dacă vei plânge pentru păcate, atunci El va ţine cont pentru mântuirea ta“.
Priveşte câte lucruri ai făcut deja şi despre care nu ai cunoştinţă. E mai bine pentru tine să te lauzi cu neputinţele, decât să-ţi admiri îndreptările; lasă să le cântărească Dreptul Judecător, iar noi să fim atenţi numai la păcatele
noastre şi pentru ele să ne pocăim în toate zilele şi să cerem iertare.
