Pe 15 mai, în anul 1862, la 81 ani, cuviosul Moisei s-a îmbolnăvit din cauza unui furuncul de pe spinare şi a plecat la Kaluga. Aici a fost părăsit de câţiva dintre fraţi, ceea ce i-a pricinuit o grea mâhnire. În ziua de 26 mai a sosit la biblioteca optineană, construită de el şi tăcând, ca şi cum şi-ar lua rămas bun, o privea.
Cuviosul Moisei era împărtăşit zilnic; suferea mult, însă uneori, învingându-şi durerea, se ridica să se ocupe de treburile mănăstirii. Stând culcat, vorbea cu voce tare despre folosul stăreţiei, binecuvântându-i pe călugării care veneau şi-i cereau blagoslovenie; în timpul bolii se nevoia şi refuza să fie servit.
Pe 6 iunie, cuviosul Moisei a fost îmbrăcat în schimă, păstrându-şi numele. Între timp s-a dus vestea despre boala sa gravă şi au început să vină din toate părţile oameni ca să-şi ia rămas bun de la el, iar cel bolnav le împărţea tuturor iconiţe; numărul acestora ajunsese la 4000. În ziua de 14 iunie, cuviosul Moisei a poruncit să se scoată din cameră
toate lucrurile şi să i se aşeze înainte icoana Sfântului Tihon Zadonsk, care a stat în faţa lui până la moartea ce a urmat în ziua de pomenire a Sf. Tihon. Pe 15 iunie s-a văzut că prin mişcarea mâinii, stareţul muribund îi
binecuvântează pe cei care nu sunt prezenţi.
În acest timp, după cum s-a aflat dintr-o scrisoare primită ulterior, în Petersburg o persoană devotată a văzut în vis cum cuviosul Moisei binecuvântează pe rând membrii familiei acesteia.
Pe 16 iunie, la ora 1000 dimineaţa, după citirea cuvintelor evangheliei după Matei: „Căci Fiul Omului va să vină
întru Slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale“ (Mt. 16, 27), cuviosul Moisei
a adormit în pace.
Viaţa stareţului şi restauratorului schitului Optina, a cuviosului Moisei, s-a caracterizat printr-o înaltă smerenie, împletită cu armonia, printr-o ardoare neîncetată a sufletului şi prin nevoinţele zilnice spre împlinirea poruncilor.
Numele acestui stareţ model va fi întotdeauna pecetluit pe paginile istoriei monahismului. De acest nume este legată
restaurarea stăreţiei şi, prin urmare, modul de viaţă cu adevărat călugăresc de la schitul Optina, care seamănă cu o stea luminoasă a monahismului rus.
Împreună cu numele de neuitat ale stareţilor de la Optina, Lev, Macarie, Ambrozie – cu respect adânc va fi pomenit şi numele cuviosului Moisei, cel smerit şi curat înaintea lui Dumnezeu. El va rămâne pentru totdeauna un model înalt de stareţ de mănăstire.
Cuviosul Moisei reprezintă îmbinarea minunată a singurătăţii ascetice în viaţa de chilie cu amabilitatea şi sociabilitatea, a fermităţii cu blândeţea, a belşugului cu sărăcia, a independenţei cu supunerea deplină faţă de
învăţăturile duhovniceşti, a energiei cu răbdarea nesecată în multe şi grele încercări.
O lumină domoală îi învăluia chipul înduioşător mai sever faţă de sine şi mai îngăduitor faţă de ceilalţi călugări.
Nevoitorul, care a purtat poveri, greutăţi şi necazuri pentru schitul Optina s-a grăbit să predea comoara pământească
cu mâinile care s-au nevoit pentru Dumnezeu şi cu care a întărit şi a înfrumuseţat renumita obşte.
Cuviosul Moisei este îngropat în biserica Kazansk a schitului Optina. În rând cu el a fost aşezat fratele său, egumenul Antonie.
Într-adevăr, cinstită este înaintea lui Dumnezeu moartea cuvioşilor Lui!
B. Minunile
Clarviziunea stareţului
Ieromonahul Vassian, care s-a stabilit la schitul Optina după ce a plecat de la mănăstirea Danilov din Moscova, povesteşte că a auzit diferite zvonuri nedrepte şi păreri despre activităţile necanonice ale părintelui arhimandrit
Moisei şi crezându-le, a hotărât de câteva ori să vorbească deschis cu părintele arhimandrit despre ceea ce se auzea.
Însă de fiecare dată era întâmpinat cu bucurie şi duioşie, încât toată îndrăzneala şi hotărârea cu care venea se pierdea şi spunea: „Eu, fiind dezarmat, – nu mai puteam să-mi ating scopul pentru care venisem“. Cu toate acestea, însuşi
stareţul vorbind despre ceva anume, conducea discuţia spre scopul sosirii mele: „Iată ce se spune despre mine“,
începea el şi prin explicaţiile pe care mi le dădea îmi lămurea toate nedumeririle şi cu amabilitate părintească mă
lăsa să plec fără să îmi arate că înţelesese foarte bine scopul cu care venisem.
Vindecarea bolii,
ca rod al ascultării de stareţ
Nu demult s-a stins din viaţă monahul Porfirie şi a lăsat printre scrisorile din chilie câteva notiţe despre părintele arhimandrit Moisei. „Pentru că deseori mă supăra stomacul, nu puteam să merg întotdeauna la trapeză, deşi mă
străduiam foarte mult. Într-o astfel de perioadă a bolii îmi alegeam unul sau două feluri de mâncare şi luam masa în chilie. Părintele arhimandrit m-a întâlnit când îmi duceam mâncarea şi m-a blagoslovit nefăcându-mi nici o
observaţie. Odată m-a întrebat: „Ce faci în chilie?“ şi eu i-am explicat. Atunci mi-a spus: „Dacă mergi cu credinţă la trapeză, te poţi vindeca de boală, nu numai de cea trupească, ci şi de cea sufletească“. (Într-adevăr, în acea vreme, eram mult împovărat cu diferite gânduri).
Respectând cuvântul părintelui arhimandrit am început să merg să iau masa la trapeză; de atunci, în decursul a cinci sau şase ani am putut să mănânc zilnic la trapeză fără să mă mai supere stomacul. Ulterior am vrut să mă obişnuiesc şi să cinez la trapeză, însă n-am putut şi la fel ca înainte, a trebuit să-mi iau un fel de mâncare. Dar imediat ce am făcut ascultare am şi căpătat folos“.
Puterea binecuvântării
stareţului Moisei
Datorită sărăciei, părintele arhimandrit era nevoit să trimită câţiva dintre fraţi după ajutoare. Îi sfătuia ca la intrarea în orice casă să rostească în gând rugăciunile „Tatăl nostru“, „Cuvine-se“ şi altele pe care le ştiu.
Un călugăr a povestit o întâmplare minunată de-a lui pe când se afla în Tul:
„Am sosit la casa concesionarului de atunci, Molceanov. Când am intrat în antreu, omul care era acolo m-a întrebat:
– De ce aveţi nevoie?
