„Patericul de la Optina”

În general, aceştia erau călugări noi, veniţi în obşte din rândurile revoluţionarilor decăzuţi spiritual. Ei nu înţelegeau nici esenţa nevoinţelor călugăreşti, nici ideea ocârmuirii duhovniceşti. Ei vroiau să producă schimbări în mănăstire, să închidă schitul şi pentru aceasta doreau să ocupe funcţii de conducere. Acest lucru a evoluat până la o răzvrătire deschisă. Din păcate, prin reclamaţii şi vorbe de cleveteală şi defăimare, ei l-au indus în eroare peepiscopul

Serafim Ciceagov. Datorită dispoziţiei acestuia, stareţul Varsanufie a fost îndepărtat din schitul Optina şi numit egumen al mănăstirii Golutvinsk, una dintre cele mai sărace mănăstiri din Rusia. Acest lucru s-a produs în luna aprilie a anului 1912.

Stareţul Varsanufie a găsitmănăstirea Golutvinsk în paragină, atât pe latură exterioară, cât şi pe cea interioară.

Însă, în ciuda bătrâneţii sale, a bolii şi a încercărilor grele din ultimele zile, nu s-a descurajat. Cu energia lui specifică, s-a apucat de treburile conducerii, îngrijindu-se de bunăstarea exterioară şi interioară a mănăstirii.

Eforturile lui au fost covârşitor de mari şi însoţite de necazuri puternice, în principal, datorită contactului cu fraţii nedisciplinaţi.

În timpul cel mai scurt, mănăstirea a început să se înnoiască şi să înflorească. Printre altele, în timp ce poporul credincios ortodox venea de pretutindeni la stareţ pentru a dobândi vindecarea suferinţelor sufleteşti şi trupeşti, suferinţa l-a săpat pe însuşi cuviosul Varsanufie. El a biruit-o oarecum tot anul 1912, însă de la începutul anului 1913 a început să slăbească rapid.

Trecuseră 365 de zile de la ieşirea din schitul Optina şi această perioadă trebuia să coincidă cu sfârşitul cuviosului, după proorocia fericitei Parascheva din Sarov.

Batiuşka s-a chinuit puternic şi, uneori, chiar a plâns. În afară de sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, faţă de care avea dragoste, el i-a chemat în ajutor şi pe stareţii optineni, spunând: „Batiuşka Lev, batiuşka Macarie, batiuşka Ambrozie, batiuşka Ilarion, batiuşka Anatolie, batiuşka Iosif, ajutaţi-mă prin sfintele voastre rugăciuni!“.

Pe 1 aprilie, în anul 1913, la ora şapte şi şapte minute dimineaţă şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit atât de mult şi de dragul Căruia toată viaţa lui s-a răstignit până în ultimele clipe. În acelaşi timp, trupul stareţului era îmbrăcat în schima pe care o primise în anul 1910 în taină şi în care a vrut să fie aşezat în coşciug, lăsând aceasta cu limbă de moarte.

Spre marea alinare a fiilor săi duhovniceşti, Sfântul Sinod a hotărât să fie îngropat la schitul Optina, unde i-au şi mutat trupul. Aici, în apropiere de mormintele marilor stareţi optineni, în faţa mormântului ieroschimonahului

Pimen şi în rând cu marele stareţ Anatolie cel Mare, iubitul său părinte, duhovnic şi îndrumător, şi-a găsit locul de veci cuviosul Varsanufie. S-a stins marele stareţ şi şi-a găsit odihna în iubitul său schit de la Optina.

Episcopul Trifon, care îl cunoştea pe stareţ încă din vremuri îndepărtate, când era doar frate de mănăstire şi care îl respecta adânc, a zis următorul lucru: „Tu ai ştiut numai să iubeşti, numai să faci bine şi ce mare de răutăţi şi

defăimări s-a revărsat peste tine! Toate le-ai primit cu supunere, asemenea luiIov, care a suferit mult. Eu sunt martor că nici un cuvânt de osândă nu mi-a fost dat să aud de la tine cu privire la cineva… Eu, ca păstor, ştiu ce

înseamnă în vremurile noastre asemenea stareţi. Învăţăturile lui sunt mai preţioase prin faptul că a unit erudiţia cu înălţimea vieţii monahale“.

B. Minunile

Străvederea stareţului Varsanufie

Cuviosul Varsanufie era înzestrat cu darul clarviziunii nu mai puţin decât ceilalţi stareţi. În el acest dar se manifesta oarecum deschis. În toată înfăţişarea lui exista ceva asemănător cu marii prooroci sau apostoli, în care se oglindea, ca o lumină clară, slava lui Dumnezeu.

Despre înfăţişarea lui interioară e greu de spus în două cuvinte. Un stareţ adevărat, aşa cum era el, trebuie să fie înzestrat cu darul proorociei. Dumnezeu îi descoperă nemijlocit trecutul, prezentul şi viitorul. Aceasta este clarviziunea. Acest dar – de a vedea sufletul omenesc – îi dă posibilitatea de a-i îndrepta pe cei lacomi, de a-i

îndruma de pe drumul greşit pe cel adevărat, de a vindeca bolile sufleteşti şi trupeşti, de a alunga demonii. Toate acestea l-au caracterizat pe părintele Varsanufie. Un asemenea dar are nevoie de nevoinţă neîntreruptă, de sfinţenia

vieţii. Mulţi oameni au văzut stareţi învăluiţi de lumină în timpul rugăciunii lor. L-au văzut şi pe stareţul Varsanufie

oarecum strălucind în timpul dumnezeieştii liturghii. O martoră în viaţă ne-a transmis despre acest lucru. Într-

adevăr, el a mers pe urmele marilor săi înaintaşi şi «a intrat în rândurile învingătorilor din oastea lui Hristos».

În anul 1903 stareţul scria:

„Demult, în sufletul meu tăinuiam dorinţa

De a rupe toate legăturile cu lumea deşartă,

De a începe o altă viaţă – o viaţă de nevoinţe:

În obştea călugărilor să mă izolez pe veci

Unde aş fi putut şi să plâng şi să mă rog!

Cutreierând prin lumea rebelă şi aspră

Să suport cu smerenie necazurile şi greutăţile ei

Şi să aştept să încep o nouă viaţă duhovnicească

Să aduc roade vrednice de pocăinţă,

Şi să intru cu bărbăţie în rândurile biruitoare

Ale marii armate a lui Hristos“.

Clarviziunea părintelui Varsanufie era excepţională. Spre pomenirea lui, părintele Vasile Şustin a descris multe întâmplări. Maria Vasilievna Şustina, sora protoiereului, ne-a trimis următoarea povestire, care se referă la sora lor decedată: „Părintele Varsanufie i-a recitat surorii mele de 9 ani, Ana, următoarea poezie:

„Pasărea lui Dumnezeu nu cunoaşte

Nici griji, nici greutăţi,

Şi nu-şi construieşte cuib pentru mulţi ani“.

Apoi a continuat: „La stareţul Ambrozie a venit o moşiereasă bogată împreună cu fiica ei frumoasă, ca să îi ceară

blagoslovenie pentru căsătoria cu un husar. Stareţul Ambrozie i-a răspuns: „Ea va avea un Mire mult mai minunat şi mai onorabil. Veţi vedea că va veni El Însuşi în noaptea de Paşti“. Şi a venit Paştele. Toţi erau frământaţi, se înfierbântaseră de tot şi ardeau de nerăbdare. Când s-au întors de la biserică, mesele erau încărcate de bucate. Mama tinerei fete stătea pe verandă şi a văzut o imagine minunată. Zorile începuseră să se ivească. La un moment-dat a