primiţi în rândul obştii. În octombrie 1908, fratele Nicolae a fost numit scrib (scria scrisorile) sub ascultarea
stareţului Varsanufie, fiind eliberat de toate celelalte ascultări în afară de cântarea şi citirea bisericească. În acest timp el a devenit cel mai apropiat ucenic şi sfătuitor de taină al stareţului Varsanufie care, prevăzând destinaţia sa înaltă, l-a pregătit să-i fie urmaş, transmiţându-i experienţa sa duhovnicească şi de viaţă, îndrumându-l în viaţa
duhovnicească.
În luna aprilie 1910, Nicolae a fost tuns rasofor, iar la 24 mai 1915 a fost tuns şi a devenit călugăr în micul chip (în mantie). A primit numele de Nicon, în cinstea Sfântului Mucenic Nicon.
La 10 aprilie 1916, Cuviosul Nicon a fost hirotonit ierodiacon, iar la 3 noiembrie 1917 s-a învrednicit să fie
hirotonit ieromonah. După lovitura de stat din octombrie Optina a fost închisă. Au început prigoanele: “Voi muri,
însă nu voi pleca”, aşa a scris Cuviosul Nicon în jurnalul său, pe când era încă posluşnic al mânăstirii. Aceste
cuvinte exprimau starea de spirit generală a obştii de la Optina. Monahii care puteau munci au format “o arteră de
muncă”, care asigura hrana. Cuviosul Nicon muncea cu hărnicie, făcând totul pentru a păstra mânăstirea. La Optina
era greu, însă slujbele continuau în biserică.
Stareţul Nicon a fost arestat prima dată la 17 septembrie 1919. În vara anului 1923 mânăstirea a fost închisă
definitiv; obştea, în afară de douăzeci de muncitori aflaţi lângă muzeu, au fost alungaţi în stradă. Proestosul,
Cuviosul Isaachie, în timp ce slujea ultima Sfântă Liturghie în biserica Kazanskaia, i-a transmis Cuviosului Nicon
cheile şi l-a binecuvântat să slujească şi să primească pelerinii la spovedanie. Astfel, pentru sfânta ascultare,
Cuviosul Nicon a devenit ultimul stareţ de la Optina. Tot pe atunci Cuviosul Nectarie, aflat în exil, a început să-i îndrume pe fiii săi duhovniceşti să vină la Cuviosul Nicon.
Până acum, Cuviosul Nicon nu îndrăznea să dea sfaturi celor care apelau la dânsul, iar atunci când a început să
primească poporul, sau când dădea sfaturi, s-a referit totdeauna la cuvintele stareţilor de la Optina. Alungat din
mânăstire în iunie 1924, el s-a aşezat cu traiul la Kozelisk. Slujea în biserica Adormirii, primea poporul, împlinindu-şi datoria sa pastorală. În acei ani groaznici, fiii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe aveau nevoie în mod deosebit de întărire şi mângâiere, şi tocmai un astfel de reazem duhovnicesc a fost Cuviosul Nicon. Cuviosul Nicon A fost
arestat în iunie 1927, împreună cu părintele Chiril (Zlenko). Trei ani groaznici a petrecut în lagărul “Kemperpunkt”.
După terminarea perioadei de închisoare, Ştarţul Nicon a fost exilat în regiunea Arhanghelsk. Înainte de plecare,
medicul i-a găsit o formă grea de tuberculoză a plămânilor şi l-a sfătuit să roage să-i fie schimbat locul exilului.
Obişnuit să facă totul cu ascultare, el i-a cerut sfatul părintelui Agapit, exilat împreună cu el. Acesta l-a sfătuit să nu se împotrivească voii lui Dumnezeu, şi Cuviosul Nicon s-a smerit.
În data de 3august 1930, el a fost “transferat” de la Arhanghelsk în oraşul Pinega. Bolnav fiind, a căutat mult timp locuinţă, până când a ajuns la înţelegere cu o locuitoare a satului Voepola. În afară de o sumă mare de bani, ea cerea ca părintele să efectueze ca un rob toate muncile fizice grele. Starea sănătăţii Cuviosului Nicon se înrăutăţea de la o zi la alta. Mânca puţin. Odată, din cauza muncilor mai presus de puterile sale, el nu s-a mai putut ridica. Şi atunci stăpâna a început să-l alunge din casa.
Părintele Petru (Draciov), şi el un exilat de la Optina, l-a mutat pe muribund la sine în satul vecin şi îl îngrijea.
Suferinţele fizice nu i-au întunecat duhul robului lui Dumnezeu. Adâncit în rugăciune el strălucea de o lumină si
bucurie nepământeană. În ultimele luni ale bolii sale el se împărtăşea aproape zilnic. În ziua sfârşitului său fericit, la 25 iunie 1931, s-a împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine, a ascultat canonul la ieşirea sufletului. Faţa celui adormit era neobişnuit de albă, luminoasă, zâmbind cu bucurie. Prin Pronia lui Dumnezeu la înmormântarea Cuviosului
Nicon s-au adunat doisprezece clerici. A fost înmormântat după obiceiul monahal, la cimitirul satului Valdokurie.
Domnul i-a dăruit slugii Sale credincioase un sfârşit cu pace şi după adormirea lui l-a cinstit prin rânduiala
înmormântării cuvenite rangului său.
Amintirea sa este vie în sufletele celor care-l iubesc şi-l ţin minte. În ziua sfârşitului fericit al Cuviosului părintelui nostru Nicon, monahii de la Optina oficiază, începând cu data de 8 iulie 1989, panihide la locul odihnei sale, la
cimitirul din satul Valdokurie. Viaţa drepţilor începe după sfârşitul lor…
B. Învăţăturile
Câteva dintre învăţăturile părintelui Nicon s-au păstrat de către fiii lui duhovniceşti, care cinstesc fericita lui memorie…
„… Monahismul se prăbuşeşte nu numai pentru că monahii nu se ocupă cu rugăciunea lui Iisus, ci şi din cauză că nu veghează asupra lor, asupra curăţiei inimii lor…
Trebuie să răbdăm nu numai necazurile care ne lovesc, ci şi pe noi trebuie să ne răbdăm…
Gândurile trecătoare, de care inima nu se lipeşte, trec repede, ca un caleidoscop. Mintea noastră niciodată nu se
opreşte, întotdeauna e ocupată. Gândurile rele nu trebuie luate în seamă, deoarece au proprietăţi inalienabile, ele nu sunt de la natura noastră. Una şi aceeaşi minte nu poate şi să Îl slăvească pe Dumnezeu şi să hulească. Unor asemenea gânduri nu trebuie să le dăm atenţie, trebuie să le aruncăm, ca pe un gunoi, ca pe ceva străin. Dacă un
anumit gând rău vine insistent în minte şi inima se lipeşte de el, consimte la el, atunci trebuie să ne adunăm toate puterile ca să îl aruncăm, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus şi al spovedaniei la stareţ.
Trebuie să cunoaşteţi care este patima ce vă tulbură mai mult decât toate şi cu ea să vă luptaţi în mod special. Pentru aceasta trebuie să vă cercetaţi zilnic conştiinţa voastră…
Pravila de rugăciuni mai bine să nu fie mare, dar să fie împlinită permanent şi cu atenţie… E mai bine să o
