Ambii profesori au fost foarte uimiţi de această povestire a părintelui Nectarie.
Odată, în anul 1927, părintele Nectarie l-a sfătuit pe un fiu duhovnicesc al său să meargă la o cunoştinţă de-a lui, care trăia pe insula Aptekar, în Petrograd, şi i-a spus: „Acolo vă veţi întâlni cu contabilul fabricii de prelucrare a lemnului, care vă va găsi de lucru. Ajungând la cunoscutul stareţului, acest om l-a întâlnit, într-adevăr, pe contabilul acelei fabrici. Au făcut cunoştinţă şi contabilul i-a dat de lucru în fabrica lui.
Din scrisorile maicii Nectaria Kontevici
Eu am cunoscut o familie. Soţia era credincioasă şi o bună creştină, care trăia în rugăciune, iar bărbatul îşi bătea joc de posturi şi era puţin credincios. Ei se aflau într-o situaţie financiară cumplită şi au vândut ultimele lucruri. Femeia mergea cu râvnă la biserică, iar bărbatul o bătea la cap şi spunea că ea împarte totul la popi şi că din această cauză ei vor pieri de foame. Ea, în stare de deznădejde, era foarte aproape de sinucidere şi a vrut să-şi părăsească soţul,
pentru că nu mai era în stare să rabde reproşurile lui necontenite. Cu necazul ei s-a îndreptat spre batiuşka. Prin mine, el i-a transmis: „Să facă canonul Sfântului Nicolae şi Dumnezeu o va ajuta“. În aceeaşi zi ea şi-a vândut un oarecare lucru şi a făcut canonul Sfântului Nicolae. După ce au trecut două zile, bărbatul ei a întâlnit un coleg care i-a propus o slujbă. El a acceptat cu bucurie, însă la noi (în U.R.S.S. – pe atunci – nota red.) nu se poate obţine o slujbă dacă nu eşti membru de sindicat, iar membrii de sindicat aşteaptă cu miile la rând. El s-a dus la acela de care depindea instituirea lui în funcţie şi acela i-a spus: „Mă mir, chiar, cum puteţi să vă adresaţi mie, cunoscând regulile şi văzând rândurile de mii de oameni şi nici nu sunteţi membru“.
El s-a dus înapoi la colegul său şi acesta i-a spus: „Eu nu pot să fac nimic fără aprobare“. S-a dus din nou la sindicat şi a spus: „Eu voi pieri dacă nu faceţi măcar o dată în viaţă o faptă bună – viaţa mea este în mâinile dumneavoastră“.
Ca rezultat a primit un post: o sută douăzeci de ruble pe lună şi patru ruble şi jumătate ca indemnizaţie zilnică – cu totul era aproape două sute cincizeci de ruble. La Direcţia Căilor Ferate erau angajaţi vechi şi la fel cu cei din alte instituţii primeau treizeci – patruzeci de ruble pe lună. Slujba lui îi cerea să călătorească şi venea acasă o dată pe lună, ca un oaspete drag.
Tu nu poţi să înţelegi toată măreţia acestei minuni, nu-ţi poţi imagina cât de greu este să obţii o slujbă, în general, şi nu ştii că este complet imposibil să nu fii membru de sindicat. În fiecare lună aveau loc reduceri de personal, erau concediaţi din funcţii cu zecile angajaţii care aveau o vechime de zece – cincisprezece ani.
Soţia lui a dobândit totul: pentru că el nu era acasă, ea putea să se roage fără oprelişti, să postească şi în relaţia cu soţul totul mergea strună. El, când pleca, spunea: „Roagă-te pentru mine!“.
Ne rămâne să exclamăm: „Minunat e Dumnezeu întru sfinţii Săi!“.
***
Ca să nu provoace în om păcatul neascultării sau al uitării, sau al trândăviei, batiuşka nu dădea nici un fel de pravilă
nimănui. Însă, prin rugăciunile lui, omul însuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, se lovea de cărţile care i se potriveau într-un anumit moment sau întâlnea oameni care puteau să îl ajute. Cât de mare era smerenia lui şi dragostea pentru oameni! Cât de minunat e Dumnezeu între sfinţii Săi!
***
Eu am observat că numai dacă îmi exprimam o rugăminte despre ceva anume către batiuşka, în acelaşi timp
primeam ajutor de la el. Era evident că, prin mila lui Dumnezeu, sufletul lui auzea toate cererile care i se adresau.
Cu batiuşka s-au întâmplat următoarele: o tânără domnişoară a venit să-i ceară binecuvântare pentru călugărie, iar el a spus: „Nu, tu vei avea logodnic, te vei căsători, vei naşte un fiu şi el va avea zece funţi“. Exact asta s-a şi
întâmplat. Peste doi ani ea şi-a adus copilul rotofei, încântător, la batiuşka, pentru binecuvântare.
Lida B. a căutat un an întreg de lucru la câte cineva şi nu a putut găsi, iar în timpul verii a lucrat cu ziua la ferme pentru o jumătate de copeică pe zi: scotea boii, ara, într-un cuvânt – suferea nemaipomenit. A vrut să se angajeze ca bucătăreasă, spălătoreasă şi nu a găsit nicăieri. Eu am îndemnat-o să se roage pentru sănătatea lui batiuşka şi după
trei zile a obţinut în sat un post de profesoară. Bucuria ei a fost de nedescris.
Tu m-ai rugat să-ţi scriu ce a spus batiuşka ultima oară. Când am ajuns, Olejoc (fiul ei, viitorul episcop Nectarie, †
1983) era bolnav. Avea temperatura de patruzeci de grade. Eu i-am spus părintelui: Olejoc al meu e bolnav“, iar el a spus, zâmbind: „E bine să bolească de bunăvoie pentru sănătate“. În ziua următoare i-a dat un merişor şi i-a spus:
„Iată, îţi dau un medicament“. Iar când ne-a binecuvântat pentru drum, a spus: „Când veţi hrăni caii, daţi-i lui
Olejoc să bea apă clocotită şi va fi sănătos“. Aşa am şi făcut, Olejoc a băut apă fiartă, a adormit şi când s-a trezit a zis: „Mămico, sunt sănătos!“.
***
Un băiat s-a plâns părintelui că la şcoală colegii îl jignesc, iar batiuşka a spus, zâmbind: „Tu cheamă-l pe
Gheorghe Purtătorul de biruinţă în ajutor şi aşa îi vei învinge pe toţi, numai să dai din picioare“. Exact aşa s-a şi întâmplat. Când s-a trezit la bătăuş, chemându-l pe Gheorghe Purtătorul de biruinţă în ajutor, a dat numai din picioare şi de atunci nimeni nu l-a mai tulburat.
Pe Olejoc l-a binecuvântat să muncească pentru salariu. Şi, în chip minunat, a primit salariu nu numai pentru anul
acesta, ci şi pentru anul trecut, în întregime, fără nici o intervenţie, deşi anul trecut îl refuzaseră. Olejoc a fost binecuvântat să înveţe bine şi până acum la toate obiectele la care a avut atestat a obţinut rezultate foarte bune.
***
El pe mine m-a binecuvântat să mă ocup de lecţii şi au venit la mine şase elevi care mi-au cerut să le predau şi toţi
erau unul şi unul, isteţi, talentaţi, credincioşi!
Ah, cât e de trist că locuim departe de batiuşka şi că putem atât de rar să mergem să ne binecuvânteze.
***
Mama a doi dintre elevii maicii Nectaria a rugat-o să-l întrebe pe stareţ la ce şcoală să-i dea pe fiii ei. „Nu trebuie să-i dea nicăieri; pentru ei este de ajuns şi ceea ce îi înveţi tu“ – a spus părintele. Maicii Nectaria i-a fost penibil să
transmită aceste cuvinte ale stareţului, astfel încât mama acestor copii să nu creadă că ea îi vorbeşte cu scopul de a-i păstra pe elevi pentru ea. Aşa a şi fost: mama lor a ridicat din umeri şi şi-a trimis copiii la şcoală. Acolo ei au intrat într-un anturaj rău, au trăit în dezmăţ, au început să fure îmbrăcămintea şi lucrurile colegilor, iar apoi au ieşit pe stradă să jefuiască şi au intrat în rândul micilor delicvenţi.
***
După şase ani s-a împlinit prezicerea părintelui Nectarie cum că L. nu va intra în serviciul militar. L., cu
binecuvântarea părintelui Nectarie, a studiat educaţia fizică şi a devenit instructor în acest domeniu. La comisia de recrutare a produs impresie asupra tuturor prin constituţia lui atletică şi prin sănătatea lui. Seara, L. trebuia să
