nelimitată trezită de chipul său ne „face" vinovaţi, ne acuză pentru că suntem în întârziere în răspunsul adresat lui şi care constă în supunere şi ajutor acordat.
La acelaşi tip de critică se pretează şi ideea referitoare la suspendarea orientării conştiinţei asupra fiinţei atunci când ne aflăm înaintea chipului celuilalt, suspendare despre care se afirmă alteori că desemnează un dincolo de fiinţă. De această dată, cuvântul „poate" instaurează ambiguitatea: ,,Orientarea conştiinţei asupra fiinţei în continuitatea ei ontologică sau în a ei fiinţare-învederea-morţii, în care conştiinţa urmează cel mai drept drum spre sfârşit - este suspendată în faţa celuilalt om. Poate că acesta e acel dincolo de fiinţă şi de moarte pe care-l desemna cuvântul glorie la care m-am referit vorbind despre fată" 386
'
_ Merită redată obiecţia387 lui Dermot Moran privitor la pretenţia lui Levinas de a se diferenţia de filosofia occidentală pe care o include într-o singură categorie: Levinas consideră prea uşor că întreaga tradiţie a filosofiei occidentale este caracterizată prin concentrarea ei asupra reprezentării şi raţionalizării, asupra cunoaşterii ca posesie, realizată în dorinţa de a cuprinde cunoaşterea în concepte. De asemenea, identificarea raţiunii cu violenţa nu îi poate convinge pe filosofii care cred că adevărata esenţă a filosofiei este argumentul întemeiat şi infirmarea tezelor opuse (nefundamentate), deci un apel la non-violenţă. Aşa cum am mai afinnat, rar întâlnim argumente la filosoful francez. De cele. mai multe ori, el îşi prezintă pur şi simplu analizele, ca şi când acestea ar fi ceva de la sine înţeles pentru oricine, şi nu o perspectivă deschisă, susceptibilă vreunei amendări din partea altora. Astfel, în mod paradoxal, cititorul este pus în situaţia de a se afla înaintea unei acaparări din partea unei abordări filosofice, a unei includeri într-un orizont conceptual aparte (al lui Levinas), dar care el însuşi îşi propunea să demaşte reducerea celuilalt la acelaşi, a diferitului la identic.
Levinas nu lasă un spaţiu deschis pentru cercetări388. ,,Celălalt" pare a reprezenta pentru d o evidenţă. Dar, la o lectură atentă nu pot să nu iasă în evidenţă contradicţii cum sunt acelea dintre experienţa şi nonexperienţa chipului, dintre descrierea concretă a chipului celuilalt - cu „goliciunea" sa - şi 386 Ibidem, p. 154.
387 Dermot Moran, op. cit., p. 352: "Furthermore, Levinas is too quickly dismissive of the whole tradition of Western philosophy as one large movement of representation and of i:ationalizatiol]., of knowledge as grasping (greifen), terminating in the concept (Begrifj). His too-ready identification of reason with violence will not attract philosophers who believe that the very essence of philosophy is reasoned argument and refutation of counter claim".
388 Aici avem în vedere doar atitudinea sa privind ceea ce exprimă; altfel, bineînţeles, dacă avem în vedere ambiguitatea scriiturii sale, putem vorbi despre o deschidere foarte mare, aspect dovedit de numărul de interpretări la care se pretează probleme centrale ale filosofiei levinasiene, cum ar fi chipul, responsabilitatea, proximitatea, altul, diacronia etc.
157
