imposibilitatea de a stabili totuşi un criteriu prin care să putem spune ce389 are un chip şi ce nu. Dificultăţile provocate de aceste contradicţii devin mult mai clare atunci când căutăm să aflăm utilitatea teoriei levinasiene a chipului în cazul dezbaterilor actuale din etică.
Totuşi, chiar dacă am şti ce înţelege Levinas prin chip, afirmă Dermot Moran, multe dintre problemele presante ale eticii moderne, cum ar fi aceea a avortului, a autoapărării, a drepturilor animalelor ş.a.m.d., revin la faptul că nu avem un criteriu clar pentru ceea ce poate fi considerat ca având chip390.
Aceasta rămâne problema principală şi ea devine relevantă mai ales în
„negocierea" inerentă în cazul competiţiei dintre chipuri diferite, de exemplu atunci când trebuie luată o decizie între două fiinţe umane incomparabile. Este dificilă, prin urmare, sarcina alcătuirii unei imagini coerente a filosofiei lui Levinas, atâta timp cât el însuşi nu pare să fi fost interesat de aşa ceva.
Din acest motiv - al recurgerii la afirmaţii asemănătoare incantaţiilor profetice391 şi la declaraţii cu caracter de fundament absolut - opera sa este ignorată ce cea mai mare parte a reprezentanţilor filosofiei analitice. În plus, susţine Dermot Moran, pare că filosoful francez, în loc să apeleze la o analiză
fenomenologică a fenomenelor studiate, mai degrabă o evită, fiind preocupat cu sistemul său autoreferenţial.
Totuşi, afirmă el, atenţia acordată de Levinas modului în care unele aspecte ale fiinţei umane scapă sau transcend clasificarea obiectivă, reprezintă o dezvoltare importantă a fenomenologiei, chiar dacă aceasta se îndreaptă
împotriva esenţei filosofiei husserliene ca responsabilitate raţională de sine.
389 Nu am spus „cine", pentru că Levinas nu afirmă nicăieri şi nici nu rezultă din textele sale că ar putea fi vorba despre vreun om sau vreo categorie de oameni care să nu aibă
chip.
390 Dermot Moran, op. cit., p. 352: "However, even if we know what he means by
'face', many of the pressing problems in modern ethics, for example the issue of abortion, self-defence, treatment of animals, and so on, all turn on the fact that we do not have clear criteria for what counts as a face".
391 Ibidem, pp. 352-353: "Because of its dense style and apparent abandonment of rational argument and justification in favour of repetitive, dogmatic assertions which have the character of prophetic incantations and quasi-religious absolutist pronouncements, Levinas's work is largely ignored among analytic philosophers. One is tempted to say that, rather than revealing things in the phenomenological sense, Levinas's thought appears to !evitate above them, completely preoccupied with its own self-referential system. Nevertheless, bis concentration on the manner in which aspects of human beings escape or transcend all objective classification is an important development of phenomenology even if it goes against the very essence of Husserl's conception of philosophy as rational self-responsibility".
158
