Dimpotrivă, pentru Husserl legile logice nu ţin de opţiunea noastră, elefiind ceva pe care îl aflăm printr-o variaţie eidetică. De asemenea, ele nu austatutul unui simplu set de reguli ale limbajului. Ontologia reprezintă
contrapartea36 logicii şi numai împreună fac posibilă orice utilizare cu sens alimbajului. Ele sunt două laturi ale aceluiaşi lucru: nu poate exista un limbajredus la reguli (fără obiecte) sau unul redus la obiecte (fără reguli). Faptul că
logica defineşte legile necesare esenţiale ale utilizării cu sens a limbajuluidemonstrează că limbajul este orientat cu necesitate către o ierarhie de domeniiobiectuale simple şi complexe cu legi ontologice strict necesare. Fără a fi osimplă expresie a sistemului nostru conceptual, logica trimite la ontologie, ladomenii de obiecte (reale, ideale, universale).
Alături de ontologia formală, cea materială întregeşte imaginea desprelegile ontologice esenţiale. Dacă rolul primei este să stabilească ce are în generevalabilitate pentru orice obiect - făcând abstracţie de toate raporturileobiectului, cu excepţia celor care ţin de fiinţa oricărui obiect -, dimpotrivă,ontologiile materiale ţin cont de diferenţele esenţiale care există între tipurile deobiecte. Tipurile de obiecte se numesc şi regiuni obiectuale sau esenţiale.
Ontologia materială are un conţinut, aşadar ea nu se limitează la legile formalepure ale unui obiect în genere. Fiecare regiune esenţială are propria sa ontologiematerială care dezvăluie legităţile esenţiale valabile pentru ea.
Ontologia naturii (subsumând · ontologia fizicului, a chimicului, abiologicului, ce pot fi la rândul lor împărţite în alte ontologii), ontologiacorporalităţii, a sufletescului, a spiritualului - reprezintă exemple de ontologiimateriale sau regionale. Ca şi ontologia formală, ontologiile materiale suntindependente de experienţele senzoriale, au valabilitate a priori. Deşiformulează limitele şi corelaţiile necesare pentru diferitele regiuni obiectuale înmăsura în care ele ar exista, legile de esenţă nu spun dacă aceste obiecte există
de facto. Chestiunea existenţei obiectelor face parte dintre premisele atitudiniinaive, necritice la care Husserl afirmă că trebuie să renuntăm înainte depracticarea descripţiei eidetice. Însă, dacă există obiecte, ele re�pectă legile deesenţă diferite, ale domeniului (regiunii) din care fac parte. Acest aspect poate firelevat cât se poate de elocvent în practica cercetării sau a preocupărilorobişnuite vizavi de un anumit obiect: studiile, căutările noastre vor depindeîntotdeauna de limitele stabilite de legile esenţiale din domeniul obiectualrespectiv. Spre exemplu, dacă studiem chimie, fizică, biologie, sociologie,psihologie trebuie să ţinem cont de legile esenţiale din fiecare regiuneobiectuală.
36 Steven Galt Crowell, ,,Husserl, Heidegger, and Transcendental Philosophy: Another Look at the Encyclopaedia Britannica Article" în Philosophy and Phenomenological Research, Vol. 50, No. 3, Mar., 1990, pp. 516-517: "Thus Husserl most often speaks of ontology as a branch of formal logic (which includes formal apophantics and fonnal ontology), that is, as an objective discipline concerned with what it is to be an object in general and with specific 'regional' differentiations among objects".
26
