aşteptările.
Dar noema care apare în fenomenul perceptiv nu reprezintă o entitateintensională în interpretarea exclusiv semantică. Mai degrabă, este vorba despreo natură duală a intensiunii sale: pe de o parte, conţinutul său semantic, şi, pe dealtă parte, natura pragmatică care determină serii de percepţii plecând de la opercepţie anume, obiectul intenţional fiind unul şi acelaşi sub înfăţişări diferite.
Aşadar, latura semantică este completată de una pragmatică - semnificaţiapercepţiei pentru mine.
Ceea ce am spus referitor la noema din fenomenul percepţiei unuiobiect poate fi extins şi asupra atributelor, predicatelor, pentru că şi ele suntobiecte ale unui act. Oricum, în noemele propoziţionale sunt incluse automat şicele referitoare la atribute. Şi în cazul lor se poate vorbi despre prefigurare.
Fiecare atribut vizat determină o serie de percepţii, fapt valabil indiferent dacă
este vorba despre atribute oferite de senzaţii, de cele descoperite printr-oexaminare atentă a obiectului, sau despre unele mai subtile cum ar fi, deexemplu, câmpul magnetic. De exemplu, privind o anumită plantă ne putem daseama după caracteristicile sale dacă este floare, arbust sau lăstarul unui copac.
Sau, presupunând că acea plantă este îmbobocită este posibil să prevedem că
florile respective vor deveni sau nu fructe; apoi să aflăm, în funcţie de ce amstabilit ţinând cont de caracteristici, ce fel de floare sau fruct etc. De asemenea,şi noemele predicatelor au o natură duală.
Înţelegerea unui concept sau a oricărui act al conştiinţei depinde defaptul dacă suntem · capabili să prevedem ce ar însemna pentru noi, să
,,experimentăm" acel conţinut în diferite contexte şi sub diferite aspecte care 1-ar exemplifica şi i-ar stabili calităţile specifice: ,,Este limpede că adevărul,respectiv adevărata realitate a obiectelor nu pot fi. create decât din evidenţă;numai datorită ei capătă sens pentru noi orice obiect «realmente» existent,adevărat şi legitim valabil, de orice formă şi tip ar fi el, împreună cu toatedeterminaţiile sale proprii, care-i aparţin şi care reprezintă pentru noi felul săuadevărat de a exista" 51 •
Totuşi, principiul evidenţei nu trebuie să fie asimilat celuiverificaţionist, pentru că Husserl nu reduce raportarea la lume la un set deexperienţe care să verifice. Aici avem în vedere în mod special atitudinile euluişi actele de valorizare. Pe de altă parte, acest gânditor este interesat în primulrând de condiţiile transcendentale ale apariţiei sensului.
51 E. Husserl, Meditaţii carteziene, p. 92.
33
