95 E. Levinas, Dificila libertate, 1999, Bucureşti: Hasefer, p. 23. Fragmentul despre care vorbim face parte din eseul „Etică şi spirit", publicat în 1952 în revista Evidences şi reluat apoi în cartea Dificila libertate. Eseuri despre iudaism (1963, prima ediţie).
Ulterior, începând cu prima' (Totalitate şi infinit, 1961) dintre lucrările în care se distanţează vizibil de Husserl şi Heidegger şi care îi consacră un loc important între fenomenologi, gânditorul francez afirmă insistent existenţa unui raport de inegalitate între eu şi celălalt, în măsura în care acesta este infinit, iar noi ne aflăm deja în întârziere în responsabilitatea faţă de el. Totuşi, Levinas susţine că o dată cu apariţia terţului - tot un altul pentru care sunt responsabil - este necesară comparaţia, justiţia, egalitatea, tocmai pentru a nu rămâne nepăsător la apelul oricărui semen. În acest orizont - al datoriei pentru aproape - considerăm că trebuie înţelese şi afirmaţiile la care facem referire.
53
