contemplarea, consolidarea eului. În schimb, pentru cei mai de seamă
reprezentanţi ai filosofiei „tradiţionale" din secolul XX, Husserl şi Heidegger,
„categoria eticii este nu doar disociată de metafizică, ci şi ordonată în funcţie dealtceva decât ea însăşi, în funcţie de o instanţă anterioară şi mai radicală"96•
Astfel, pentru Emmanuel Levinas discursul este fundamentat etic,
cuvântul şi înţelegerea instaurează o nouă ordine în lume, instaurează umanulprin prezenţa chipului celuilalt, cel care înlătură măştile „suveranuluiînsingurat" (ale celui violent): ,,limbajul nu este doar un sistem de semne înslujba unei gândiri preexistente. Cuvântul ţine de ordinea moralei, înainte de aaparţine de ordinea teoriei" 97.
Înainte de a prezenta în următoarele capitole premisele, problemele şimizele puse în joc de scriitura levinasiană, trebuie menţionat faptul că există laacest gânditor un cerc conceptual propriu în care ele se desfăşoară, apare odefinire a unor termeni prin alţii care sunt de definit la rândul lor, ceea ce poateda uneori impresia de ocolire a temelor. Totuşi, toate conceptele puse îndiscuţie, şi pe care ni le putem reprezenta ca fiind razele unui cerc, se unescîntr-un singur punct, iar acesta este responsabilitatea pentru celălalt, pornind dela chipul său. O minimă clarificare a problematicii dezbătute aici estecondiţionată de parcurgerea principalelor teme.
1.2. Rostire şi Rostit. O încercare de a depăşi limbajul
Urmându-l pe Platon cu al său Bine dincolo de Fiinţă, EmmanuelLevinas ridică problema unui „ecou" al alterităţii chiar în limbajul fiinţei.
Această aporie defineşte încă de la început „metodologia" gânditorului francez.
Încercarea de a aborda tema nerostitului (acel dincolo de cuvinte alîntâlnirii cu celălalt - întâlnire pe care o consideră fundament98 al eticii) face cadiscursul său să fie uneori foarte dificil. Pe de altă parte, Levinas se află însituaţia în care trebuie să arate că etica este diferită de problema fiinţei - ,,altul"
faţă de ea - şi aceasta nu doar într-un mod negativ.
Paradoxul pe care îl întâmpină priveşte exprimarea semnificaţieiabsolute a celuilalt în ciuda a ceea ce este Rostit. Poate că nu greşim afirmând(în urma analizei textelor sale) că Levinas însuşi consideră că nu se poate scriedespre etică decât ambiguu - ceea ce nu este acelaşi lucru cu a spune că eticasau raporturile etice sunt ambigui. Atâta timp cât filosofia sa încearcă să fie unmod de a trece de limitele enunţării, ea ridică pretenţia unui tip aparte deconstrucţie. În lucrarea Altfel decât a fi sau dincolo de esenţă gânditorul francezaduce o resemnificare a conceptelor Rostire şi Rostit.
96 J. Derrida, Scriitura şi diferenţa, p. 119.
97 E. Levinas, Dificila libertate, p. 24.
98 Brian Schroeder, "The Listening Eye: Nietzsche and Levinas", în Research in Phenomenology, Vol. 31, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2001, p. 199: "For Levinas, it is the meeting ground for the concrete face to face encounter between the seif and the Other, the moment when the ethical relationship is established".
54
