Cuvântul Rostire este utilizat pentru afirmarea a ceea ce este dincolosau altfel decât domeniul tematicului, al dezvăluirii99 fiinţei, adică al reducţiei:
„ceea ce rămâne dincolo de vorbire sau de limbajul scris este alteritateaceleilalte persoane, alteritate care nu poate fi configurată ca un conţinut alconştiinţei, dar devine un imperativ care mă obligă la responsabilitatea pentrualtul" 100. Termenul Rostire este o substituţie, o formă de a spune pentru
semnţficaţia etică. În schimb, tematizarea reduce, simplifică, abstractizează totaşa cum Fiinţa reduce multiplul, diferenţele.
Relaţia cu lucrurile, dominarea lor prin modul de a te situa deasupraconstă în a nu le aborda niciodată în individualitate. Violenţa refuză „oriceindividualitate, abordând-o ca element al calculului său şi ca un caz particular alunui concept" 101 •
Preocuparea lui Levinas este aceea de a atrage atenţia asupraexperienţei preconceptuale a întâlnirii cu celălalt. Avantajul Rostirii faţă deRostit poate fi înţeles prin capacitatea primului termen de a avea un sens eticseparat de ceea ce poate fi „prins" într-o temă. Cu alte cuvinte, Rostirea ca modde a fi al proximităţii celuilalt se află înainte de orice conţinut, normă,reprezentând un moment al privirii chipului semenului care îmi impune unraport de responsabilitate faţă de persoana sa; abia apoi apare Rostitul. De aicirezultă că trebuie să înţelegem limbajul ca având mai întâi un fundament etic102
înainte de a fi mijloc de comunicare. Levinas doreşte astfel să afirme că relaţiaeu-tu se află înainte de imperativul rostit. Semenul nu ni se impune printr-oregulă, ci prin infinitul său al cărui prim „indiciu" este chipul.
Există aşadar şi o „reducţie" a Rostitului la Rostire, în concordanţă cuproiectul levinasian de a ajunge la alteritatea etică, reducţie menită să arate că
relaţia cu celălalt depăşeşte cu mult relaţia lingvistică. Problema este aceea de
explica modul în care Rostitul poate exprima sensul Rostirii şi dacă într-aqevăr
poate face acest lucru. De asemenea, apare întrebarea dacă nu cumva un 99 M. Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, 2005, Bucureşti: Humanitas, pp. 431-432: ,,Limba este posibilitatea de a fi a Dasein-ului, o posibilitate prin care el devine manifest în a sa stare de des-coperire, pe calea unei explicitări ce pune în joc semnificaţii".
1 00 S. Critchley, R. Bemasconi (ed.), 2004, The Cambridge Companion to Levinas. New York: Cambridge University Press., p. 188: ,,This 'more' that remains beyond spoken or written language is the othemess of the other person, an othemess that cannot be configured as a content of consciousness but that issues an imperative that obliges me to as sume responsibility for the other' '.
1 01 E. Levinas, Liberte et commandement, p. 40: «La violence, qui semble etre l'application directe d'une force a un etre, refuse, en realite, a l'etre toute son individualite, en le saisissant comme element de son calcul, et comme cas particulier d'un concept».
102 Charles Guinon, The Cambridge Companion to Heidegger, 1993, New York: Cambridge University Press, p. 190: ,,A language that is prior to speech, one that is always already ethical, will be seen in its relation to propositional discourse, the language of linguistic practices and 'semantic glimmerings' ".
55
