Prin urmare, în eventualitatea admiterii cererii formulate în temeiul art. 906 alin. (4)C. proc. civ., creditorul obţine un folos patrimonial echivalent cu suma de bani acordată
cu titlu de penalităţi prin hotărârea judecătorească, considerent pentru care apreciemcă aceasta se timbrează cu o taxă judiciară stabilită potrivit art. 3 alin. (1) din ordonanţă
la valoarea pretinsă de creditor prin cerere[21•
111 Potrivit art. 906 alin. (7) C. proc. civ., acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1)-(4) aleaceluiaşi articol nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, încondiţiile art. 892 C. proc. civ. sau ale dreptului comun.
121 Pentru o opinie diferită, a se vedea V. BĂRBULESCU, Taxa de timbru datorată în cazul cererilor
întemeiate pe dispoziţiile art. 906 Cod procedură civilă, www.juridice.ro, 7 februarie 2019. Autorula arătat următoarele: ,,Pentru cea de-a doua ipoteză, şi anume introducerea acţiunii având dreptobiect stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi, facem următoarele aprecieri, opinând însensul stabilirii unei taxe judiciare de timbru tot în sumă de 20 lei: o astfel de cerere nu poate ficalificată, în primul rând, drept una de sine stătătoare, independentă de orice alt demers judiciaranterior, având un caracter de subsecvenţă faţă de introducerea, în prealabil, a cererii reglementatede art. 906 alin. (1)-(3) C. proc. civ. ( ... ) Această cerere reprezintă un demers judiciar «în materiaexecutării silite», întrucât nu poate fi introdusă decât în această etapă judiciară, fiind o acţiune specifică
materiei execuţionale, scopul direct al creditorului fiind acela de a trage la răspundere pecuniară pedebitorul culpabil şi de a obţine o justă şi rezonabilă despăgubire pentru imposibilitatea de punere înexecutare a titlului de care beneficiază, în lipsa oricărei vinovăţii proprii. ( ... ) Şi în privinţa acestei cereri,pentru raţionamentul deja expus în precedent, timbrajul ar trebui să fie în sumă de 20 lei, având învedere, pentru identitate de raţiune, inclusiv prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013 ( ... ). Evidentcă nu avem de-a face cu o singură acţiune, însă nici nu se poate face abstracţie de împrejurarea că
ambele acţiuni sunt introduse într-un unic scop (constrângerea debitorului la executarea obligaţieide a face sau a nu face) chiar dacă au «finalităţi diferite», «natura» ambelor cereri fiind evidentă,şi anume cereri «în materia executării silite»: prima urmăreşte constrângerea debitorului să îşiexecute obligaţia de a face sau a nu face, în cel mult 3 luni de zile, prin pronunţarea încheierii deaplicare a penalităţilor pe zi întârziere, cea de-a doua urmăreşte dezdăunarea creditorului cu sumadefinitivă, fixă, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a pasivităţii debitorului care, deşi obligat lapenalităţi pe zi întârziere, nu a înţeles să execute benevol obligaţia care cădea în sarcina sa. Ipotezanu are în vedere o nouă acţiune în justiţie, penalităţile fiind deja stabilite prin hotărâre anterioară
(încheierea de obligare la penalităţi pe zi întârziere); în acest caz, instanţa este chemată să realizeze



















226
Art. IO
TAXELE JUDICIARE D E TIMBRU
5.4. Cererea de recuzare şi cererea de înlocuire a executorului judecătorescArt. 653 C. proc. civ., având denumirea marginală „Recuzarea şi înlocuirea executoruluijudecătoresc", are următorul conţinut:
(1)
Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi numai în cazurile şi în condiţiile prevăzutela art. 42 şi următoarele.
(2)
Cererea de recuzare nu suspendă de drept executarea. Cu toate acestea, instanţade executare poate dispune, motivat, suspendarea executării până la soluţionarea cereriide recuzare, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Pentru a se dispunesuspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune în cuantum de 1.000
lei. În cazul în care valoarea creanţei prevăzute în titlul executoriu nu depăşeşte 1.000 lei,cauţiunea va fi de 10% din valoarea creanţei.
(3)
În caz de admitere a cererii de recuzare, încheierea va arăta în ce măsură acteleîndeplinite de executorul judecătoresc urmează să fie păstrate.
(4)
