Neglijenţa în serviciu
181
a intereselor legale ale acesteia"1 • De altfel, aceste considerente accentuează precaritatea raţionamentului juridic şi al soluţiei în această cauză; nu doar că urmări specifice infracţiunilor contra integrităţii corporale a persoanei sunt artificial tratate în cadrul celor privind serviciul, dar şi trauma fizică şi psihică majoră pe care o resimte o persoană supusă unei intervenţii chirurgicale este tratată ca un „disconfort".
Tendinţa persistă şi în jurisprudenţa mai recentă ( cauzele fiind probabil aceleaşi, respectiv impedimente procedurale la urmărirea infracţiunilor contra persoanei): chirurgul care mânuieşte greşit un electrocauter în timpul unei circumcizii şi produce persoanei vătămate arsuri care au necesitat pentru vindecare 55 de zile de îngrijiri medicale este urmărit şi judecat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, reţinându-se ca urmare tipică a acestei infracţiuni vătămarea corporali.
Am arătat3 că sub imperiul Codului penal anterior, care nu incrimina separat infracţiuni contra fătului, s-a recurs la infrac
ţiunea de neglijenţă în serviciu pentru fapte comise asupra femeii însărcinate, care au avut ca rezultat fie decesul, fie vătămarea corporală a copilului: ,,prin fapta inculpatului s-a cauzat o importantă
vătămare a intereselor legale ale minorului C.C., dar şi a părinţilor acestuia, aceste interese fiind dreptul la sănătate, dreptul la tratament şi îngrijiri medicale, dreptul la integritate fizică şi psihică, dreptul la viaţă, respectiv un prejudiciu de natură nepatrimonială
care constă în pierderea şansei de a beneficia de un tratament prompt şi specializat" 4•
Dacă în situaţii precum cele de mai sus poate fi identificată
măcar o preocupare a organelor judiciare de a urmări şi sancţiona, în ciuda unor impedimente procedurale sau de fond, anumite fapte apreciate de ele ca periculoase (procedeu nelegal, extrem de 1 Jud. Cluj, Secţia penală, sentinţa penală nr. 426/201 6, menţinută prin decizia nr. 146 1 /20 1 6 a C.A. Cluj, Secţia penală şi de minori, precitate.
2 C.A. Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizia nr. 910/2019, www.rolii.ro.
3 Supra, Capitolul II, Secţiunea 1 .
4 C.A. Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 9 1 7/2015, precitată.