202 Răspunderea penală a persoanei juridice în cazurile de ma/praxis
Analizând dispoziţiile din Legea sănătăţii care se referă, pe de o parte, la asistenţa medicală de urgenţă şi, pe de altă parte, la serviciile de ambulanţă, instanţa de fond ajunge la concluzia că „atât activitatea care a ocazionat comiterea infracţiunii, cât şi activitatea generală desfăşurată de inculpatul Serviciul Judeţean de Ambulanţă
B. pot fi exercitate şi de o persoană juridică de drept privat"1 •
Instanţa de apel reţine însă contrariul, anume că, serviciile de ambulanţă judeţene fiind unităţi sanitare de importanţă strategică, activitatea lor „este una de interes public, acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă, la toate nivelurile ei, fiind o datorie a statului, neputând avea un caracter comercial" 2• Aşa cum în mod întemeiat s-a observat3, soluţia din apel este greşită, întrucât nici caracterul de importanţă strategică şi nici caracterul necomercial al activităţii nu atrag monopolul statului asupra acestei activităţi; ele reprezintă doar cadrul în care statul este obligat să organizeze şi să
presteze această activitate; asistenţa medicală de urgenţă, inclusiv în componenta transportului, poate fi acordată, aşa cum am arătat, şi în regim privat.
Secţiunea a 3-a. Categorii de persoane fizice ale cărorfapte pot angaja răspunderea persoanei juridice
Codul nostru penal a adoptat în această privinţă sistemul extensiv, în care nu se condiţionează răspunderea persoanei juridice de o anume calitate a persoanei fizice: orice persoană, dacă
acţionează în realizarea obiectului de activitate, în numele sau în interesul persoanei juridice, poate comite o faptă de natură să
angajeze răspunderea penală a acesteia din unnă. Sub rezerva că
fapta trebuie să poată fi identificată ca una proprie a persoanei juridice ( condiţie pe care o voi analiza separat, în capitolul următor), în principiu, conduita oricărei persoane fizice care prestează
1 Ibidem.
2 C.A. Braşov, Secţia penală, decizia nr. 913/2017, www.rotii.ro.
3 R. Budăi, op. cit.


























