








Condiţiile generale privind răspunderea penală
203
nemijlocit îngrijiri de sănătate sau contribuie Ia activitatea de asistenţă medicală în serviciul persoanei juridice poate angaja răspunderea penală a acesteia din urmă.
Soluţia pentru care a optat legiuitorul nostru lărgeşte considerabil sfera faptelor şi a persoanelor care pot angaja răspunderea persoanei juridice, inclusiv în domeniul medical, prin comparaţie cu sistemele de drept în cadrul cărora numai fapta comisă de un organ sau un reprezentant al persoanei juridice o poate angaja penal. Spre exemplu, conform dreptului francez, în care s-a optat pentru această din urmă soluţie restrictivă, într-o decizie de speţă
se reţine că „nu orice dezorganizare din cadrul serviciului antrenează răspunderea penală a stabilimentului de sănătate. Decesul unui nou născut produs printr-o eroare de tratament comisă de o infirmieră, din cauza unei confuzii între două produse, confuzie provocată de organizarea greşită a dulapului farmaceutic, nu antrenează răspunderea penală a clinicii. Organele sau reprezentanţii acestui stabiliment nu au în fapt puterea de a veghea asupra modului în care sunt dispuse produsele farmaceutice, această
sarcină incumbă farmacistului. În afară de asta, clinica nu avea obligaţia de a organiza o supraveghere specială a nou-născutului, situaţia copilului nepunând probleme speciale"'.
Într-adevăr, o atare faptă nu este una a unui organ sau reprezentant al spitalului; analizând-o, însă, prin prisma art. 135 C.pen., vom constata că ea este comisă în realizarea obiectului de activitate al spitalului, astfel că, în cadrul sistemului nostru de drept, care nu reclamă alte cerinţe pentru ca o atare faptă să poată fi considerată
ca fiind comisă de persoana juridică, s-ar putea proceda la analiza celorlalte condiţii ale răspunderii persoanei juridice (privind cauzalitatea, vinovăţia etc.).
Aşadar, pot angaja răspunderea penală a persoanei juridice persoanele cu funcţii de conducere, deţinute individual sau în cadrul unui organ al persoanei juridice, salariaţi ai persoanei juridice, persoane care, cu orice titlu ( de exemplu, în baza unui contract de colaborare sau chiar în lipsa unui contract) efectuează servicii 1 J-B. Thierry, La responsabilite penale des etablissements de sante, AJ penal 20 1 2, p. 376 (www.dalloz.fr/documentation).





















