Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
4 7
de serviciu mă face să cred că din când în când trebuie să ne amintim că viaţa şi sănătatea sunt protejate penal separat de alte valori, cum ar fi cele protejate prin incriminările privind serviciul -
discuţie pe care o voi relua la finalul acestui titlu .
Pluralitatea de subiecţi pasivi caracterizează, în cazul ambelor infracţiuni, varianta agravată a acestora, prevăzută de art. 192
alin. (3) C.pen. şi, respectiv, de art. 196 alin. ( 4) C.pen. Nu întâlnim în mod obişnuit această agravantă, de cele mai multe ori se analizează actul medical prestat faţă de o anume persoană, subiect pasiv unic al faptei. Agravanta va fi aplicabilă atunci când discutăm despre disfuncţii ale aparaturii ce pot afecta mai multe persoane deodată, despre accidentele ce pot avea loc în spitale etc.
Cine poate avea calitatea de subiect pasiv? În majoritatea situaţiilor, persoana care are calitatea de pacient.
Există însă şi situaţii în care subiect pasiv al unei astfel de infracţiuni este o altă persoană decât aceea care a primit ori care ar fi trebuit să primească îngrijirile medicale: spre exemplu, un alt cadru medical, o persoană exterioară activităţii medicale (personalul administrativ al spitalului, vizitatori ai pacienţilor etc.).
Chiar dacă astfel de persoane nu sunt ele însele implicate în asistenţa medicală (nu suferă urmările pentru viaţa, sănătatea sau integritatea lor corporală cu ocazia primirii vreunor îngrijiri medicale), în măsura în care o culpă în exercitarea actului medical prestat faţă de alte persoane le prejudiciază, faptele ale căror victime sunt vor fi analizate tot în condiţiile acestei forme de răspundere profesionale.
Este cazul, spre exemplu, al prejudiciilor produse ca urmare a infecţiilor nosocomiale ori cele rezultând din folosirea unor dispozitive nesigure, a aparaturii medicale defecte etc.
§2. Începutul şi sfârşitul vieţii - semnificaţia pentruanaliza cauzelor de malpraxis
Momentul de la care se dobândeşte personalitatea juridică este, în principiu, acela al instalării vieţii extrauterine.
1 Infra, Capitolul VI.