48
Infracţiunile asociate ma/praxisului comise de persoana fizică
Primul semn al vieţii extrauterine este prima respiraţie extrauterină (pulmonară), fără ca aceasta să excludă, de la caz la caz, criterii complementare pentru stabilirea momentului de debut al vieţii, precum instalarea, alături de funcţia vitală a respiraţiei, a funcţiei circulaţiei ori criteriul declanşării procesului naşterii 1•
Anterior acestui moment, viaţa este protejată penal numai prin normele care incriminează faptele contra fătului. Prin urmare, nu este subiect pasiv al infracţiunilor de care ne ocupăm aici nici fătul, dar nici copilul care a decedat ori care a suferit o vătămare corporală ca urmare a unei agresiuni asupra fătului comisă în timpul sarcinii sau al naşterii; acesta din urmă este subiect pasiv al infrac
ţiunilor prevăzute la art. 202 C.pen. 2
Cât priveşte momentul final al vieţii, identificarea lui este o problemă cu semnificaţii moral-juridice care depăşeşte prezenta lucrare. Reţin aici doar că instalarea morţii cerebrale este identificată de literatura de specialitate ca fiind sfârşitul vieţii, şi, ca atare, al personalităţii juridice3•
Persoana este subiect pasiv al infracţiunilor în discuţie pe toată
durata vieţii, inclusiv în stadiile terminale ale acesteia şi chiar în timpul morţii clinice. Chestiunea are aici relevanţă sub mai multe aspecte:
Întâi, pentru că obligaţiile profesionale subzistă inclusiv faţă de persoana care se află în moarte clinică. Spre exemplu, a fost
· condamnat în primă instanţă medicul care nu a efectuat manevrele de reanimare asupra pacientului aflat în stop cardiac, reţinându-se că „nu are semnificaţie faptul că pacientul ar fi putut fi considerat mort după ce una sau mai multe funcţii vitale încetaseră, de vreme ce posibilitatea reanimării nu era exclusă"4
1 Conform criteriilor medico-legale sintetizate de V. Cioc/ei, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, ed. a 6-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 202 1 , p. 4-5.
2 Infra, Capitolul II, Secţiunea a 3-a, §3.
3 Conform sintezei prezentate de V. Cioc/ei, op. cit., p. 5-7.
4 Cass. Crim., 3 februarie 1993 (www.legifrance.gouv.fr); condamnarea a avut în vedere infracţiunea de omisiune de a acorda ajutor; ea nu a fost menţinută de instanţa de casaţie, dar casarea a intervenit pentru alte motive decât cele ţinând de existenţa obligaţiei de a aplica manevrele de reanimare.
