Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
73
b. Exemple de inacţiuni reţinute ca element material al
celor două infracţiuni
Constituie inacţiuni ce realizează elementul material al infrac
ţiunilor conduite precum neacordarea asistenţei medicale în timp util, lipsa de supraveghere a pacientului, omisiunea de a supune cazul unui medic specialist ori de a transfera pacientul la unitatea specializată, omisiunea de a obţine un consimţământ informat al pacientului, efectuarea incompletă a anamnezei etc.
S-a reţinut, spre exemplu, într-o speţă, că „elementul material constă în neacordarea unei asistenţe medicale efective, respectiv fapta omisivă de a nu dispune trimiterea la un spital de urgenţă a pacientei în vederea internării, precum şi fapta omisivă de a nu dispune de urgenţă efectuarea examenului paraclinic" 1 •
În altă cauză a fost condamnat chirurgul care „a lăsat pacienta să plece prematur din clinică ( .. . ) şi a omis să ia la cunoştinţă de rezultatul consultului reumatologic şi de examenul prescris de reumatolog ( ... ), nu a verificat cauza durerilor foarte puternice ale pacientei şi a externat-o fără a întocmi analizele de sânge, deşi riscul de infecţie era unul important, ţinând de natura intervenţiei chirurgicale şi amplificat de obezitatea pacientei" 2 •
Nu sunt puţine situaţiile în care malpraxisul constă în întocmirea necorespunzătoare, prin omisiune, a documentaţiei medicale (în acele cazuri în care o serie de acte medicale ori medico-farmaceutice se succed, sunt interdependente).
Spre exemplu, a fost condamnat medicul endocrinolog care, având în îngrijire curentă o pacientă suferind de obezitate şi diabet, a dispus, faţă de simptomele pacientei de la un anumit moment, efectuarea unor investigaţii (analize de laborator), dar a omis să
impună efectuarea lor cu caracter urgent (instanţele reţinând că ar fi complinit această omisiune fie şi simpla înscriere pe biletul de trimitere a menţiunii privind urgenţa), a omis să verifice în 1 JCP de la Jud. sectorului 1 Bucureşti, încheiere din I februarie 201 6, nepublicată (admiţând plângerea împotriva unei soluţii de clasare, dispune începerea judecăţii pentru fapta astfel descrisă).