nedormiţi sunt mai puţin rezistenţi pe parcursul zilei. Lipsa desomn îi face să fie mai neatenti si mai lipsiti de răbdare. între
, ,
,
părinţi se pot naşte diverse disensiuni care, la rândul lor, potdeveni una dintre cauzele tulburărilor de somn ale copilului. Înfinal, toată lumea se învârte în acest cerc.
Abordarea problemelor de somn se face de fapt în funcţie decele două jumătăţi ale primului an de viaţă. În timp ce în primeleşase luni bebeluşii au nevoie, pentru a putea adormi, de găsireaechilibrului şi de reglarea empatică cu ajutorul mamei, lucrurilese schimbă în a doua jumătate de an. De acum încolo, copiii trebuie să înveţe să-şi ia în stăpânire propriile funcţii fiziologice.
În acest moment, sarcina lor de dezvoltare constă în obţinereacontrolului autonom asupra mâncatului, defecatului şi somnului.
Desigur că acesta este un drum lung şi că lucrurile nu se întâmplă
de pe azi pe mâine.
Problemele de somn şi soluţiile la ele pot servi ca model îngestionarea diferită a strategiilor materne şi a celor paterne.
Nou-născuţii şi bebeluşii mici sunt capabili doar într-o măsură
limitată să se liniştească singuri în primele luni. Părinţii, respectiv mamele, trebuie să facă eforturi serioase pentru a dezvoltatehnici speciale de adormire. Fredonarea unui cântecel, căratulîn braţe, legănatul, plimbatul prin casă, alăptatul, introducereasuzetei în gură, scoaterea suzetei din gură - variantele existenteşi ordinea lor sunt foarte diverse.
Mai există ceva important în această fază, un lucru pe caremamele îl învaţă repede - şi anume să aştepte până ce bebeluşula adormit cu adevărat şi adânc. De multe ori, acest lucru se poaterecunoaşte după moleşeala mâinilor. Un bebeluş lăsat prea iutesingur sau aşezat prea repede din braţe în pătuţ se va trezi imediat din nou.
Nou-născuţii şi bebeluşii mici sunt şi noaptea dependenţide mamele lor, mai exact de somnul lor uşor şi de auzul lor
