Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERă
toţi cei implicaţi se simt bine în această chestiune - inclusivtatăl -, iar copilul se dezvoltă fără probleme, nu există niciunmotiv pentru care părinţii să se orienteze după nişte reguli saualtele. Dar, dacă faza de început a alăptatului a fost ceva maigrea, dacă mama şi copilul au fost separaţi sau au trecut printr-oetapă mai stresantă, atunci este posibil ca cei doi să mai aibă
nevoie să recupereze ceva din acea perioadă. Iar de acest lucrutrebuie ţinut cont.
Alăptatul nu ar trebui să intre în conflict cu alimentaţia adecvată vârstei şi nici să blocheze progresul dezvoltării. Dacă copilul mănâncă fără probleme şi mai cere doar ca desert puţin laptede la mamă, nu există în acest caz niciun motiv de îngrijorare.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ritualului de culcare. Nualăptatul prelungit este în sine problematic, ci eventuala lipsă dealternativă şi dependenţa copilului de el.
Cu alte cuvinte, avem cu adevărat o problemă dacă, spresfârşitul primului an de viaţă, copilul nu se poate sătura, nupoate adormi sau nu se poate linişti în alt fel decât sugând lapieptul mamei. Sânul matern, în rolul lui iniţial de panaceu universal, de soluţie pentru „orice" - foame, sete, frustrare, nevoiede afecţiune, singurătate, oboseală, plictis şi durere -, trebuie să
facă loc, în conformitate cu etapa de dezvoltare, unui nou procesde diferenţiere.
Dacă în primele şase luni alăptatul are pentru bebeluş doaravantaje, în următoarea perioadă pot apărea şi unele dezavantaje. Dacă prima parte. înseamnă apropiere, dragoste şi îngrijire, reversul potenţial emergent se numeşte lipsă de autonomie,dependenţă şi menţinerea asimetriei familiale.
Taţii care se simt tot mai mult iritaţi de o asemenea dependenţă a bebeluşului de mama lor ar trebui să ia în serios acest sentiment. Este foarte probabil ca şi bebeluşul lor să simtă, parţial,ceva foarte asemănător_
