Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
fin. Mamele bebeluşilor mici îşi dezvoltă un „auz de iepure".
Acest lucru este esenţial, pentru că, deocamdată, cei mici nu-şipot menţine pentru un timp mai lung glicemia la un nivelsuficient şi constant. O dată la câteva ore au nevoie de puţină
hrană. Când nivelul glicemiei scade, devin neliniştiţi, se trezescşi plâng.
Între a şasea şi a şaptea lună de viaţă, lucrurile se schimbă.
În această perioadă, mulţi bebeluşi îşi lungesc singuri intervalelenocturne de somn. Pot sta tot mai mult fără mâncare. Sau maibine spus, ,,ar putea".
Pentru că unii bebeluşi se trezesc în continuare. În mod paradoxal, o fac chiar mai des decât înainte! Iar ritualul de culcaredevine şi el tot mai obositor şi se lungeşte tot mai mult. Deci cese întâmplă?
La vârsta de şase-şapte luni se modifică nu doar stabilitateaglicemiei nocturne, ci şi multe alte competenţe ale bebeluşului.
Iar acest lucru este valabil şi în privinţa somnului. Abilităţilelegate de somn se cer şi ele exersate. Primul pas în această
direcţie îl constituie deprinderea autonomă a ritualului de adormire. Cine poate să adoarmă singur poate de cele mai multe orisă doarmă neîntrerupt. Şi noi, adulţii, ne trezim de mai multe oripe noapte şi adormim imediat la loc. Doar că nu ne amintim. Adormi toată noaptea nu înseamnă altceva decât că adormim petimpul nopţii de mai multe ori şi că, astfel, legăm între ele maimulte faze de somn.
Taţii îşi pot aduce contribuţia într-un mod excelent, atât laprocesul de adormire, cât şi la cel de somn neîntrerupt. În unelecazuri, ei reprezintă de-a dreptul remediul magic.
în ceea ce priveşte adormirea, bebeluşii trebuie, înainte detoate, să înveţe cel mai important lucru - şi anume să-şi dezvoltepropria lor tehnică de adormire. Una dintre cel mai des întâlnite neînţelegeri legate de această temă este faptul că părinţii
