Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
şi cu copilul jucându-se? Trebuia deci să ne gândim la un scenariu aparte. Indicaţia regizorală a sunat în felul următor: în
timpul înregistrării, mama va fi prezentă, dar nu va comunica
cu Leila. Se va aşeza într-un colţ, unde va fi „ocupată" cu o carte
din care se va preface că citeşte. Nu-i va acorda nicio atenţie
fetiţei, nici măcar nu se va uita spre ea. În acest fel, mama putea
fi prezentă şi aparent disponibilă - sau poate că nu.
Totul a decurs perfect. Mama „citea" foarte convinsă
dintr-o carte cu poze. Nu a avut loc nicio dramă de despărţire.
Abia puse lucrurile în scenă, bineînţeles că Leila s-a târât imediat de-a buşilea la mama ei. După câteva încercări de a-i atrage
atenţia, în cele din urmă a renunţat şi s-a îndreptat uşor către
tată, care încerca s-o ademenească. De fapt, şi-a întors doar
pe jumătate capul spre el. ,;vino să ne jucăm cu paharele!",
i-a spus el. Nu, nu i se părea deloc interesant. În sfârşit, s-a
aşezat exact la jumătatea distanţei dintre părinţi. Ca divizată
în două, stătea cu tot corpul îndreptat către mamă, iar capul
şi privirea îi erau întoarse spre tată. Acesta luase între timp o
nouă jucărie, o maşinuţă. ,,Da, poate nu e chiar aşa de neinteresant", păru Leila să gândească scurt, dar se întoarse repede
şi încerca acum să se caţăre pe o masă. Tata o luă de acolo şi
o duse înapoi la maşinuţă. Leila luă maşinuţa în mână, o lăsă
aproape instantaneu să cadă înapoi şi se îndreptă iar spre
