ea căuta să facă cu tatăl ei ceea ce văzuse că face mama: să se uite
la o carte. Am putea spune că voia să „discute", aşa cum putea ea,
cu tata despre mama.
În orice caz, pentru Leila şi tatăl ei, această scurtă scenă a
reprezentat începutul unei mari iubiri. Tatălui i-a fost foarte
rapid clar cu ce reuşise să-i câştige inima. Chiar dacă nu imediat,
în final el dăduse curs planurilor ei. Povestea cu cartea a fost
ideea Leilei. A fost iniţiativa ei.
După câteva repetări ale aceleiaşi scene, cu uşoare extinderi
progresive ale ei, familia şi-a reluat în cele din urmă cursul.
(Pentru această perioadă de trecere, mama s-a echipat cu suficiente cărţi şi de mai bună calitate.)
O mică sugestie pentru părinţii ai căror copii se despart
atât de greu de mamă: pentru copil poate fi o diferenţă uriaşă
dacă el este cel care se îndepărtează (cu tata) de mamă sau
invers. A părăsi sau a fi părăsit nu este acelaşi lucru.
Tata îl poate întreba pe copil: ,;vrei să vii cu mine?"
Am descris în detaliu ceea ce a făcut Leila şi felul în care ea
s-a aşezat, pentru că, de multe ori, acest lucru nu este deloc
întâmplător. Unde şi cum se poziţionează un copil mic reprezintă o mică decizie proprie, care arată ce loc consideră el că i
se potriveşte.
