Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERD
Părinţii lui Lukas sunt în primul rând părinţi. Ei nu au reuşit încă să găsească un echilibru perfect între propria lor relaţie ca pereche şi rolul de părinţi. Fiecare dintre ei îşi continuă neschimbat dialogul lui propriu cu copilul. Lucrurile sunt tot la fel ca la început, ca în perioada de bebeluş. Dar două dialoguri purtate în paralel nu conduc la o triadă. Pentru copil, este ca şi cum ar juca tenis cu ambii părinţi deodată, dar cu două mingi, pentru că fiecare dintre ei are propria lui minge.
Modul de trei nu înseamnă doar a fi în trei, ci înseamnă a fi în trei în echilibru. Pentru aceasta este nevoie de o armonizare temporală
şi de o modificare în distribuţia atenţiei. Dacă ne gândim la regulile obişnuite de joc între adulţi, ne simţim bine într-un cerc social când atenţia generală este distribuită în mod egal între participanţi.
Fiecare poate vorbi, fiecăruia i se acordă atenţie, fiecare are timpul alocat lui. Totodată, fiecare poate fi atât privitor, cât şi ascultător sau observator. Mingea aterizează când într-o parte, când în alta.
Nimeni nu este lăsat pe dinafară şi nimeni nu este şeful.
Comutarea din modul de doi în cel de trei ne poate provoca uneori şi nouă, adulţilor, o confuzie de moment. Dacă la o petrecere două persoane stau de vorbă şi apare o a treia, fiecare din ele trebuie să ia imediat mai multe decizii. Ultima persoană venită
trebuie să hotărască dacă le întrerupe pe primele două. Poate că le deranjează? Oare care ar fi momentul potrivit? I se va transmite un semnal? Ar trebui oare să se retragă? La rândul lor, şi primele două persoane trebuie să se decidă ce vor să facă. Vor să-şi continue dialogul? Dar oare îşi doresc ele acelaşi lucru? Sau sunt de păreri diferite în această privinţă?
Cel mai simplu este când una dintre primele două i se adresează ultimului venit şi îi arată astfel că este bine-venit. Copiii mici fac exact acest lucru. O fac spontan şi într-un mod foarte înduioşător. Tata este întotdeauna bine-venit! De exemplu, dacă
