p·
@ p
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
Cu ajutorul mamei care s-a retras în mod intenţionat, Leila a avut posibilitatea să-şi găsească locul potrivit. S-a aşezat exact la mijlocul distanţei dintre cei doi părinţi, când ar fi putut să
rămână doar lângă mamă.
Copiii aflaţi în această etapă de dezvoltare caută cu multă
însufleţire să creeze o stare de echilibru şi de echitate între ei şi părinţii lor. Observându-i cum se comportă în prezenţa ambilor părinţi, deseori sunt frapante soluţiile pe care ei le găsesc.
Scopul pe care-l urmăresc pare să fie acela de a rămâne în relaţie cu ambii părinţi, în acelaşi timp. Aşa cum, de exemplu, Leila s-a aşezat între cei doi (pe lângă asta, mai stătea şi puţin întoarsă, adică orientată cumva simultan spre ambii), alţii se poziţionează
în colţul unui triunghi simetric, cu laturile aproape egale. Ca şi cum nimeni nu ar trebui să fie dezavantajat. Dacă micul copil stă pe genunchii unuia dintre părinţi, celuilalt îi aruncă o privire cochetă. Dacă îşi ţine mâna pe piciorul unuia, celălalt primeşte un zâmbet fermecător sau o jucărie aruncată spre el. Leila a mers şi mai departe: dacă mama avea o carte, atunci trebuia să aibă şi tata una!
Ca în atâtea alte situaţii în care sunt implicaţi copiii mici, efortul lor de a-i aduce împreună pe părinţi este expresia la exterior a ceea ce se petrece în interiorul lor. Pentru că încă nu pot să vorbească, ei se exprimă prin acţiuni.
La această vârstă, ei încearcă să arate că vor să fie în relaţie cu tata şi cu.mama simultan. Sunt în căutarea unui echilibru între părinţi şi propria lor poziţie.
Copiii mici nu pot echilibra singuri balanţa de forţe a părin
ţilor. Pentru asta, este nevoie de părinţii înşişi. Dacă privim mai îndeaproape felul în care părinţii Leilei au contribuit la această
situaţie, vedem că ea este o operă de colaborare între ei doi. Mama a trebuit să se retragă, iar tata, să-şi găsească propriile lui soluţii în privinţa Leilei.
