DOI CU DOI NU FAC TREI
Lukas are un an şi jumătate şi se joacă cu mingea cu părinţii lui. De trei ori este aruncată mingea încolo şi-ncoace între Lukas şi tată. Apoi Lukas schimbă spontan jocul şi aruncă
mingea în direcţia mamei. Şi cu ea face de două ori schimb de mingi. Lukas se decide din nou pentru tată. Din păcate, aruncă pe lângă. Tatăl se ridică, ia mingea şi o aruncă înapoi către Lukas. Lukas o rostogoleşte către mamă, iar mama i-o trimite înapoi.
Este un joc amuzant. Totuşi cu siguranţă că Lukas a remarcat ceva. Nu a existat niciun singur schimb de mingi între părinţi. Nici măcar o singură dată tata nu a aruncat mingea înspre mamă sau mama înspre tată.
Lukas depune mult efort în acest joc. Nu doar pentru că
primeşte de două ori mai multe mingi decât ceilalţi doi. Dar pare să fie singurul care creează un echilibru şi care încearcă să fie echitabil cu mingile. Cu toate acestea, jocul cu mingea îi face plăcere.
Nu tot astfel stau lucrurile şi în privinţa mâncatului. Este foarte posibil ca problemele pe care Lukas le are cu mâncarea să aibă o oarecare legătură cu asta. Când mama tocmai îl ajută să bea, tata îi aşază ceva în farfurie. Când tata vorbeşte cu Lukas, mama îi oferă o lingură de supă. În timp ce marna îl curăţă pe obraz, tata îi îndreaptă scaunul. Ca în jocul cu mingea, părinţii vorbesc numai cu Lukas. Între ei, cei doi părinţi nu schimbă aproape niciun cuvânt.
Ce se întâmplă? Aşa cum şi dumneavoastră vă trec acum prin minte tot felul de explicaţii posibile şi de fantezii, tot astfel gândeşte şi Lukas. Au părinţii o problemă între ei? Ar putea fi şi asta, dar nu neapărat. Poate că aceşti părinţi funcţionează în continuare în modul de doi, mod ce trebuia de mult depăşit; deci poate că nu au "comutat" încă la modul de trei.
