jucăriile prin încăpere şi prin tot coridorul.
În tot acest timp, mama lui povesteşte despre faptul că a
fost lăsată de una singură, despre sentimentul de izolare şi
despre faptul că tatăl lui Jonny a părăsit ţara. Pare să se afle
sub o presiune foarte mare şi aproape că îţi lasă senzaţia că
este hăituită. Comportamentul bizar al lui Jonny i se parefiresc şi chiar tipic. Nici nu-l bagă în seamă. Pentru mine,situaţia devine tot mai haotică. Mă simt puţin depăşită de faptul că vorbim despre poveşti atât de apăsătoare şi că mă aflu,în acelaşi timp, lângă un copil cu un comportament care sareîn ochi într-un mod atât de dramatic.
Noroc că la discuţie participă şi o asistentă medicală. Profitde prima ocazie pentru a mă concentra exclusiv asupra luiJonny. La fel ca în cazul celorlalţi, nici pe mine nu m-a învrednicit deocamdată cu vreo privire. Cum aş putea intra oare cuel în contact?
Mi-am amintit de una dintre şedinţele mele de supervizarecu medicul psihiatru pentru copii RudolfEkstein. Pentru el, celmai important lucru era „însoţirea" copilului - acel ,join" dinengleză. Povestea care îmi vine în minte este cea a unui copilşcolar de vârstă mică, care s-a ascuns plin de tristeţe sub patullui. Pentru a putea intra cumva în dialog cu acest copil, Eksteins-a înghesuit şi el sub pat. ,,Ce cauţi aici?", l-a întrebat pe copil.
„Să fug!", i-a răspuns acesta. La care Ekstein i-a dat următoareareplică: ,,Mă iei şi pe mine cu tine?"
Deci cum ar putea fi Jonny „însoţit"? Pun mâna pe primamaşinuţă şi mă iau după el, în cursa lui fără oprire prin încăpere. Fac şi eu ce face şi el. Nu mă uit la el şi nici nu-i adresez vreun cuvânt. Doar îmi acordez la el mişcările şi sunetelepe care le fac. După un timp, rămâne pe loc şi-mi aruncă oprivire întrebătoare dintr-o parte. Apoi începe să alerge dinnou, dar începe să-şi mişte tot mai mult jucăriile în direcţiamea. După câteva secvenţe scurte de joc, mă priveşte directîn faţă ... şi-mi zâmbeşte.
Deci autist nu este, îmi spun eu.
Pentru a-i proteja pe ceilalţi pacienţi, mutăm discuţia cumama şi copilul în grădina cea întinsă a clinicii. Între timp,Jonny se joacă cu o singură jucărie mobilă. Aleargă pe cărările grădinii, dar, în mod surprinzător, rămâne tot timpul înpreajma noastră. La câteva secunde după ce mama lui tocmai
