Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
PĂSTRAREA REGULILOR SPECIALE
Dacă privim ghidarea copilului de către tată pe drumul spre autonomie ca fiind una dintre primele sarcini importante ale tatălui, atunci putem considera primele şase luni ca pe o prefaţă laaceastă atribuţie. Această etapă introductivă influenţează ceea cese întâmplă mai târziu. Însă ea are anumite consecinţe şi cândeste extinsă la nesfârşit.
De multe ori, planul iniţial este plin de bune intenţii, dar aparalte lucruri pe parcurs. ,,în privinţa copilului, am învăţat într-unmod amarnic să nu mă mai amestec în treburile soţiei mele",relata odată tatăl unei fetiţe în vârstă de 14 luni, care suferea detulburări de alimentaţie. Într-un mod foarte concis, el a reuşitsă rezume în câteva cuvinte dificultăţile întâmpinate de un tată
pentru care succesiunea lucrurilor a fost cu totul dată peste cap.
Când, imediat după naştere, a încercat, plin de veselie şi foartemotivat, să fie un tată activ, a constatat că îi stă partenerei saleîn drum. Angajamentul lui excesiv a iritat diada. Iar acum, cândar fi trebuit de mult timp să-şi joace rolul de salvator al celor doi,s-a retras cu totul.
Păstrarea neschimbată a regulilor speciale din prima jumătatede an şi dincolo de această perioadă are efecte asupra tuturormembrilor familiei.
Taţii care acceptă în continuare raportul asimetric de forţeîntre ei şi partenera lor ca pe un „dat al sorţii" nu-i fac niciunbine nici partenerei lor, nici copilului (şi nici lor înşişi). Ceeace era adecvat pentru prima jumătate de an devine tot mai inadecvat odată cu trecerea timpului. Situaţia nu mai e pe măsurabebeluşului, aşa cum şi hainele îi rămân mici când creşte. Întimp ce părinţii pot trăi ocazional chiar o stare de armonie iluzorie între ei doi, copilul se va confrunta tot mai mult cu unele
