Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
internată într-o clinică din cauza unei depresii date de epuizare.
Într-un mod cu totul neplanificat, soţul ei a trebuit să-şi ia liberde la serviciu şi să se îngrijească singur de bebeluş acasă.
„Credeam că soţia mea trebuie să se obişnuiască cu faptul că
eu nu sunt acolo. Doar voi lucra şi în viitor toată ziua!"
Unii părinţii îşi aplică deci şi singuri, lor înşişi, acest principiu dezastruos al lui „trebuie să ne obişnuim din timp cu ceva". Eleste la fel de eronat ca normele educaţionale de pe vremuri: ,,Nupurta copilul în braţe prea mult, că se învaţă aşa!", ,,Lasă copilulsă plângă, că altfel se obişnuieşte să fie consolat!".
Să încercăm să ne obişnuim cu ceva neplăcut, eventual chiarîntr-un moment nepotrivit, conduce doar rareori la efectul dorit.
Nu ne ajută cu nimic să ne îmbrăcăm vara cu haine groase, doarca să ne pregătim pentru iarna ce va veni. Nici nu rămânem ocazional acasă doar pentru a-i obişnui pe colegi, în caz că ne vomîmbolnăvi cândva. În afară de o agravare a situaţiei, nu ne putemaştepta aici la nimic pozitiv.
Şi părinţii care şi-au planificat o relaţie parentală egalitară
sunt puşi, din când în când, în faţa unor probleme date de raportul inegal de forţe al primelor luni.
O mamă care venise pentru consiliere m-a întrebat odată dacă
ar trebui poate să renunţe la alăptarea celui de-al doilea copil,tocmai pentru ca ea şi tatăl să se bucure de exact aceleaşi condiţii.
Nu voia să fie „figura principală de ataşament", aşa cum se întâmplase în cazul primului ei născut, pe careîl alăptase. Ea şi partenerul ei erau de acord în această privinţă.
Ceea ce pentru mamele care vor să alăpteze poate părea deneînţeles, pentru alţi părinţi poate fi o temă de dezbatere. Această
mamă povestea cum, la primul copil, ea şi soţul ei au trăit situaţiaîn care tata era la început responsabil doar de schimbatul scutecelor şi de munca din planul secund, în timp ce mama era responsabilă pentru alăptat, un lucru atât de plăcut. Deşi ambii părinţi
