din perioada ei se transformă în obstacolele puse tatălui în perioada lui. Iar cel care are de suferit este, în ambele cazuri, copilul.
A înţelege principiul de bază nu este în sine un lucru complicat. Într-o perioadă în care mama este foarte sensibilă şi vulnerabilă, ca un bebeluş, ea însăşi are o serie de experienţe concrete înrelaţia cu partenerul. Dacă el a avut faţă de ea un comportamentempatic, protector şi grijuliu, atunci ea îi va putea lăsa mai târziu copilul pe mână. În adevăratul sens al cuvântului, ea a trăitempatia lui.
Dimpotrivă, cum ar putea oare o mamă să-şi încredinţezecopilul unui partener din partea căruia a simţit în perioada ei devulnerabilitate prea puţină identificare afectivă şi consideraţie,ba poate chiar concurenţă, desconsiderare, nerăbdare sau critică?
În munca mea cu crizele din familie şi cu mamele depresive,nu rareori am auzit fraze precum: ,,Să faci copii e un lucru absolut firesc!"; ,,Şi cu un bebeluş poţi duce o viaţă normală!"; ,,Mamamea a crescut trei copii şi, pe lângă asta, a mai şi lucrat!"; sau
„Poţi să ai un bebeluş şi totuşi să fii în stare să pui seara o farfuriede supă pe masă!"
Indiferent de modul în care un tată s-a comportat sau secomportă faţă de bebeluş, mama a avut între timp ocazia să-şicunoască mai bine partenerul. Dacă experienţele ei cu el au fostmai degrabă negative, instinctiv ea va dori să-l protejeze pe copilde el când perioada tatălui se apropie. Preventiv, îi va ţine uşaînchisă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, nu este nevoie de odecizie conştientă. O mamă care în interiorul ei se simte îngrijorată îi va transmite inevitabil bebeluşului îngrijorarea ei. Iar pentru un bebeluş, o privire neliniştită din partea mamei este uneorisuficientă pentru a declanşa fenomenul numit „Pur şi simplu, copilul nu vrea să stea singur cu tatăl lui".
Nu este foarte greu de înţeles că bebeluşul suferă în acest cazde două ori mai mult. În primul rând, o vede pe mama lui că este
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
tristă. În al doilea rând, exact când ajutorul din partea tatălui arfi atât de bine-venit, calea spre el este blocată.