Multe crize acute din familie se trag din neglijarea caracteruluispecial al primelor şase luni. Ascultându-i pe părinţi cum descriuretrospectiv această perioadă, adesea se lămureşte toată dilema.
„Pentru mine s-a schimbat întreaga lume, iar soţul meu nua renunţat nici măcar o singură dată la ieşirile lui cu băieţii", arezumat în câteva cuvinte, cu multă amărăciune, o mamă. O altaspunea: ,,Soţul meu şi-a văzut în continuare de viaţa lui, ca şi cumnimic nu s-ar fi întâmplat!".
Pentru mame, a sări peste această etapă specială nu reprezintă
doar un gest ofensator la nivel personal. Mult mai profunde suntîndoielile şi sentimentele pe care ele le trăiesc legat de propriullor rol de mamă. Un ghimpe străpunge acum diada: ,,Dacă n-ar fibebeluşul, şi eu aş putea să-mi continui viaţa ca şi cum nimic nu s-arfi întâmplat". A resimţi prezenţa bebeluşului - chiar şi doar câtevasecunde - ca pe o povară şi un obstacol şi a dori în acelaşi timp să-lprotejeze pe bebeluş de aceste sentimente le aruncă pe mame în nişteconflicte interioare mult mai profunde decât bănuiesc taţii.
Şi, de fapt, adesea ei nu-şi doresc nimic mai mult - dar, dinpăcate, prea devreme - decât instalarea normalităţii şi a unuicotidian familiar ( cel puţin aşa cum şi le-au imaginat ei).
DORINTA- DE A IMPUNE PREMATUR MODELUL
FAMILIAL PLANIFICAT
Nu doar taţii pot ignora respectarea regulilor speciale de joc dinperioada „diadei". Şi mamele se pot pune singure sub presiune.
Aşteptarea faţă de propria persoană de a avea imediat sub control
