Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
o maşină fără frâne. Copiii mai mici de trei ani culeg, într-adevăr, cu multă atenţie informaţii legate de dorinţele şi interdicţiilepărinteşti. Dar nu se pot orienta după ele decât atunci când elenu intră în coliziune cu propriile lor nevoi.
În principiu, rolul tatălui de autoritate educaţională nu este însine ceva greşit. Dar a stabili reguli şi a-i cere copilului să le respecte este ceva ce se poate face când el este capabil să pună întrebări, să răspundă şi, eventual, să discute pe marginea lor. Toateacestea vor fi posibile abia în câţiva ani, în perioada şcolii.
Apogeul acestui rol patern, de autoritate în creşterea copilului,este cu adevărat atins în perioada pubertăţii. Adolescenţii profită
din plin de el când li se cere să respecte reguli, li se impun limiteclare şi sunt confruntaţi cu ele. Mulţi taţi îşi amintesc foarte binecum, şi lor, acest lucru le-a conferit sprijin şi orientare în proprialor adolescenţă.
Dar deja anticipăm unele lucruri de mai târziu, care depăşescînsă categoria de vârstă tratată în această lucrare.
IGNORAREA CARACTERULUI SPECIAL
AL PRIMELOR SASE LUNI
În decursul_ primilor trei ani, pentru taţi există nenumărate ocazii în care pot aplica într-un moment nepotrivit ceva ce în principiu ar fi corect. Dacă analizăm planul în etape de până în acestmoment, cu diversele sale centre de greutate şi strategii, acesteasunt legate între ele în mod direct. Una constituie fundamentulpentru cealaltă. Nu trebuie atunci să ne mire că ignorarea caracterului special al primelor şase luni atrage după sine o serie derepercusiuni care se revarsă în cascadă. Obstacolele puse mamei
