bebeluşul şi menajul casnic, de a rezolva ca pe vremuri treburile
organizatorice şi, eventual, chestiunile profesionale poate conduce la un eşec profund. Dacă ţinem cont de faptul că un bebeluş
se simte exact ca mama în perioada în care formează împreună cu
ea o diadă, nu este de niciun folos dacă mama îşi creează singură
o tensiune lăuntrică. În această perioadă, mama ar trebui să fie
cel puţin la fel de afectuoasă şi de înţelegătoare faţă de ea însăşi
precum este faţă de bebeluş. Lucrurile nu trebuie să fie acum perfecte. Tot ceea ce produce plăcere este bine-venit, tot ceea ce pare
istovitor, nu. Bebeluşului îi este sincer indiferent dacă locuinţa
străluceşte sau nu de curăţenie.
În special pentru părinţii familiilor monoparentale, această
perioadă este deosebit de grea. Adesea se poate auzi din partea
lor: ,,Şi mai târziu va trebui să mă descurc tot singur/singură".
Partea cu mai târziu este perfect adevărată. Dar în momentul de
faţă sunt valabile alte reguli. A fi deschis către luxul sprijinului
oferit din exterior constituie cea mai bună premisă pentru a putea
reuşi cu adevărat singur(ă) mai târziu.
Rătăcirile pot avea loc şi în doi. Într-adevăr, situaţia în care
taţii şi mamele sunt de. acord asupra modelului de familie preferat
şi planificat poate constitui un avantaj. Dar a căuta să porneşti
şi să pui în practică lucrurile încă din primele şase luni, exact în
forma în care ele au fost planificate, este o manevră care se poate
răzbuna. În mod interesant, acest lucru se aplică atât modelului
tradiţional de familie - tata lucrează, mama stă acasă -, cât şi
modelului parental egalitar, în care sarcinile sunt împărţite pe
din două.
Mamele care au ales modelul tradiţional de familie se pot trezi
rapid în faţa aceleiaşi dileme ca părinţii familiilor monoparentale.
„Dar amândoi am planificat aşa! Copilul şi menajul cad în sarcina
mea, dacă eu stau acasă şi soţul meu lucrează - nu aşa trebuie să
stea lucrurile?" Mama care a pus această întrebare tocmai fusese
