Mai departe, bebeluşii pot fi chiar întrebaţi: ,,Recunoşti unlucru pe care l-ai mai văzut?". Dacă pentru un timp i se ascundeprivirii bebeluşului un lucru care îi este foarte familiar (şi pe care,eventual, nici nu l-a mai băgat în seamă) şi apoi îi este arătatdin nou, se poate remarca o diferenţă în privirea lor. Se uită dinnou la el pentru o perioadă mai lungă. De aici se poate vedeaimportanţa înregistrărilor video ale acestor scene pentru cercetarea neonatologică. Dacă intervalul de timp este cel care facediferenţa, ca în cazul de faţă, atunci acea succesiune de gesturitrebuie să poată fi oprită, măsurată şi comparată.
Bebeluşii pot fi descusuţi în acest fel nu doar într-un cadruştiinţific, dar şi în viaţa normală. Eu însămi mă folosesc de elcând nu stîu dacă unui bebelus hrănit cu biberonul îi este sau nu
'
'
foame (iar prin preajmă nu se află niciun aparţinător care mi-arputea spune când a mâncat ultima oară bebeluşul). Îi arăt sticla.
Dacă este înfometat şi este vorba de un bebeluş hrănit cu biberonul, atunci sticla devine foarte interesantă, cel puţin pentrumoment. Iar ceea ce este interesant este privit. Un bebeluş căruiaîi este cu adevărat foame nu lasă sub nicio formă sticla din priviri. ,,Da! Exact de asta am nevoie!", pare el să spună. Dimpotrivă,pentru un bebeluş sătul nu există nimic mai plictisitor decât oastfel de sticlă. A văzut-o zilnic de nenumărate ori şi în momentulde faţă i se pare cu totul inutilă. Urmează un căscat. Unii bebeluşinu doar că-şi lasă privirea total plictisită să le alunece peste sticlă, dar par să-şi dorească în mod activ să ignore lucrurile neinteresante. Se uită peste tot în jurul sticlei, dar în niciun caz lasticla din faţa nasului! Privirea lor aproape că s-ar putea traduceprintr-un: ,,Te rog, ia chestia asta de-aici!". A crede că săraculbebeluş neajutorat nu vede sticla din faţa ochilor înseamnă a-isubaprecia capacităţile.
Cu ajutorul principiului duratei privirii, bebeluşii au fostchestionaţi şi cu privire la cunoştinţele lor despre lume. Dacă
