,,Soţia mea este cea care ia toate deciziile în privinţa copilului."
,,Soţia mea şi cu mine facem totul împreună."
,,Nu se poate ca mama să decidă chiar totul!"
„Nu este sarcina mea să-l învăţ pe copil limitele şi bunelemaniere?"
Percepţia de sine pe care mulţi taţi o au despre rolul lor paternse poate întrezări uneori doar în urma unor astfel de afirmaţiifăcute în treacăt. Pe cât de diferite şi câteodată de-a dreptul contradictorii par a fi la o primă privire concepţiile acestor taţi, peatât de surprinzător este faptul că, .într-o oarecare măsură, fiecareare dreptate în felul lui.
Aceste atitudini reprezintă descrieri parţiale ale „fişei postului" de tată. În felul ei, fiecare din declaraţiile de mai sus arelocul ei legitim şi plin de semnificaţie în interiorul lumii paterne.
Luate împreună, ele sunt ca nişte piese de puzzle care se potrivesc perfect. Dar, pentru a putea rezolva contradicţiile dintre ele,trebuie să le raportăm la factorul timp. Întrebarea fundamentală
este următoarea: Ce vârstă are copilul despre care vorbim?
Deja pe parcursul primului an de viaţă al unui bebeluş, tatălpoate ocupa succesiv mai multe poziţii foarte diferite între ele şitotuşi adecvate.
Când în tânăra familie îşi fac apariţia problemele - printreele numărându-se atât conflictele între parteneri, cât şi grijilelegate de bebeluş -, iar tatălui i se cere în mod explicit părerea
