7. Vezi M. Heidegger, ,,Qu'est-ce que la philosophie?", trad.fr.
de Kostas Axelos şi Jean Beaufret, în Questions, voi . li, Paris, Gallimard, 1 968, pp. 9-40.
8. Pentru recepţia lui Heidegger în Franţa şi modul în care Foucault ia poziţie în raport cu el, vezi supra, nota 3 din cap. 1, pp. 23-25; nota 17 din cap. 9, pp. 191-1 92; nota 4 din cap.
12, pp. 272-273. În privinţa influenţei lui Heidegger asupra istoricilor filosofiei de după război, vezi supra, cap. 1 O, p. 206 şi urm., precum şi, tot în cap. 1 O, nota 3, pp. 213-216, şi nota 8, pp. 220-221 .
9. Începând cu 1 961, Althusser publica o serie de contribuţii în revista comunista La Pensee care nu e în acord nici cu politica culturala, nici cu concepţia filosofiei marxiste susţinute în aceeaşi epoca de către Partidul Comunist francez. În 1965, apar la editura Frarn;:ois Maspero atât celebra sa culegere de articole Pour Marx, cât şi doua volume rezultate din seminarele organizate cu discipolii săi (Etienne Balibar, Roger Establet, Pierre Macherey şi Jacques Rancieres), sub titlul Lire Le Capital". Vezi 11
M . Foucault, ,, Entretien avec Madeleine Chapsal", art. cit., p.
544; id., ,,Sur Ies fa�ons d'ecrire l'histoire" [1967], în Of I, nr.
48, pp. 613-628, aici p. 615 şi urm.; id., ,, Foucault repond a Sartre", art.cit., p. 693. Vezi şi supra, nota 3 din cap. 1 O, pp. 21 3-21 6. În anul următor, în cadrul Centrului de studii şi 378
Situaţia
cercetări marxiste (CERM), Jacques Texier editează şi traduce o antologie de texte despre filosofia marxismului a lui Antonio Gramsci (Gramsci, Paris, Seghers, 1966).
1 O. Vezi de pildă seria de emisiuni produse de Radio-televiziunea şcolară în 1965 la care Foucault însuşi a participat, alături de Alain Badiou, Georges Canguilhem, Oina Dreyfus, Jean Hyppolite şi Paul Ric<Eur: ,, Philosophie et verite" [1965], în DE I, nr. 31 , pp. 476-492. În acelaşi cadru, vezi şi interviul lui Foucault cu Badiou, ,,Philosophie et psychologie" [1 965], în Of I, nr. 30, pp. 466-476.
11. Pentru Gueroult şi Vuillemin, precum şi pentru criticile formulate de Foucault la adresa concepţiei lor a istoriei filosofiei, vezi supra, nota 1 1 din cap. 4, pp. 74-75; nota 4 din cap. 8, pp.
162-164; notele 3, 6 şi 7 din cap. 1 O, pp. 213-216, 218 şi 218-220. Pentru Hyppolite, vezi M. Foucault, ,,Jean Hyppolite.
1907-1968" [1969], în Of I, nr. 67, pp. 807-813, mai ales pp.
81 0-811; vezi şi supra, nota 6 din cap. 1 O, p. 21 8, şi nota 5 din cap. 1 1, pp. 246-248.
12. Supra, p. 18.
13. M. Foucault, ,, Nietzsche, Freud, Marx" [1967], în Of I, nr. 46, pp. 592-608, aici p. 596.
14. Id., Cuvintele ?i lucrurile, op.cit., p. 411.
15. Id., ,, Nietzsche, Freud, Marx", art.cit., p. 596.
16. Supra, p. 20. Se cuvine totuşi să remarcăm că statutul interpretării, chiar reluată în manuscris ca funcţie discursivă, rămâne pentru Foucault unul din punctele majore de ezitare ale proiectului său de arheologie a discursului filosofie.
1 7. Supra, ibidem.
1 8. Supra, p. 240 şi p. 244
19. Supra, p. 257.
20. Supra, p. 244.
21. Supra, p. 239.
22. Supra, ibidem. Această dispersie contemporană a filosofiei în alte universuri de discurs este unul dintre motivele care îl conduc pe Foucault să o plaseze, în ultimele capitole ale manuscrisului, în sânul „arhivei-discurs" a culturii noastre.
379
